După un weekend halucinant cu noaptea institutelor culturale, o expoziție a lui Dedi la ICR și un puzzle nerezolvat, un incendiu pe cinste la Alpha Bank, viitoarea cameră a lui Vlad zugrăvită și cu geamurile vopsite albastru, un concert Basement Jax, la care am dansat cu Pescărușul până ni s-a făcut rău, uite că începe și săptămâna lucrătoare. Nu pot să mă abțin să nu vă urez Odihnă plăcută până pe weekendul viitor.
Când vremea-i propice mașinilor de cusut, nu ezita să desfaci una ... Cam așa începe o poezie de Ursachi și așa am crezut și noi ieri, când era să explodeze motorul mașinuței noastre, undeva prin Floreasca. Nu am ezitat și am tras pe dreapta, am desfăcut-o, i-am completat apa de răcire (cam atât ne-a dus capul) și când am vrut să plecăm, am realizat că nu mai pornește. Am sunat mecanicul, care a răspuns foarte prompt solicitării noastre și care, după o evaluare sumară, ne-a anunțat scorul final. 7-8 milioane. Ceva legat de garnitura de chiulasă.
Super, mon cher. Am plecat pe jos și tot drumul am discutat despre cum o să ne cumpărăm o mașină nouă. Ce model, ce culoare, cam cât suntem dispuși să dăm pe ea, unde o să plecăm imediat după ce o cumpărăm (probabil în Portugalia). Am ținut-o tot așa până când am realizat că discutam foarte entuziasmați despre viitorul nostru luminos, despre următorii 3-4 copii pe care o să-i facem, ce nume alegem și tot tacâmul. Deodată, un cuplu de fani ne-a oprit să ne felicite și să ne ureze cele bune. Totul devenise dintr-odată un vis frumos ... Îi salutăm și noi cu acest post pe Irina și Radu și sperăm că nu am părut antisociali, dar eram după o incursiune la picior de 30 de minute, în care Vlad a vrut să conducă el căruțul și nu oricum ci ținându-l de coarnele de sus la care de fapt nu ajunge.
Eu am zis să mai stăm la mare, dar soția nu m-a ascultat și acum stăm în bucătăria noastră de la Piața Chibrit și adunăm, scădem, înmulțim și ridicăm la putere ce-am avut și ce-am pierdut, ce n-am avut niciodată și nici n-o să avem, ce-o fi o fi și cînd ne-o fi mai rău.....
Busola Irenei cu mintea de ceai (vă amintiți, cea pe care ne-a dat-o la lansarea Horologium), ne-a ghidat spre ce ne doream de fapt. Asta imi place sa cred. Așa am câșigat câteva zile în 2 mai. Bine că mie îmi place foarte mult de căpitanul Jack Sparrow şi chiar mă costumez câteodată în pirat, purtându-mă ca unul adevărat. Acum, busola e blocată în maşină, iar noi în Tuzla. Cine ştie ce se mai întâmplă până diseară.
Dar dacă blocam şi copilul înăuntru? Spărgeam geamul sau aşteptam cheia 2 de la Bucureşti? Ce ar fi făcut Jack Sparrow în cazul ăsta?
Se ia o cutie de iaurt, se dau câteva găuri în capac, apoi se pun înăuntru câteva râme de mare. Se ia o lansetă de cel puțin 3 metri jumate, cu monturile potrivite (adică cu plutitoare roz și verzi) și se caută o plajă pustie cu stânci. Acolo sigur umblă chefalul și labanul. Aștepți liniștit pe o plajă normală (cu nisip), te joci cu copilul și soția, cu găletușele, formele de broscuțe țestoase și lopețicile până se face foarte cald și familia trebuie să se adăpostească la umbră. Acum e momentul potrivit să îți încerci norocul la chefal, laban, barbun, guvide sau mai știu eu ce alte specii marine.
Cam asta am făcut eu astăzi, pe la 13.00. Am rezistat până la 15.00, când începusem să văd în jurul meu niște animale ciudate de un portocaliu strident, care, grohăind, îmi căutau în rucsac și îmi fumau din țigări. La un moment au dispărut și în scurt timp a apărut un om foarte slab și înalt care se uita atent, cu mâna streașină la ochi, undeva în mare. Vine chefalul cu valul în cap, mi-a șoptit. Am sărit în picioare și m-am uitat și eu atent la valuri, când m-am întors să-l întreb unde vede el chefal, dispăruse. Incredibil. M-am dus să îmi iau berea pe care o pusesem la rece în mare, dar și asta dispăruse. M-am ars, mi-am zis. Mi-am reluat postul de unde puteam urmări cel mai bine vârful lansetei și am mai stat așa nemișcat ceva timp. La un moment dat, am auzit un mormăît în spatele meu, când m-am întors am văzut câteva zeci de pescari cu lansete lungi (de peste 3 metri jumate) care ocupaseră cazemata părăsită din spatele meu.
Nici un chefal, laban, măcar un guvide. Speram din tot sufletul să prind măcar un guvide pentru ăsta mic.
Cu câteva clipe înainte să îmi dau seama că fac insolație, mi-a trecut prin minte un gând. Ce-ar fi dacă aș intra în acvariul ăsta plin de alge albastre și peștișori galbeni? Atunci a apărut o limuzină neagră condusă de o brunetă superbă cu un copil de un an. Am știut că trebuie să merg să mă întind.
