Când Vlad e bolnav

A şasea zi de stat în casă cu Vlad bolnav. Nu ne mai lasă să îi băgăm nimic în gură, strânge din gingiile ştirbe, trebuie să aşteptăm un ţipăt ca să îi strecurăm linguriţa/pistonul cu antibiotic în gură. De luni nu mai mănâncă decât lapte de la mine şi nu mai doarme decât cu noi, lângă noi, atingându-ne cu mâinile şi picioruşele.

Mă simt neputincioasă, vinovată, sadică, îmi trec gânduri urâte prin cap: Şi dacă l-aş închide acum în camera lui? Dacă l-aş lăsa pur şi simplu să urle până nu mai poate? Mi se pare că urlă intenţionat ca să mă chinuie, că refuză medicamentele pentru că nu are încredere în mine, că sunt o mamă îngrozitoare, că nu-i iau temperatura cât de des ar trebui, că nu îi dau toate medicamentele pe care ar trebui să i le dau, că uit să îi desfund nasul, că sunt demnă de tot dispreţul pentru că încerc să fug de lângă el când adoarme.

Cum am fugit şi acum, să-mi revin şi să-mi rostesc frustrările şi disperările de mamă la prima boală a copilului.

prima febră

Vlad e răcit, mârâit şi cu febră. Paracetamol, ceai de busuioc, somnic, lăptic. Afară plouă cu hotărâre. Şi eu îmi trag mucii. Stăm în casă. E bine. Atâta vreme cât mercurul coboară şi nu urcă.

Diversificare plăcută în continuare

Zeul diversificării a fost blând cu noi. Ştiam că una din tragediile primului an de viaţă este trecerea de la lapte la mâncare; orice altă mâncare. Uite că drama aceasta a ocolit mica noastră familie.

De vreo două luni Vlad mănâncă diversificat. La patru luni ideea de a-i da şi altceva decât lapte mi s-a părut o tragedie. La cinci luni la fel. La cinci luni jumate m-am trezit într-o dimineaţă cu hotărârea luată: diversificăm!

Am făcut o scurtă cercetare pe internet şi mi-am dat seama că singura regulă a diversificării este că nu există nici o regulă. Şi singura reţetă este să ai o reţetă. Orice reţetă, dar să fie una singură. Şi flexibilitate. Eram pregătită să îi iau lui Vlad mâncarea din faţă dacă el o refuză. N-a fost cazul. A mâncat cu entuziasm orice i-am dat. Dar nu i-am dat niciodată nimic din ce nu aş mânca şi eu. De fapt îi fur mereu câte o linguriţă, două din orice îi prepar. Pentru că e bun.

P.S. Efecte colaterale: cred că la sfârşitul diversificării voi fi şi eu în stare să fac o ciorbă sănătoasă (deja am început să fac diferenţa între ţelină, sfeclă şi păstârnac)!

Prindeţi bulgarii?

Noi da. Iată ce priveşte Vlad cu buzele ţuguiate a mirare şi ochii pironiţi în ecranul laptopului.

Ca să nu fim acuzați de îndoctrinare roşie, i-am oferit şi o producţie din cealaltă parte a Cortinei de Fier. Se pare că Vlad e deocamdată apolitic. Le-a privit cu aceiaşi curioasă indulgenţă în timp ce în gură îi aterizau periodic linguriţe dulci de mere, banane şi brânză.

Cui am împrumutat eu cartea asta?

Nu reuşesc să-mi amintesc cui am dat eu cartea asta, la rândul ei împrumutată de la altcineva. Aş vrea s-o mai răsfoiesc, că e frumoasă şi inspiraţională şi aş vrea, bineînţeles, să o şi returnez proprietarei de drept, prospătă şi plină de entuziasm mămică de Gruia.

200 nevermore

Anul trecut pe 19 ianuarie, Edgar Allan Poe ar fi împlinit 199 de ani, iar noi am sărbătorit dând liber la rom și citind la întâmplare din "Povestiri ale Grotescului şi Arabescului". Anul ăsta, comerarea este mult mai interesantă pentru că, v-ați dat seama, ar fi împlinit 200 de ani.

Vom sărbători citind cu voce tare "Hruba și pendulul". Este aproape 12 noapte, dar Vlad doarme așa că ne vom speria dor noi doi.

