Știm că decizi de a înțărca copilul e dificilă și de multe ori traumatică pentru copil și pentru mamă, ba poate și pentru tată. Pariul nostru este să facem o înțărcare naturală, firească și de comun acord.
Adepții înțărcării naturale spun că ea se întâmplă numai după vârsta de 2 ani. Mi se pare o limită artificială. Dacă e să îmi ascult copilul și să colaborez cu el la treaba asta cu înțărcatul, am să vă mărturisesc că de mult mi-a părut că își pierde interesul față de sânul matern. Tocmai pentru că nu vreau să îl forțez cu nimic, nu vreau să îl forțez nici să sugă nici să nu sugă.
Astăzi i-am dat lapte din biberon la masa de dimineață și m-a privit la fel de dulce ca în fiecare dimineață. Nu vreau să renunțăm încă la masa de seara dar cine știe, dacă se întîmplă nu am de gînd să transform asta într-o tragedie.
Mai mult, alăptarea e un eveniment și o decizie de familie; nu e numai între mamă și copil. Mihai a participat activ la debuturile dificile ale alăptarii lui Vlad și am încredere în opinia lui de azi: Nu vezi că e pregătit demult de înțărcare? M-am burzuluit la el cînd mi-a spus asta dar adevărul e că nu, nu văd, pentru că deocamdată nu sunt eu pregătită pentru înțărcare. Definitivă, de tot, adică să nu mai am deloc, da deloc, nu.
Diversificarea a pornit și merge în continuare foarte bine tocmai pentru că am urmat dorințele lui Vlad și intuițiile noastre. Pînă la proba contrarie, nu recunosc autoritate deasupra intuițiilor noastre părintești și a înțelepciunii copilului nostru care știe ce, cum și cât îi trebuie.
12 comments:
Asculta-ti masculul, femeie!!!!!!!!
Pescarusu, LOL:))
Adevaru e ca si Gh la 10 luni parea mega pregatit de intarcare, acuma nu e deloc:)
Cat despre decizia in familie, sunt de acord cu ideea asta, uneori sunt "interese" (nu am gasit alt termen) comune care primeaza.
La mine e de exemplu plecatul meu, statul copilului la busteni chiar daca eu am treaba la capitala...etc etc :)
Noi astea doua te-am intrebat de ce, nu am pus la indoiala autoritatea parinteasca:), si cum zicea Bogdana, am vorbit din experienta lacrimogena a intarcarii:)
ascultă-ţi vocea inimii şi citeşte vocea româniei
simina, fraza de la final spune tot, asa ca go ahead, si cand esti tu pregatita, atunci vei face si pasul. sau iti va usura vlad munca, si se va retrage el de la sanul parintesc cum a facut fii-mea, lucru pentru care ii sunt profund recunoscatoare acum desi atunci nu am inteles-o.
sincer si sper sa nu mi-o ia Sabina in nume de rau, nu stiu daca as fi alaptat-o mai mult de un an. Mi s-ar fi parut ciudat sa vad ditamai copchilul agatat de sanul meu, oricat de drag mi-ar fi fost... asta nu inseamna ca judec ce fac altii. am auzit de copii alaptati pana la 4 ani si ceva... dar e exclusiv treaba parintilor, si daca isi asuma asta, cu atat mai bine...
fiecare e stapan in propria ograda :))))
mi se pare mie sau articolul asta are un usor ton de...disculpare ? mi se pare ca nu trebuie sa dai socoteala nimanui, asa cum nici eu, care alaptez de peste 2 ani, nu dau socoteala nimanui. eu nu ma consider o mama mai buna pt ca alaptez mai mult decit am banuit vreodata. nu cred ca cineva rational isi propune niste reguli "voi alapta 10 luni sau 3 ani". nu stii dinainte ce nevoi va avea copilul tau. sint de acord ca e o decizie de cuplu. succes !
Și mie mi se pare că treaba cu înțărcarea, ca și cu alăptatul, presupune doi parteneri cel puțin - pe mamă și pe copil.
Ideea este că un copil care a devenit mobil, e activ, curios, explorează, normal că nu mai stă agățat tot timpul de sânul mamei. Și nici nu are nevoie dacă diversificarea s-a produs cu succes, sânul devine cantitativ mai puțin important în alimentație.
DAR, pt că laptele matern conferă nu doar nutrienți, ci și imunitate, comfort șamd, ideal este să poți duce alăptatul (chit că e numai o masă pe zi, eventual cea de seară) până pe la vreun an. Atunci se poate introduce direct laptele de vacă, nu mai e nevoie de trecerea prin laptele praf, pe care unii copii nu-l agreează.
Eu sunt adepta alăptatului atât cât se poate, nici eu nu știu dacă aș fi trecut de pragul de 1 an jumate (de care m-am apropiat cu ambele fete până acum), pt că pur și simplu mi s-au părut maturizate în raport cu sânul, nu mai erau sugari, ci copii fără această necesitate.
Însă din momentul înțărcarii la noi au apărut, brusc, primele răceli, n-a mai fost așa simplă consolarea la dureri de dinți etc ...
Deci zic eu că e bine să te gândești de 100 de ori înainte de a spune stop. Pt că regretele sunt tardive, aici nu merge cu dus-întors, odată ce ai început înțărcarea, laptele se împuținează și dispare.
Aceste polologhii fiind zice, vă țin pumnii să vă fie bine, la toți trei :)).
Care sunt semnalele pe care copilul tau le-a transmis ca e pregatit de intarcat?
Odata cu inceperea diversificarii se incepe si intarcarea naturala, iar aceasta poate dura in functie de copil, daca mama nu intervine cu altceva.
Intarcare asa cum o doriti!
Ceai aveti?
Cel mai important lucru pe care l-ai spus a fost ca trebuie sa fie pregatita si mama alaturi de copil. EU abia acum 2 saptamani m-am declarat pregatita si in noaptea asta cand am pus in sfarsit punct alaptatului am constatat ca poate nu eram atat de pregatita pe cat credeam. Dar sunt convinsa totusi ca mai pregatita de acum n-am sa fiu niciodata....
Re vin ca am uitat:
Bogdana, si eu ma juram ca nu o sa il alaptez decat pana la un an fiindca, spuneam eu, mi se parea nu tocmai ok sa vad un copil mai mare de 1 an alapat. Dar cand am ajuns acolo nu am mai avut impresia asta, mi se parea foarte ok si natural. Daca nu as fi absolut nevoita sa fac un tratament as mai fi dus-o asa mult si bine...
Insa, da, intarcatul unui copil de peste un an e muult mai greu si mai traumatizant decat a unuia mai mic, doar ce mi-am terminat bocitul si postarea de pe blog....
laureta o fi pregătită? numai la voi vă gîndiţi
Oau, nu ma asteptam. Va lasasem cu ceva timp in urma, foarte "atasati"
Sa va fie de bine
Trimiteţi un comentariu