Călătorie la capătul răbdării

Am început să mă enervez când mi-am dat seama că se apropie momentul. Momentul să ne cerem drepturile de la statul român. Auzisem că statul român e generos dar nici chiar aşa: patru forme de recompensare şi stimulare financiară a tinerei familii proaspăt binecuvântată cu un copil. Patru: indemnizaţie de creştere a copilului până la doi ani (600 pe lună), alocaţia copilului pâna la doi ani (200 pe lună), indemnizaţia de naştere (200) şi trusoul de nou-născut (150).

Am făcut până acum patru drumuri şi nici măcar nu am adunat toate documentele pentru a le depune. Se ştie că tânăra mamă bebeluşul aferent sunt caracterizaţi de mobilitate. Au foarte mult timp liber şi le şi place să străbată Bucureştiul de la un capăt la altul.

Nu vreau să intru acum în detalii despre câte şi mărunte îţi trebuie pentru a întocmi dosarul acestor indemnizaţii şi alocaţii. Le găsiţi destul de bine explicate aici, deşi nu sunt decât orientative. Pentru lista completă trebuie mers la faţa locului. În cazul nostru, cu buletin de sector 4, locul este undeva la capătul Berceniului, chiar înainte de a ieşi din Bucureşti pe dreapta. Intri în gang, prima intrare după ghena de la scara A. Te prinzi după cărucioare, bebeluşi care urlă şi mame cu priviri exasperate. Ai nimerit: Agenţia pentru Asistenţă Socială sector 4! Aş vrea sa linkez sus-numita agenţie dar e tare greu. Tot ce se găseşte pe net spre informarea cetăţeanului este un număr de telefon greşit; sună mereu ocupat pentru că tocmai a fost schimbat.

Eu insist să renunţăm la ultimele două atenţii din partea statului român. Prea multă alergătură pentru vreo 80 de euro. Soţul zice că îi merităm. Se prea poate; dar nu pentru naştere ci pentru perseverenţa în a-i urmări şi obţine prin coridoarele întunecate ale birocraţiei româneşti. O călătorie iniţiatică în trei? Dacă dispărem fără urmă, luaţi-l pe Kafka sub braţ şi porniţi în căutarea ghişeului în faţa căruia am leşinat.

Are mama un copil

Din ce în ce mai des Vlad atrage atenţia fotografilor, profesionişti sau amatori. O scurta şedinţă foto în ograda MŢR-ului a rezultat în aceste fotografii de portofoliu. E clar: îl facem artist. Aşteptăm provincia!

Mic dejun

Caffe latte cu bezele.

Curiozitate

Îmi place să deschid cărți la întâmplare, curios de ce aș putea găsi, un eventual amuzament, un mesaj ascuns, scris printre rânduri, care să mă inspire sau să îmi clarifice opțiunile. Nu fac asta doar cu cărțile vechi, din bibliotecă, de multe ori merg special la librărie pentru o asemenea sesiune de citit la întâmplare. Nu contează genul literar, autorul, nici măcar prețul sau coperta. Le deschid la întâmplare. Mă amuză teribil treaba asta. Uneori îmi place să cred că există un sens personal în aceste întâmplări, mesaje, dacă vreți, un soi de sincronicități căutate, provocate. Cele mai multe apar ca nuca în perete, sunt complet lipsite de sens, nu reușesc să găsesc nici cea mai rudimentară corespondență. Totuși, nu mă plictisesc niciodată de asta.

Voi faceți asta? Când raționamentele v-au obosit, căutați un sens în întâmplare?

Din ultima carte pe care am deschis-o în felul ăsta, îmi amintesc - Vă propun o spitalizare, cred că este lucrul cel mai bun!

Micul lui colţ de linişte

Ieri pe la lăsarea serii, pe când se îngemăna ziua cu noaptea şi Vlad urla reclamându-şi dreptul la masaj, baie şi somn, am aflat un lucru nou şi terifiant despre soţul meu. Soţul meu, tată devotat, iubit plin de tandreţe are „micul lui colţ de linişte.“ Cum îşi permite?!, am urlat eu în sinea mea şi am arborat pentru tot restul serii o atitudine ostilă presărată cu glume acide la adresa „micului colţ de linişte.“

E adevărat că micul lui colţ de linişte e pragul balconelului nostru mic şi murdar chiar lângă scurgerea urât mirositoare pe unde la fiecare ploaie se revarsă toată mizeria de pe acoperiş. E adevărat că este singurul loc unde mai poate fuma nu tocmai în casă dar nici afară de tot. E adevărat. Dar cine i-a zis lui că poţi avea un copil de nici trei luni şi un colţişor de linişte? Pe scurt, am fost acuzată că l-am luat din colţişorul lui de linişte şi m-am supărat. Rău.

Îmi place ideea cu colţişorul de linişte. Vreau şi eu unul. Dar să stabilim şi nişte reguli. Colţişorul de linişte nu poate fi accesat oricum şi oricând. Colţişorul de linişte este atunci când copilul doarme. Punct.

Blogul în trei ca exercițiu de cuplu

Pentru că lunile astea ne-am distrat foarte bine împreună (și acasă și pe blog), dar și pentru că tânăra noastră relație are încă nevoie de un exercițiu la triplu, ne-am decis să continuăm experimentul blogosferic. Dialogul deschis sau comunicarea autentică, dacă vreți, ne va obosi mai devreme sau mai târziu, iar mecanismele noastre de apărare (și așa destul de șubrezite) ne vor părea mai puțin agresive și mai puțin serioase dacă le vom sublima în injurii politicoase.

După cum desigur ați înțeles, nu este vorba despre rescrierea permanentă a scrisorii de intenţie comune şi nici despre exploatarea ipocrită a nivelului de satisfacţie relaţională, ci despre o joacă electronică sporadică, care funcționează ca un barometru al disoluţiei relaţiei noastre și care, veți vedea, e caracterizată de calomnia reciprocă.

Ăștia suntem. Bine ați venit pe Human After All!