Trebuie să o citiți și voi ca să vedeți de ce se termină așa. Dacă nu o aveți în casă pentru că ați împrumutat-o unui prieten neserios, o găsiți aici.

...„Moarte, am strigat eu, orice fel de moarte, dar nu în puţ!" Ce nebunie! Nu eram oare ţinut să ştiu că numai şi numai în puţ trebuia să mă împingă fierul cela încins? Puteam eu oare să înfrunt ogoarea lui arzătoare? Şi chiar de-aş fi putut, cum să mă împotrivesc apăsării lui? Iar acum rombul se alungea mereu, tot mereu, cu o iuţeală care nu-mi mai lăsa răgaz pentru gândire. Centrul acestuia şi, fireşte, lăţimea lui cea mai mare veneau tocmai deasupra abisului larg deschis, am sărit înapoi, dar pereţii în închidere mă împingeau înainte, fără putinţă de împotrivire. În cele din urmă, pentru trupul meu chinuit şi plin de arsuri nu mai rămase loc pe pardoseala temniţei nici cât să pun piciorul. Nu mai luptam, dar chinurile sufletului meu izbucniră într-un ultim urlet lung şi puternic, de deznădejde. Simţii că mă clatin pe marginea puţului şi-mi întorsei privirea...Deodată, o larmă asurzitoare de glasuri omeneşti! O izbucnire puternică de trâmbiţe nenumărate. Un vuiet sălbatic, de mii şi mii de tunete. Zidurile de foc se dădură repede înapoi. O mână întinsă mă apucă de braţ în clipa când mă prăbuşeam, leşinat, în abis. Era a generalului Lasalle. Oştirea franceză intrase în Toledo. Inchiziţia încăpuse pe mâinile duşmanilor săi.

Cum a fost sărbătorit Poe la prima sa sută de primăveri de către The Times și câteva slideuri comemorative, veți găsi aici.

Poți să-i ajuți?

Adăpostul Daisy Hope are nevoie de ajutorul vostru - nu mai au mâncare pentru cei peste 300 de câini pe care îi găzduiesc.

Îi puteţi ajuta cu mâncare pentru câini (o puteţi duce chiar voi), cu o donaţie sau adoptând un patruped.

Ca să vă faceţi o idee, 100 RON pe lună înseamnă pentru ei 35 kg de hrană uscată. Cu tratamente medicale, hrană, întreţinere şi curăţenie, cheltuielile pentru fiecare căţel sunt de 10-12 euro / lună.

Pentru cei care vor să ducă personal mâncare, să ajute sau să adopte un căţel, adăpostul Daisy Hope se află pe strada Drumul Săbăreni 131-137, în zona Giuleşti.

Pentru alte întrebări / sugestii, scrieţi-i Cristinei pe kchrisstine@yahoo.com (e o prietenă a Fundaţiei, care a iniţiat acest apel)

Donaţii pot fi făcute în contul Fundaţiei:

Fundaţia Daisy Hope - sediu social: Str. Visarion nr. 12, Bucureşti, Sector 1.

Cont IBAN: RO48 ARBL 2000 0010 1640 RO01 -LEI

RO05 ARBL 2000 0010 1640 EU01 -EUR

RO62 ARBL 2000 0010 1640 US01 -USD

RO88 ARBL 2000 0010 1640 GB01 -GBP (COD SWIFT: ARBL RO BU)

Banca Anglo Română, Bucureşti

Exclus agenţii!

Aşadar, trebuie să ne luăm din nou casa în spate. La 1 aprilie ni se întorc proprietarii. Numai ca de data asta cutiile şi valizele includ copil, pătuţ, căruţ, sterilizator şi multe alte accesorii copil, plus aer condiţionat, aparat de făcut pâine, aparat de fiert la aburi, cuptor cu microunde, robot de bucătărie şi alte multe şi mărunte care devin mari şi grele când trebuie să te muţi.

Dar să nu punem boii înaintea carului. Trebuie întâi găsit un nou bârlog pentru Treibădică. Daţi-mi voie să visez cu ochii deschişi: două camere mari si luminoase, cu parchet pe jos, cu ferestre mari care dau spre un parc, o bucătărie la fel de mare unde să gătim toţi trei sub coordonarea bucătarului-şef Mihai; o bucăţică de curte unde Vlad să înveţe să meargă, să scormonească în noroi şi să se joace cu câinele; în jur parcuri, străzi liniştite şi curate, piaţă cu produse de la ţărani, vecini prietenoşi, creşă şi grădiniţă.

