muzica de mutat prin bucuresti

marea migrație în grup mic

am citit pe internet că în urmă cu 525 de milioane de ani, animalele mici din marele ocean preistoric se strângeau în grupuri imense pentru a migra. Cauza nu s-a descoperit încă, cei mai mari cercetători americani încă se întreabă de ce nu migrau pe rând sau câte doi, cel mult trei.

așa că dacă vedeți astăzi treibădici înghesuiți printre cutii de banane surinameze, într-o dacia papuc, împreună cu un porc zburător și o girafă obedientă, să știți că a început marea migrație a lui 2009. din zona centrală spre periferie.

Politiciani, gospodăriţi cinstit vistieria!

POLITICIANI SPECIALISTI

GOSPODARITI CINSTIT VISTIERIA

NU VA MAI FI NEVOE DE ALTE IMPOZITE

 

Bucureşti, 1932.

(Sursa: Imagini ale unui trecut glorios, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1974)

REGULA

... în sfârșit am descoperit o regulă gramaticală care mă va ajuta să mă fac mult mai bine înțeles în scris de acum înainte ... voi încerca să mi...-o însușesc, dar și s...-o duc pe culmile perfecțiunii... și tot descoperind mi s...-a...-ntâmplat să găsesc ș..-altele foarte tari ...aici este REGULA!

...LE: îmi pare rău că n...-am descoperit REGULA înainte de postul cu RBF 09.

RBF 09

A început marea nebunie a votului la RBF 09 și după ce am râs că s-a retras Zozo și putem câștiga și noi, ne-am dat seama că ni s-a cam tăiat pofta de competiție. Nu am putea spune foarte clar de ce, poate din cauză că nu s-a anunțat nici un premiu de 2-3 mii de euroi sau poate pentru că nu vrem să îmbătrânim participând la acest concurs fără să câștigăm nimic.

Oricare ar fi motivele, ni s-a tăiat cheful, așa că am scos anunțul cu votați-ne. Simina îmi șoptește că și Iren nu prea mai are chef de competiții fumate și răsfumate ...

Da, Iren are și dreptate și planuri de viitor, în plus crede că ar trebui să votăm pe cineva mai tinerel. Eu cred că am să-l votez pe Chaos and Smiles pentru că pe Simona are cine să o voteze, despre Dragoș nu mai poți spune că e tânăr de când l-am cunoscut prima dată (asta se-ntâmpla acum vreo doi ani), iar jurnalul electronic al iubirii dintre Laureta Postăvaru și Nedormitul probabil că nu va exista niciodată ...

Marea bocăneală în paşi de step

Ideile bune vin de dimineaţă. Uneori vin direct în inbox. Mie aşa mi s-a întâmplat să primesc azi o invitaţie grozavă şi mă grăbesc să vă invit şi pe voi: să batem stepul!

Iată ce ne propune Dana, prietenă, actriţă, dansatoare şi vară de nădejde (nu nepărat în ordinea asta):

In loc sa ne batem capul sau sa batem pasul pe loc sau sa batem campii, hai mai bine sa batem step.

Va propun un curs de trei luni (16 martie - 16 iunie, cu vacanta de Pasti: 13-26 aprilie), in fiecare LUNI si MARTI intre 20 si 21, la OTA in mansarda (str. dr Staicovici 26, Cotroceni).

Abonament lunar (8 sedinte) - 150 RON

1 Sedinta-  25 RON

Inscrieri la dana cavaleru: tel. 0722272550

                           mail: dcavaleru@yahoo.com

Ideea e sa ne distram, sa ne miscam si altfel decat ne-am miscat pana acum si sa bocanim cat putem. La sfarsitul cursului facem un mic spectacol cu public (prieteni, rude, vrajmasi, trecatori...).

Păzeeeaaa, începe marea bocăneală! Dana, putem să venim toţi trei? 

spectator

Intru pe blogul nostru ca şi cum aş deschide televizorul. Nişte oameni vorbesc foarte agitat de-ale lor. Ca şi la televizor mă încearcă întâi un sentiment de vinovăţie: ar trebui oare să mă agit şi eu, să mă implic mai mult?

