Ce treabă au toate astea cu bunicul?

Bunicul lui Vlad, de care probabil nu vă mai amintiți, și-a propus să scrie pentru nepotelul lui o poveste de Crăciun, dar nu a terminat-o pentru că a devenit ținta unor bilețele misterioase și insinuante, de care ne acuză, pe rând, pe mine, pe mama, pe nora lui, chiar și pe Vlăduț sau pe bunicul bunicului lui Vlăduț. Flerul nebunicului nu mai funcționează și nici semnele naturii nu-l mai ajută în decodarea peisajului rural, toată contemplarea lui de care era atât de mândru transformându-se într-o percheziție permanentă, care nu-și are rostul în aceste vremuri în care proprietăresele închiriază doar bărbaților cu serviciu. Toată curtea lui a fost golită sistematic de păsările domestice, fie de vulpi, fie de nepoții bucureșteni, acum, în locul lor instalându-se ca la ea acasa, fără să țină cont de burtihanele noastre goale și ghiorăitoare, pasărea Dodo, noua mândrie a bunicului.

Nu știu cine îi lipește bilețele cu pricina, dar vă asigur că nu eu. Sigur nu le-a scris nici Vlăduț, el nu știe încă să scrie și să citească. Atunci poate alt nepot? Poate nora lui? Nedormitul? Cine știe? Vă las pe voi să citiți tot textul aici (știu că e lung, dar nu vă grăbiți să-l terminați într-o singură zi) și să-mi spuneți ce credeți.