Nu, nu vrem să emigrăm în Austria. Am vrea să găsim aşa ceva în Bucureşti. Suntem dispuşi la concesii: curtea poate fi balcon, camerele mari pot fi mici; în fine, ne dorim un bârlog mai degrabă prietenos decât luxos.

Aşadar şi prin urmare dacă ştiţi pe cineva care îşi doreşte trei chiriaşi simpatici, gălăgioşi şi blogosferici, daţi-ne şi nouă de ştire la treibadica@gmail.com

Exclus agenţii!

duminica. ședința foto.

weekend la Verde Cafe

Cea mai prietenoasă cafenea din oras.

Sâmbătă-seara filozofală

În continuare veți citi un post despre existențialismul de buzunar sau cum ar putea afla oricare dintre noi ce ar spune Nietzsche într-o conversație tâmpită sau nu, purtată cu ne\cunoscuți la coadă la pâine, cu Ion Iliescu sau Emil Boc, cu prietena ta sau chiar cu părinții ei ...

Este vorba despre o aplicație gratuită pentru Iphone, care pe noi ne ajută foarte mult, pe lângă zarurile primite de la nași. Nu doar pentru a rezolva disputele domestice, ci și pentru a ne descoperi pe noi însune. Ca să înțelegeți mai bine, am să vă dau un exemplu.

Imaginați-vă că purtați o negociere despre achiziționarea unui aparat casnic, cum ar fi un aparat de făcut pâine (țineți cont că mai există unul în casă, dar partenerul își dorește unul mult mai performant, unul cu două elici), Mihai insistă pe aspectele cantitative, mai multe pâini într-un timp mult mai scurt ... Tu te gândești la nesiguranța zilei de mâine ...

Discuția se prelungește nepermis, obosiți foarte repede, soțul recurge la injurii și intimidare fizică, iar zarurile nu au pe nicio față fără alte electrocasnice. Ce faceți? Zâmbiți, vă păstrați calmul, duceți mâna ușor spre masă și luați Iphone-ul, accesați iNietzsche și ... vedeți ce ar spune un mare filozof despre această problemă. Nu râdeți! Așa se rezolvau multe probleme în antichitate.

Whatever is done from love always occurs beyond good and evil.

Auzind ce ar spune marele gânditor despre discuția noastră, Mihai se oprește din gesticulat, trage un fum din țigară, vrea să iasă pe balcon, dar se întoarce și reîncepe mult mai vehement enumerarea avantajelor pe care le-am avea dacă am lua cel de al doilea aparat. Încerc să îi arunc o privire cât mai dezgustată, dublez cu un zâmbet zeflemitor și mai apăs o dată pe What would Nietzsche say?

Morality is the best of all devices for leading mankind by the nouse.

Nu vom cumpăra alt aparat de făcut pâine. Acum ascultăm Face a la mer cu Negresses vertes și așteptăm răbdători iBoc, iKierkegaard și iBenavente, fiecare în colțul lui, timizi și speriați de ce ar spune cei trei gânditori de mai sus despre acest deznodământ neprevăzut...

Marea despărțire cu Larus Argentatus neprins la furat

Dacă fotbalul românesc ar fi un gen dramatic atunci ar fi de explicat de ce urmăream toți trei, cu lacrimi în ochi și gurile căscate, cum personajul principal alege calea emiratelor, rupți complet de lumea reală, uitând capcanele crizei financiare și ora băii de seară.

Este oare posibil ca autorul colectiv Bustos Domecq să aibă dreptate? Să fie 1937 anul ultimei partide reale de fotbal care s-a jucat pe bune? Este posibil ca fotbalul adevărat să fi murit atunci în Argentina, pe stadionul lui River Plate, iar noi europenii să accesăm astăzi doar produsele comerciale ale unor minți plafonate care inventează povești, nume și transferuri de milioane de euro?

După prezentarea știrii despre plecarea căpitanului Mirel Rădoi, am mai rămas pe canapea căteva minute bune, visând la Argentina lui Parodi (un atacant a lui River Plate din anii 40, pentru puținii care nu știau), timp în care un Larus Argentatus ne-a furat carnea lăsată la dezghețat pe balcon, mâncarea lui treibădică pentru săptămâna ce ...