Ce se întâmplă când mama, femeie puternică și de carieră, decide să reia lucrul, tatăl preluând principalele funcții materne - alaptare, schimbatul scutecelor și pregătirea piuroiașului de morcovi cu piept de pui și avocado? Cât de neajutorat este tatăl în noul său rol matern?
Răspunsul meu este Deloc. E adevărat că nimic nu mai este ca înainte și Vlad e puțin dezorientat, dar asta nu înseamnă că cel mic nu apreciază ședințele de aerobic pe Audioslave dat la maxim, vizitele la magazine de pescuit sau plimbările la Baraca, mesele cu hrană solidă în locul celor cu alimente mestecate dinainte sau prezentările teatrale ale trupelor de rock care vor concerta în București vara asta. Ca să nu mai zic de ședințele de creative writing pe carnețelele de notițe ale mamei și lecțiile de gătit salate mediteraneene și multe altele.
Poze via contextsblogs.
Eram la nuntă la Simona Tache, pe care știți că o admir foarte mult și nu aflasem încă de intrarea Unirii Urziceni direct în grupele Ligii Campionilor, dar discutam relaxat cu un invitat francez despre relația teleologică între holbatul nostru și sânii unei invitate, foarte haioase de altfel și pe care o cunoșteam. Deodată, apare mirele și îmi întinde un telefon. Îmi spune vorbește, e pentru tine. Duc telefonul la ureche și aud salut sunt eu nedormitul ...
Asta este tot ce îmi amintesc. Așa că te rog nedormitule, ajută-mă și spune-mi despre ce am vorbit în seara aia.
Acest post a fost scris cu o singură mână (dreapta), cu cealaltă administrându-i lui Vlad un iaurt dietetic, pe Colosseum, The machine demands sacrifice.
Nu vom uita prima vacanță cu Vlad la mare, primul schimb de replici cu valurile înspumate miau miau brrrriiii și primul bronz regulamentar, adică făcut între 8 și 10 dimineața și între 6 și 8 seara. Am fost patru zile la Corbu și ne-am cazat cu un grup de muncitori maghiari, care abia rupeau o vorbă românește. Nu putem spune că ne-am înțeles bine cu ei, dar nici rău. Păreau niște oameni buni care vânau șerpi de apă, aruncând cu cărămizi și alte materiale de construcții. În ciuda handicapului lingvistic, am reușit să discutăm despre Yggdrasil, arborele lumii și despre vârsta de aur în mitologia nordică, știți voi, vremea în care zeii și oamenii dormeau fără griji.
Am stat în singura ilegală construcție de pe plajă, la un preț nesimțit de 1 milion, dacă de gândești că pereții erau plini de interdicții. Nu sunt admiși vizitatori (pentru că fac duș, asta era explicația) și eliberați camera la 12.00, scoateți inclusiv mașina din parcare, altfel plătiți automat încă o seară de cazare (parcarea era pe un teren viran unde încăpeau lejer 100 de mașini, iar noi eram singurul grup de turiști). Concluzia a fost să nu mai mergem niciodată la acest mic întreprinzător și sperăm ca nici alții să n-o facă.
Pe de altă parte, Vlad s-a comportat foarte bine, nu a făcut insolație, îi place foarte mult în mare, fiecare ieșire din apă fiind marcată cu o mini criză de isterie. Ne-a mai plăcut vremea bună (de marți a început să bată nordul și apa s-a încălzit dintr-odată), apa curată și faptul că eram singuri pe o plajă foarte mare și frumoasă.
Vom pune și poze, dar acum Simina a plecat la CNSAS și a luat aparatul cu ea, cu tot cu poze.
După ce a încercat să treacă înot Dunărea, dar a fost prins și încarcerat (este eliberat în 1964), Mihai Ursachi reușește să părăsească România la începutul anilor 80. Pleacă în America și se întoarce după revoluție. Cel mai frecvent loc de muncă în țară a fost de salvamar la lacul Ciric.
Nichita Danilov vorbește aici despre apariția lui Ursachi din vremurile când era salvamar, împreună cu fratele său, altă apariție blondă halterofilă și visătoare.
De ziua copilului, vă facem cadou poze cu mașina poetului, cu care a făcut drumul San Diego – Iași și o poezie care nouă ne place foarte mult (am ales-o cu greu pentru că ne plac foarte multe).
Poze făcute de prietena noastră Racule Montaigne,
pe care meseria o poartă în cele mai ciudate locuri din țară,
în cele mai nepotrivite momente (adică în weekenduri).
Naturforschung de Mihai Ursachi
Şi afară de asta nu vindemMănuşi pentru cai. Aşa mi-a zis minunataFrumoasă precum CleopatraLa prăvălia din uliţa patraUnde vinde cu bucata. Iar eu cu umilinţă mi-am luat în spinare povaraFormată din şapte valize domestice plineCu fân şi cu paie uscate la razele luniiDupă reţetele mele cu totul secrete. De altfel voisem doar să-i consider danturaÎn timp ce nechează,Curiozitate firească la unul care studiazăNatura.
