Schimbăm locul, poate și năravul

Marea mutare de la piața Chibrit la Piața Rahova e aproape de final. Încă vreo patru-cinci saci și vreo zece cutii și cutiuțe și gata suntem. Camerele sunt zugrăvite, geamurile vopsite, hăinuțele aranjate cu grijă în dulapuri și părinții\socrii îngroziți, anticipând marea violare a intimității de către hoardele lui treibădică. Suntem optimiști, gândinu-ne că se poate și mai rău, vezi cazul Ridzi. Până una-alta, se pare că nu ne găsim locul, așa că o luăm mereu de la capăt cu noi planuri și mutări strategice, scenariu pertinent, de altfel, dacă ne gândim la marea criză prin care trece întreaga lume. O veste bună este că soțul, visând la o viață mai liniștită pentru familia lui, a decis să își lărgească competențele și să își completeze CV-ul. Va începe cu obținerea permisului de conducere categoria A. De câteva zile vorbește cu toată lumea cu care ne întâlnim numai despre implicațiile morale ale reconversiei profesionale. Sunt consternată de naivitatea lui Vlad care nu numai că îl ascultă cu sfințenie, dar îl și susține în toate discuțiile pe această temă, visând cu ochii deschiși la noua tricicletă promisă de tatăl lui. Cea veche i-a fost furată din curte înainte ca noi să terminăm de mutat toți sacii și toate cutiile. Promitem că vă vom ține la curent cu situația noastră de refugiați, declarând fiecare obiect în parte care ne va fi furat din ogradă.

Soțul, deși prins cu împachetarea puținelor sale obiecte de igienă personală, s-a prins că eu scriu un post și îmi strigă să menționez că îi pare rău că nu l-a sunat pe nedormitul pentru că a fost foarte prins cu mutarea în weekend-ul care tocmai s-a terminat.