Va urma

Les jeux sont faits

Primirăm de la naşi una pereche zaruri buclucaşe. Pentru tineri părinţi care nu reuşesc să se hotărască al cui e rândul la spălat, păpat, alăptat, schimbat copilul: 

Te rog, lasă-mă pe mine să-l şterg de rahat de data asta! 

Nu! Insist! E rândul meu!

Dacă aveţi genul acesta de discuţii conjugale, zarurile franţuzeşti sunt ideale. Ceea ce n-au luat naşii în calcul e că unii au mână bună la zaruri şi le tot iese că trebuie să-şi facă siesta şi nicidecum, dar nicidecum să se ocupe de copil.

mama ham ham

Mama ham ham??

Stiu ca Mihai isi doreste mult, dar fooooarte mult un caine. Si totusi... mama ham ham?

Mama

Ştiu că nu toţi copiii zic Ma-ma, că “primul cuvânt” este un mit, că mulţi zic tata, bubu, tutu, caca şi altele asemenea.

Cu atât mai mult, cum să nu te umfli în pene ca o găină după ouat, când îţi cântă Vlăduţu de dimineaţă: Mama. Nu mumumu, nu mamama, nu măăăămuuuuu. Mama. Eu.

O rază de soare într-o după-amiază de ianuarie…

…m-a obligat să scot aparatul din teacă şi să pornesc vânătoarea de mutre vlădiceşti.

i love șoping

Că tot veni vorba despre obiceiuri sănătoase ...

Imi place tare mult ideea ca inca exista locuri in care oamenii nu dau doi bani pe E-uri, norme de igiena alimentara sau mentala, consumism si crize financiare, ghiduri de cariera si cv-uri in format european. Locuri in care viata se reduce la aceleasi valori simple, necorupte inca de mintile occidentului civilizat. Stiu ca un astfel de loc este Ucraina, de care m-am indepartat de ceva vreme, uitand de vodca cu piper si castraveciorii murati, de barbatii adevarati care umbla din carciuma in carciuma, bucurandu-se de 15 minute de somn in taxi, incarcandu-si bateriile pentru inca o sticla de vodca slaba intarita cu piper din abundenta.

Chaos mi-a amintit de Ucraina, pentru mine redusa la Ismail, orasul luminat slab de peste Dunare, de unde veneau in copilaria mea instalatii electrice de brad, combine stereo si motociclete IJ planeta 5.

Bloggingul și creșterea copilului

Știu că ați fi tentați să credeți că merg mână-n mână! și eu aș fi sărit să spun da acum câteva luni. Alternarea sarcinilor responsabile de schimbarea scutecului ecologic, preparea unui ceai baby calm, o plimbare în cerc de 20 minute pentru adormirea copilului pot fi alternate ușor cu lecturi simple și variate, cu scrierea unui text scurt despre insighturile zilnice ale tinerilor părinți, lăsând pentru mai pe seară verificarea noilor victorii din newmedia autohtonă sau discutarea subtilelor mutări de bugete din presa convențională spre bloguri. Utilitatea înregistrării electronice a experiențelor unice poate fi discutată la un ceai de salvie pe balcon, în șoaptă, menajând somnul ușor al copilului de răcnetele care ar fi însoțit în mod normal o asemenea discuție.

Împletirea echilibrată a acțiunii cu reflectarea la provocările noii vieți de părinte se potrivește perfect cu ceea ce poate fi numit pooling&sharing emoțional. Cele două se aseamănă foarte mult pentru că ambele presupun o abordare metodică și, în același timp, te obosesc foarte tare!

Ideea este că în ultimele 2 luni, cei doi tineri părinți au fost atât de obosiți încât nu prea au avut timp de blogging. Acum o oră înainte să beau o cafea cu lapte, să pornesc calculatorul, să pun live at filmore east cu jimmy și să citesc la întâmplare pe blogguri, eram ferm convins că ar trebui să luăm o pauză cu bloggingul.

Acum am sentimente mult mai bune, dar între timp am ascultat bold as love, am citit un post foarte foarte amuzant despre obiceiuri de igienă alimentară și am văzut asta:



Mi-e foarte clar că nu aș scrie un blog decât împreună cu cineva (vezi Vlad și Simbad), dar acum mi se pare și că bloggingul și creșterea copilului merg foarte bine împreună una cu alta și cu orice altceva.