Nu cred. Nu acum. La mine e linişte. M-am retras la Verde unde muzica e caldă şi ceaiul fierbinte. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!

Post transmis din Verde Café.

iarna la geam

A şasea poză din cel mai recent folder (leapşa de la Kidrullz)

Sau cum se vede iarna de la geamul nostru (care în curând nu va mai fi geamul nostru).

Pentru angajatorii care intră pe blogul nostru!

Haideți să încercăm să-l ajutăm!
Via Boing Boing.

O idee bună de weekend

Via Boing Boing.

Filme şi nopţi de dragoste. Cine mai vine?

Tema selecţiei de scurt-metraje e "dragostea în toate formele ei." Mergem şi noi să bem o bere şi să vedem cam câte forme are dragostea asta!? Asta după ce am văzut aseară Revolutionary Road şi ne-a cam luat cu fiori reci pe spinare. Poate ne-am identificat prea tare cu personajele şi când au început să se întâmple lucruri nasoale n-am mai vrut să ne identificăm, dar n-am avut ce face că deja ne identificasem bine de tot.

Uf! Sper ca scurtmetrajele de la Future Shorts să ne redea încrederea în dragoste. Noi credem în continuare, cu naivitate, că este un lucru bun, progresist. Am zis!

Disciplina timpurie de dimineață

Vlad a ajuns într-un punct de cotitură în dezvoltarea sa, după cum ar spune T. Berry Brazelton, în care părinții lui îl vor ajuta să deprindă disciplina (dacă nu vom fi capabili, vom ruga bunicii). Am citit la marele autor că în jurul vârstei de 9 luni, copilul va demonstra conștiința a ceea ce este interzis și va cere pentru prima dată să fie disciplinat.

Când am citit despre nevoia de disciplină m-am speriat, dar am înțeles repede că părinții trebuie să recunoască soclicitarea copilului și să încerce să o satisfacă.

Cum îți dai seama că s-a ajuns într-un asemenea punct? Ei bine, atunci când copilul ajunge târâș până la priză, aragaz, televizor sau radiator și privește în jur ca să vadă dacă este văzut, acesta este semnul că cere să fie disciplinat! Cred că se aplică și atunci când îți manâncă la propriu telefonul mobil și se uită la tine cu ochi mari (la început, Simbad a interpretat asta ca pe un afront personal, nu faceți această eroare!).

Nu vă speriați, am citit că disciplina înseamnă învățare și că, mare atenție, pe lângă iubire, este al doilea mare dar al părintelui pentru copil.

Brazelton susține promovarea auto-disciplinei pentru o viață mai ușoară a părinților, dar asta este o altă poveste ...

și părinții se joacă

From Vlad la 8 luni

Amor vincit omnia

De când l-am cunoscut pe Mihai, în fiecare an așteptăm Sf Valentin cu inimile strânse și înmuiați de emoție. Weekentul ăsta aveam planuri mari, mai mult pentru sâmbătă seara, să ieșim doar noi doi, să mâncăm un ștrudel, să bem o bere la litru, să ne pupăm în scară înainte să urcăm și să eliberăm bona, pe care ne propusesem să o plătim dublu, doar așa de importanța evenimentului.

N-a fost să fie! După ce am petrecut separat vineri seara, eu cu fetele și Mihai cu băieții, sâmbătă am umblat năuci prin casă pînă pe la 6 seara. Nici nu ne-am dat seama cum s-a făcut 7.30, am spălat copilul, ne-am pus The Wrestler cu Mickey Rourke și ... am adormit.

Ne-am trezit de dimineața foarte morocănoși și am reușit să legăm două propoziții abia spre prânz, când am citit cu voce tare din Je voudrais pas crever, iar Mihai a adormit buștean. Nu am abordat subiectul ziua îndrăgostiților, un eșec. Am încercat amândoi să păstrăm aparențele unei familii fericite și cât a stat Dragoș în vizită, dar chiar la plecare Mihai l-a dat pe Vlad cu capul de tavan. Sper că nu a făcut asta doar ca să plece Dragoș mai repede...

