joi, decembrie 03, 2009

De campanie electorala

M-am săturat de compromisuri electorale, în care cetățeni inteligenți, educați și sensibili, însetați de situații politice disperate, fac ceva. Se implică, se ridică amețiți din fotoliile lor și merg hotărâți să voteze. Aleg pentru binele națiunii. Aleg, pentru următorii 5 ani, răul cel mai mic. În 2000, alegeau Iliescu în defavoarea lui Vadim, acum, aleg Băsescu, în defavoarea lui Geoană.


Eu nu văd nimic inteligent în atitudinea lor, dar nimic, nimic. Un soi de păpuși gonflabile, răsfolosite și peticite, care s-au hotărât să se salveze, să devină în sfârșit sclavi liberi, merg și aleg. Aleg pentru binele lor, cum spune un prieten apropiat, un fel de scârța-pârța patetică, un fel de scuză ieftină pentru încă 5 ani de pârțâieli politice de mare angajament. Nu o să mă lansez în discuții despre deputatul FSN, Traian Băsescu, despre dependentele lui sau despre falsa lui orientare de dreapta, dar nici despre Mircea Geoană, autorul acestor rânduri absolut emoționante


Consider că este un privilegiu să-i reprezint pe oamenii din Dăbuleni și îmi doresc să o fac cu aceeași dăruire și mândrie cu care ei își cultivă, an de an, lubenițele lor gustoase (finalul capitolului Dăbuleni, din lucrarea Încredere de Mircea Geoană).


Eu și soția mea, deși știm că violența nu duce la nimic bun, credem cu tărie că revoluția bunului-simț ar trebui să arate ca în imaginile de mai jos, atunci când ai de ales între criptosecuriști aranjați și ferchezuiți în laboratoarele marketingului modern.



8 comments:

Anonim spunea...

E in regula. Ramai in fotoliu. Esti mai inteligent asa.

nedormitul spunea...

mihai, mi-e dor de laureta :(

mihai spunea...

cred ca da, de data asta raman in fotoliu... @nedo, laureta nu mai e! nu cred ca mai e. nu am mai auzit de ea de fooarte mult timp. tu de ce nu ai venit la bere?

nedormitul spunea...

mihai, e tîrziu pentru mobilizări şi demobilizări. sînt trist că s-a ajuns unde s-a ajuns. hai să facem fiecare ce crede că e mai bine, ăstea trei zile, apoi să ne vedem naibii de vieţile noastre.
nu am putut veni la bere pentru că am avut maşina în service, urma să vin zilele trecute, dar maşina mi-a fost gata de-abia marţi, în fine. mai sînt ocazii, n-au intrat zilele în sac.

mihai spunea...

eu sper sa ai dreptate si sa nu fi intrat zilele in sac. cat despre chestiuni politice, eu m-am relaxat. ma enerveaza doar invocarea raului mai mic, in absenta unor optiuni clare. ori da ori ba. eu sunt convins ca vom uita repede despre acest tur doi, indiferent de rezultat. m-am simtit tare bine cu guta in seara aia... si mi-ar fi placut sa imi fac o poza cu tine, ca comentator si autor... hai ca si eu trebuie sa o intind...

nedormitul spunea...

mihai, pe mine mă întristează că am ajuns să ne scoatem ochii între noi.

dedi spunea...

in primul rand imi place cum suna premierul pe piesa asta de mor (si n-are legatura cu politica)

il al doilea rand, daca ar fi sa dau pietre, n-as da in politie, as direct in politicieni. si cum aia sunt mari lasi am scapa repede de ei. ;)

Rodica spunea...

Ai o dedicatie la mine pe blog!Enjoy!