marţi, decembrie 15, 2009

În curând lansăm invitațiile pentru Rev 2010

Voi ați văzut ce-i afară? Pe noi nu ne mai oprește nimic, important este să continuăm un proiect comun și pe care l-am numit, ușor ironic, Noua Casă. Treibădică nu mai scrie pe blog pentru că se mută prin Bucureștiul înzăpezit. Într-un an jumate (doar de când s-a născut Vlad, îmi place să calculez), s-a mutat deja de patru ori. De data asta, ne-am hotărât să petrecem Crăciunul cât mai grandios și fastuos cu putință, așa că am făcut economii în ultimele trei luni (pe spinarea socrilor părinților), ca să ne permitem o (singură) lună a cadourilor așa cum visam de mult și am optat așa: 200 m pătrați, 5 camere (dintre care, una este un fel de salon de primire, cu lustră de cristale zornăitoare și oglindă pe tot peretele, exact ca în filmele cu vampiri), ultracentral (la o stație de troleu de km 0), două băi, scară interioară, parchet din lemn de balsa, garaj și, era să uit, curte interioară. Nu avem (deocamdată): internet, mobilă, aragaz și frigider. Special am căutat ceva nemobilat doar ca să aibă Vlad loc să întoarcă mașina primită de la Moș Nicolae.

Ne cumpărăm mâine aragaz și frigider, dar ne cam arde buza după un dulap de bucătărie, așa că dacă aveți unul sau ceva asemănător, nu ezitați și săriți să ne-ajutați.

13 comments:

Anonim spunea...

migratori sunteti, nu gluma!!! E bine ca ati economisit si ca il invatati de mic pe Vlad zicala " calatorului ii sta bine cu drumul". Profitati mai ales ca maine-poimaine face 2 ani si ca trebuie sa va luati bona..
Carmen

Rodica spunea...

probleme cu acomodarea?:P

raluca spunea...

mega veste! ma bucur mult pentru voi. dupa calcule, vom fi (suntem) vecini. parcul ioanid rullz. sper ca ne vom antura mai des.

sultana spunea...

am banuit eu ca-i ceva legat de casa, ce vis putea fi mai elegant ? sper ca ma (ne) chemi dle3 sa inauguram cuptorul! bafta. din pacate nu mai am nicio mobila pe aici
p.s. ca tocmai ce-am auzit ca vanghelee nu mai da rev la romexpo
p.p.s. deci nu mai avem noi casa cea mai mare, ups..

Delia spunea...

bravooooo! 5 camere? scara interioara? 2 bai? cristale?

Delia spunea...

nu ne primiti si pe noi? ne cedatai "decat" o camera si stam si cu vladut cand aveti chef de chefuri nocturne. poate ne faceti si noua un cadou de craciun:((

nedormitul spunea...

la modul concret vă propun să înlocuim "decît" cu "cît de cît"
- mihaela cît de cît dragostea mea
- împreună cît de cît am învins
- cred cît de cît cu tărie

mihai spunea...

am impachetat cit de cit. primin doua cupluri. asa ne-am planuit, cit de cit ...

nedormitul spunea...

greşit, domnule treibădică! ai uitat REGULA!
am împachetat cît de cît. primim două cupluri. aşa NE...-AM plănuit, cît de cît
acum e bine, e corect :)

Delia spunea...

sau primim cat de cat doua cupluri? nu il inlocuieste pe "decat"?

Anonim spunea...

http://www.decatorevista.ro/revista.html

Alecu spunea...

felicitari! e cumva penthouse? data viitoare am vrea sa va mutati si la noi in cartier, pentru ca mi-ar placea sa il scot pe vlad in 23. alecu'

Livia Tobosaru spunea...

Ati facut rost de dulap?
Daca nu, avem noi unul exilat in pod, l-am primit pe cand ne-am mutat si aveam si noi nevoie, de la cineva care isi schimba mobila. E folosit, cam retro, dar inca nu chiar antichitate. E cat de cat ceva... decat nimic :)
Cred ca am si poza cu el. In plus, e rosu cu alb, in ton cu sezonul ;)
tobosarii@yahoo.com