Reluăm de Dragobete, poate o să avem mai mult noroc. Cine știe?

Fetelor, dacă vreți să uitați cât mai repede un eventual Sf Valentin smintit și deteriorat, intrați pe site-ul lui Mark Ryden (de unde am furat și tabloul de mai sus)!

Un boc weekend!

După ce am completat cu Simbad bocciclopedia pe blogul lui Mugur, nu am iesit imediat si am dat de asta care ne-a placut foarte mult.


Mai multe pe Ț-shirt.

Ora mesei

Brazelton şi taică’su zic că e important să lăsăm copilul să se hrănească singur, să se joace cu mâncarea, să îi studieze textura.

Dar Brazelton e pe raft, Mihai e la serviciu iar eu alerg cu laveta să şterg piureul de fructe de pe pereţi şi mobilă. Bună treabă!

roblogfest 2009

După eșecul de anul trecut când am încheiat competiția fără să câștigăm măcar o insignă, nu ne lăsăm, ne înscriem din nou. De ce facem asta? Pentru că victoria dreptei în România ne-a inspirat și ne gândim serios că un premiu la RBF 09 ar veni cu mari oportunități financiare, iar asta ne-ar plăcea foarte mult. În plus, vă asigur că ar fi o mare bucurie pentru doi tineri speriați care traversează, ținându-se electronic de mână, Marea Criză ce ne încearcă din greu lunile astea. Nu uităm nici de fanii dezamăgiți de anul trecut, care s-au sacrificat la petrecerea RBF, așteptând ore bune să ne vadă urcând pe scenă. Vrem ca anul ăsta să ne vadă pe toți trei pe scenă, ridicând premiul cel mare și dedicându-l familiei, prietenilor și bineînțeles lor, sutelor de fani răbdători care ne verifică cu rigurozitate posturile în fiecare zi.

Sperăm ca anul ăsta Zozo (nu îi pun link pentru că știu că îl găsește google chiar dacă îi tastezi numele greșit) să nu se înscrie, să se considere câștigător din oficiu, să ne lase pe noi, bloggerii mai tineri să simțim gustul succesului (înainte să îmbătrânim fără să ne dăm seama unde-am greșit).

Nu știu ce să mai zic. Nu încerc să vă mai conving, am să repet îndemnul de anul trecut Mergeţi la vot! Alegeţi cu inima, nu cu mintea!

LE: Nu săriți să votați, o să vă enervați prin meniurile alea, în plus trebuie să vă faceți cont, iar perioada de votare începe abia pe 25 martie. Ne-am înscris la două categorii Blog personal și Blog colectiv și știm că se cam bat cap în cap, dar sperăm să fie într-un ceas bun. La momentul când am scris acest anunț nu știam că Zozo se va retrage din competiție. Acum știu și îi mulțumesc sincer.

chef at home

Dario și Cristina găteau, Mihai scria, iar Simbad și Vlad zâmbeau la fotograf.

Dacă tot vine Abocalipsa, măcar s-avem bani frumoși

Câțiva băieți neînboctrinați se întreabă „ce-ar fi să redesenăm banii românești în așa fel încât să vorbească mai mult despre aspirațiile noastre, despre nevoile noastre, despre virtutile noastre”... Proiectul lor se cheamă „Valorile neobservate din mainile noastre” și poți citi mai multe despre el aici.

Aici poți vedea ce părere are Manafu despre treaba asta. Și Bucurenci își dă cu părerea despre acest proiect, dar nu se încarcă blogul lui așa că renunț să mai aștept.

Iar aici ce crede Mugur Grosu despre sfârşitul lumii, versiunea low budget.