Urmează să citiți despre cum și-a dat Simbad seama că soarta îi este potrivnică!

călătorie în timp

Dragoş îmi trimite poze de la lansarea Mai Mult Verde. Aprilie 2008. Palatul Elisabeta. Vlad încă în burtică, unde a mai stat vreo două luni. Da, eram o gravidă simpatică. Pare acum 100 de ani. Inaintea erei noastre, era Vlad, pe când anii se numărau invers.

A doua leapșă pe anul ăsta...

Am început anul destul de relaxați, deși am făcut din a doua zi câteva sute de km în vestul țării; ne amintim totusi cu exactitate detaliile dimineții de 1 ianuarie, așa că ne grăbim să răspundem unei lepse de an nou:

Primele mutre văzute de dimineață în 2009 au fost ale noastre: unu, doi, treibădică într-un pat străin dar primitor.

Prima cafea a fost cafeaua rămasă din noaptea de revelion, pe care am reîncălzit-o și am băut-o cu frișcă în timp ce spălam vasele rămase după petrecere, ascultându-l pe Vlad care s-a trezit mult mai vorbăreț în 2009 și ne-a ținut de dimineață o teorie despre beneficiile patinajului în aer liber.

Primul ecran de calculator: HP Pavilion dv6 (dar deschis abia înspre seară pentru a descărca Blindness despre care ne-a vorbit Elena și pe care o salutăm toți trei de pe salteaua noastră relaxa).

Primul CD ascultat: CD cu tangouri argentiniene din mașina lui Dragoș (greu de zis cine le cântă).

Prima masă: friptură rece de oaie cu gutui și cartofi picanți la cuptor făcuți de Leila (și pe ea o salutăm și îi spunem că ne pare rău că nu am gustat bunătățile de aseară, dar am ajuns destul de târziu din incursiunea noastră oltenească) și rest de tort cu fructe.

Primul instrument la care am cântat: telefonul mobil. Ce am cântat la telefonul mobil? Colinde bineînțeles!

Prima carte din care am citit: povești pentru Bebe-Urs, o carte albastră despre o ursoaică cu fundă roșie care îi citește puiului ei povești de adormit. Vlad gustă cel mai mult cartea asta din cauza coperții ei din pluș albastru.

Primul animal: jucărie cățel de pază cu ochii bulbucați.

Dăm și noi leapșa luată de la Dragoș lui Chaos și ambele lepșe Deliei și lui Dedi.

Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică ...

Aș spune oamenilor ce cred despre aberațiile pe care le aud de la ei, fără să mă gândesc că aș putea fi înțeles greșit ...

M-aș muta în secunda asta la Aljezur, să creștem toți trei pe malul oceanului ...

M-aș îmbrăca în fiecare sâmbătă cu evazați albi, cu stele strălucitoare aplicate pe genunchi, aș purta o perucă afro și m-aș plimba cu Simbad și cu Vlad în Cișmigiu, în pași de dans ...

Dacă luam leapșa de la Dragoș înainte de revelion, aș fi răspuns că făceam revelionul acasă cu tânara mea familie fără să-mi fie teamă că am fi adormit toți la 11. Îmi pare bine că am făcut revelionul cu prietenii mei într-un apartament din Rahova, cu mult fum și băuturi fine pentru că m-am trezit de dimineață cu cel mai zen sentiment de care îmi amintesc să-l fi avut în ultimii ani ...

LA MULTI ANI!

Le scarabée incarne le principe hermaphrodite en forme de Tissu de l’Osiris solaire et Isis lunaire comme l’éternelle métamorphose du perpétuel semblable à soi-meme.

Pentru salata de bou de anul ăsta, cei treibădică au ales un simbol alchimic al transformării cu scarabei hermafrodiți și iruborouși care se rotesc hipnotic, mâncându-și propriile cozi.


Anul trecut alesesem o temă evoluționistă, dar nu am mai apucat să postăm pe blog, așa că o punem acum.



La mulți ani!

LE: Ca să nu vi se pară foarte penal demersul nostru gastroalchimic, vă spunem că inițial am vrut să ornăm salata de anul ăsta, cu o poză de grup a cabinetului boc, dar nu am planificat inteligent gogoșarii murați și maioneza, așa că am ales până la urmă un ornament mai puțin costisitor.