Mai bine țărancă-n satul tău decât cercetătoare-n biblioteca altuia

Schinderman Lazăr, În drum spre casă (Fotografia 124, iul-aug 1978)

N-am inventat noi purtatul copilului în spate, după cum n-am inventat nici dilema femeii contemporane: carieră sau viaţă de familie?

Cugetam eu azi la BCU în faţa unei imagini publicate în 1978 în revista Fotografia. Cam asta vreau eu să fac, şi doctorat şi copil, şi cercetare şi ciorbă, şi expoziţie şi blogging. Femeia din imagine îi dusese pesemne merinde soţului la câmp, culesese şi nişte lemne de foc pe drum, alăptase copilul şi, ca să nu se plictisească mergând cu copilul în spate, mai torcea şi un fuior de lână, aşa, să treacă vremea mai cu spor.

Dar nu degeaba s-au legat feministele cu lanţuri în faţa instituţiilor patriarhale. În secolul 21 mai punem copilul şi în cârca soţului. Dar fuiorul? Cu fuiorul ce facem?

De ce s-a expus Simbad riscului violenţei conjugale

Pentru că doi buni prieteni au invitat-o la o cină mai specială gătită ca la mama ei acasă, dar la ei acasă. Dario şi Cristina [momentan site-ul nu merge dar în câteva zile se pune pe picioare] dau buzna în casele oamenilor şi transformă o bucătărie banală într-o sursă de nebănuite plăceri culinare. Pe scurt: ei gătesc, tu savurezi.

Şi savurezi: fructe de mare marinate în portocale, somon frecat cu unt şi busuioc, paste cu cerneală de sepia (adică negre şi delicioase), banana flambate şi multe altele. În plus, Cristina şi Dario sunt foarte simpatici şi prietenoşi: îţi explică exact ce şi cum fac, te lasă să furi o reţetă, două şi la sfârşitul serii, la un pahar de vin îţi povestesc despre Sardinia.

Cât Simbad se relaxa sardinian, soţul, refuzând să se alăture mesenilor, îşi rodea unghiile şi scria următoarele…

Cum a scăpat-o Simona Tache pe Simina de violența conjugală

Mi-e clar că o (pretinsă) prietenă a Siminei e invidioasă pe viața noastră de familie, altfel nu îmi explic de ce vrea să ne-o distrugă. Simina e atât de naivă încât nu vede cum prietena asta a ei încearcă, în fel și chip, să ne pună bețe în roate. De fiecare dată când soția mea se întâlnește cu așa-zisa prietenă, iese rău. Ori întârzie ea acasă, ori nu mai suport eu și ies să mă plimb în Cișmigiu și vin a doua zi dimineața.

Ultima găselniță a „prietenei”a fost o invitație la un fel de sindrofie unde vine numai lume bună (și totuși doar prieteni apropiați), având ca temă principală: Incursiuni în fascinanta Sardinie. Un mare bucătar italian a gătit paste cu fructe de mare, iar ei au stau și au mâncat și au vorbit de una de alta. Și au tot vorbit, că s-a făcut 12 noaptea, iar eu stau singur ca prostu acasa si citesc pe bloguri.

Dintre toate, doar Jurnalul roz de cazarma m-a calmat. Am aflat ultimele noutăți despre Mihai Traistariu, Elena Băsescu și comunitatea de lezbiene din Cluj. Nu știu ce îmi plac mai mult posturile Simonei sau comentatorii ei (cei mai mulți sunt băieți și par să o admire foarte mult).

Acum pot să mă duc să mă culc liniștit.

La ferma Vladului avem girafe

Girafa obedientă (Nodding giraffe – găsiţi voi o traducere mai bună!) a venit de la Londra la pachet cu porcuşorul sălbatic zburător. Deşi dă din cap şi din picioare are lacune mari în educaţie. Tocmai de aceea a fost primită la ferma Vlăduţului, locul unde toate animalele, ascultătoare sau obraznice, cuvântătoare sau necuvântătoare îşi desăvârşesc educaţia şi deprind bunele maniere.

Știe cineva cât durează un curcubeu?

Noi știm că la capătul fiecărui curcubeu este ascunsă o comoară, dar că nu o poți găsi decât dacă mergi să o cauți în pielea goală. Astăzi, după plimbarea de prânz, abia intrați în casă și descălțați pe jumătate, l-am văzut: un curcubeu desenat parcă și foarte aproape de noi.

Nu am stat prea mult pe gânduri și ne-am dezbrăcat toți trei, pornind la vânătoare de comori. La început ne-am alergat unul pe altul, dar Simbad rămânea tot timpul în urmă, așa că am ales să ne luăm după câțiva pescăruși argintați, foarte foarte strălucitori, gândindu-ne că sunt vreun semn ...

Ne-am trezit cu puțin înainte să sune interfonul. Era Dragoș, foarte răcit, căuta un ceai cald și o vorbă bună. Se făcuse deja ora 7 seara. Mai aveam doar o oră până la baia de seară, semnalul nostru că e momentul să lăsăm prostiile și să ne pregătim de culcare.

Jeff Beck vă dorește poftă bună!

În dimineața asta, Vlad și Mihai și-au luat mic-dejunul mediteranean (măr, banană, mandarină, brânză proaspătă de vaci, vigantol, fier și ulei de cătină) pe muzică de Jeff Beck. Cred că a fost cea mai rapidă masă pe care am văzut-o vreodată. Mâncau amândoi ca porcii direct din castron, cu mâiniille (au renunțat la lingurițele mult prea mici, pe care le-au aruncat pe jos). Nu îmi amintesc să se fi oprit să respire.

Așa că dacă sunteți în criză de timp ...

Proiect de supravieţuire în criză economică mondială (cu muzică)

Mi-aş lua soţul de mână; cu mâinile rămase libere, eu cu dreapta, el cu stânga, ne-am redacta demisiile. Ne-am trezi devreme în fiecare dimineaţă (dar fără ceas!) ca să udăm straturile de ceapă şi cartofi. Am dansa tango-ul lui Rodrigo Leao până ne-ar ieşi o coregrafie perfectă. Am învăţa portugheza (gratuit!) la Ambasada Braziliei. Apoi am pleca la Porto Covo şi am trăi din pescuit şi lecţii de tango pentru turişti.

8 luni

Vă vine să credeţi că am 8 luni şi niciun dinte-n gură? S-o luăm altfel. Vă vine să credeţi că am 8 luni şi sute de fani care îmi citesc zilnic blogul?

Da? Şi mie. Vă pup pe toţi!

caii și flintele hai-du-ci-lor

Mi-am pierdut cu totul valenţele de supravieţuitor urban. Trucuri învăţate cu greu, în ani lungi şi obositori de călătorii cu transportul în comun, sunt uitate acum: cum să ocheşti controlorii, cum să ai mereu un bilet de compostat chiar sub nasul lor, cum să cobori dacă se urcă în troleul tău şi tot aşa. Azi m-am suit eu în troleul lor, dezinvoltă, ca şi cum n-aş ştii, uitând că n-am nici burtă nici copil (deci nicio circumstanţă atenuantă), ei s-au legitimat, eu nu, dar la sfârşit eu aveam o chitanţă şi ei 50 de lei ai mei. Of, of, măi, măi! Măcar am fost demnă şi nu m-am târguit!

Politically incorrect citizen

Aseară am reușit să vedem împreună un film cap-coadă după foarte mult timp. Deși vizionarea s-a desfășurat în câteva reprize și s-a terminat după 1 noaptea, am mers la culcare foarte mulțumiți de realizarea noastră și convinși că la următorul recensământ, biserica maradoniană va avea mult mai mulți adepți.

Este vorba despre Maradona de Emir, pe numele lui de botez Nemanja, Kusturica. Nouă ne-a plăcut foarte mult și am visat toată noaptea la Argentina revoluționară. Știm că Emir a început filmările, dar le-a terminat Nemanja, cum a contribuit la mano di Dio la asta, sperăm să vă dați voi seama.

Mulțumim hobbitului digital pentru filme, muzică, dar și pentru apa minerală și sucul de portocale cu care a venit în vizită. În seara asta am programat de la 11.00, Waltz with Bashir, dar nu cred că vom fi la fel de norocoși ca aseară.

Noapte bună!

back to life

Am înghesuit în sertare rămăşiţele bolii: cutii de medicamente, siropuri, ser fiziologic, termometru şi toate gunoaiele adunate prin colţuri. Am aerisit. Ne-am jucat. Am mâncat. Am dansat. Am făcut poze.

Ne-am întors. Păzeeeeeeaaaaaaa!!!!!

Vlad si porcusorul zburător

Povestea porcuşorului zburător (sălbatic zice-se deşi de viţă nobilă englezească) o găsiţi aici.

CV de hobbit

Tu ți-ai trece în CV că ai fost dat afară de la grădiniță pentru că trânteai fetițele în zăpadă, le ridicai rochițele și le mușcai de burtică? Ia uitați ce CV frumos! Nu e în format Europass, dar ce mai contează...

Ce nu vreau să am în casă

Laura ne întreabă ce nu vrem să avem în casă. La prima strigare: Frig, plictiseală, cearşafuri apretate, miros de naftalină şi gândaci. La a doua strigare: plictiseală, bibelouri, lustre mari înzorzonate și pisici nesimțite. Nu pot să mă abțin să nu zic ce aș vrea mult de tot să văd când ajung casă: un cățel jucăuș, dar de pază și o mașină de făcut pâine cu două palete.

Dăm leapşa mai departe către Dragoş, Ana (pentru că e la casă nouă), Digital hobbit şi Runbaby.

Dăm leapşa mai departe şi cu o recomandare. Pentru cei care vor descoperi că au în casă lucruri de care nu au nevoie (chiar dacă ele în principiu sunt folositoare) există acum un loc unde pot dona ce le prisoseşte şi pot căuta ce au nevoie. O iniţiativă mai mult decât simpatică: Dă si primeşte! Magazin gratis.

Ça ira, 1 mai, Praga

Cred că Ça ira, opera în trei acte a lui Roger Waters este un pretext bun pentru o excursie scurtă în plină criză financiară. Am planificat în mare deplasarea: 1 mai pică vineri, așa că se poate pleca de miercuri seara, joi un tur scurt al principalelor obiective turistice și admirarea colecției private de fotografie a lui Emil Zátopek, vineri seara la operă, sâmbătă și duminică program de voie, iar luni seara întoarcerea la București. Nu știu dacă ne lasă la operă cu copil sub un an, dar ținând cont că va fi în aer liber, cine știe. Ne vom interesa. Dacă nu se poate și nu se poate cu copil mic, va trebui să găsim un însoțitor, poate chiar doi (doar dacă este vorba despre un cuplu tânăr). Totul este plătit: transport, cazare, masa, berea și țigările. Bineînțeles că vom mai lucra și la program.

De ce l-au ales organizatorii pe Roger Waters pentru comemorarea a 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier și ce alte evenimente există în programul Life without barriers găsiți pe www.oponaops.eu.

Mai bine nu întrebam

Simbad a rămas ultima, adică doar ea mai e bolnavă acum, foarte bolnavă. Vlad e mult mai bine și cred că are scris în manualul de supraviețuire cu care s-a născut, să se ferească de exemplarele slabe și bolnave. Doar așa se explică de ce s-a înhăitat cu mine, eu nedând lapte.

Dacă pentru el, a devenit doar un exemplar de care trebuie să se ferească, pentru mine, Simbad s-a transformat într-un fel de oracol ambulant, cu voce stinsă ca a unui profesor universitar obișnuit să fie ascultat. Nu știu cum de mi-a trecut prin minte că ea ar putea să-mi dea răspuns la întrebări care mă bântuie de atâția ani. La început, pentru verificare, i-am pus întrebări simple, de genul Emil Boc o să-și facă vreodată blog? Despre ce o să scrie? Mulțumit de răspunsurile primite, am trecut la adevăratele întrebări.

Am întrebat-o dacă voi fi bogat, adică plin de bani. Mi-a răspuns imediat Niciodată! Dacă nu voi fi niciodată bogat, am zis eu, atunci la ce bun tot circul ăsta? A zâmbit și mi-a răspuns (încerc să reproduc, dar nu știu dacă am reținut bine) Statutul de obiect va fi impus de la începutul oricărui individ recunoscut ca alienat, iar alienarea va fi depusă ca un adevărat secret în centrul oricărei cunoașteri obiective a omului. A adăugat Ai fi știut asta dacă citeai cu atenție jurnalele de azil ale lui Pierre Jean George Cabanis.

N-am înțeles nimic, dar ca să mă răzbun, am întrebat-o dacă voi mai avea vreodată șansa de a cunoaște o femeie frumoasă, blondă, deșteaptă și plină de bani, cu care să leg o prietenie sinceră. Nici nu a clipit și cu vocea ei aproape șoptită, a început să îmi povestească didactic despre cea de-a patrusprezecea reîncarnare a lui Dalai Lama, un copilul care știa că într-o anumită cutie ascunsă se aflau dinții lui din vremea celei de a treisprezecea reîncarnări. Marele preot care a făcut verificarea și a găsit proteza dentară a celui de al treisprezecelea Dalai Lama a orbit exact în momentul în care a deschis cutia.

Când am auzit asta, mi s-a cam tăiat pofta de glumă. Acum prefer să o evit și eu, după modelul lui Vlad, iar ea stă singură în jumătate de casă și bălmăjește ceva pe limba ei.

Când Vlad și Simbad sunt bolnavi ...

Cât a fost Mama-reaua ocupată cu evaluarea catastrofică a potențialului său matern, tatăl, singurul neatins de gripă din casă, a găsit pe blogul unui prieten mai vechi următoarea afirmație Măruţă de la Happy Hour este cel mai nesimţit om din televiziune la momentul acesta. Nu râdeți dar asta a fost tema de gândire pentru familia noastră, pe weekendul care a trecut. E destul de greu să spui care e mai tembel, mai nesimțit și mai caraghios dintre prezentatorii tv din zilele noastre, cert este că Măruță se bate pe primele locuri.

Nu l-aș băga pe Dan Diaconescu în concursul ăsta deoarece și eu și Simbad considerăm că otevismul este singura încercare de a face televiziune suprarealistă în România. Aventura transpersonală propusă de OTV, cu elementele ei anarhice pe care nu le puteți contesta, nu poate decât să ne trimită înapoi la poezia lui Isidore Ducasse sau Urmuz. După ce am stabilit că otevismul este mai mult decât un concept nou de marketing și că poate fi lesne înțeles ca protest antiacademic, am căutat prin cărțile din casă texte care să ne ajute să înțelegem mai bine cum a apărut această revoltă televizată pe bani puțini.

N-am găsit deocamdată nimic, dar ne-a atras atenția finalul din După furtună, fiind toți trei convinși că Urmuz ne transmite codat că salvarea noastră stă în reevaluarea legăturilor cu regnul animal.

El însuşi, îndurerat şi decepţionat de pe urma atîtor încercări rele prin care trecuse, îşi numără gologanii şi se sui din nou în copac, de unde de astă dată se găinăţă asupra întregului teren, zîmbind cu perversitate…
După aceea, regretînd sincer ceea ce făcuse, dar totuşi cu mult profitat moralmente, se dete jos, se scutură cu un centimetru şi intonînd cîntecul libertăţii vîrî găina sub gheroc şi dispăru cu ea în întuneric…
Se crede că ar fi apucat drumul spre oraşul său natal, unde, sătul de burlăcie, s-ar fi hotărît ca împreună cu dînsa să întemeieze un cămin şi să devină folositor semenilor săi, învăţîndu-i arta moşitului.