ar fi totusi ceva de spus. 2 ani.

29 septembrie 2007, de Petrut Calinescu

blog about it

Inițiativa Caraman - Teatrul românesc din România

Solicităm, aşadar, Legislativului Român să iniţieze şi să adopte un act normativ (eventual un amendament la Legea Teatrelor) care să ofere producţiei autohtone de text de teatru şansa de care are nevoie si care i se cuvine. Solicitam ca Legea Teatrelor sa isi extinda spiritul si litera si asupra creatiei dramatice romanesti contemporane. Solicitam ca prin această lege sau articol de lege, toate teatrele româneşti finanţate din bugetele publice (adică plătite de cetăţeni români) să cumpere, să producă şi să programeze în mod obligatoriu în repertoriul stagional premiere ale pieselor româneşti contemporane în proporţie de minim 30%.

Mai multe despre această inițiativă pe care și noi copiii o susținem, puteți găsi pe blogul lui Mugur Grosu.

Ce treabă au toate astea cu bunicul?

Bunicul lui Vlad, de care probabil nu vă mai amintiți, și-a propus să scrie pentru nepotelul lui o poveste de Crăciun, dar nu a terminat-o pentru că a devenit ținta unor bilețele misterioase și insinuante, de care ne acuză, pe rând, pe mine, pe mama, pe nora lui, chiar și pe Vlăduț sau pe bunicul bunicului lui Vlăduț. Flerul nebunicului nu mai funcționează și nici semnele naturii nu-l mai ajută în decodarea peisajului rural, toată contemplarea lui de care era atât de mândru transformându-se într-o percheziție permanentă, care nu-și are rostul în aceste vremuri în care proprietăresele închiriază doar bărbaților cu serviciu. Toată curtea lui a fost golită sistematic de păsările domestice, fie de vulpi, fie de nepoții bucureșteni, acum, în locul lor instalându-se ca la ea acasa, fără să țină cont de burtihanele noastre goale și ghiorăitoare, pasărea Dodo, noua mândrie a bunicului.

Nu știu cine îi lipește bilețele cu pricina, dar vă asigur că nu eu. Sigur nu le-a scris nici Vlăduț, el nu știe încă să scrie și să citească. Atunci poate alt nepot? Poate nora lui? Nedormitul? Cine știe? Vă las pe voi să citiți tot textul aici (știu că e lung, dar nu vă grăbiți să-l terminați într-o singură zi) și să-mi spuneți ce credeți.

Derbedeii și consumismul

Când m-am dus azi de dimineață în parc cu Vlad într-un fel de mare criză isterică, am fost plăcut surprins să văd că la groapa de nisip fusese o mare petrecere. Se făcuse focul (probabil un grătar, deoarece am observat mai multe oase de cotlet de porc roase și aruncate pe ici pe colo), câteva bănci erau aranjate în cerc, multe (sute) mucuri de țigări înfipte ordonat lângă bănci, foarte multe sticle de vin erau aruncate pe plajă și se borâse din belșug pe centura betonată a gropii. Femeia însărcinată cu strângerea gunoaielor, în timp ce o ajutam să scoată băncile din nisip, mi-a zis 46 de sticle de vin au băut nemernicii, 46, le-am numărat eu! Tineri, doamnă, în putere, i-am răspuns eu surâzător și nostalgic după vremurile când puteam să beau singur 46 de sticle de vodcă și făceam focul pe balcon ca să mă încălzesc, refuzând să-mi pun ciorapii. Dar suc n-au băut? Sau apă? întreb eu ca un fin cunoscător al naturii umane. Sec, mamă, sec au băut nemernicii! A răsuflat femeia, drăcuindu-i de câteva ori pe derbedei.

Bună dimineața, din Zona Humulești, început de weekend cu 46 de sticle de vin de la Babanu! Pentru toți derbedeii care au intrat deja în weekend, piesa următoare.

Project PXL

Am prins și anul ăsta câteva fotografii în Project PXL. Mai multe decât anul trecut, cred. Puteți descărca revista aici.

simina a muncit. la londra.

Ce-a ieșit puteți vedea aici. Sau la Londra. Până pe 25 septembrie.

Heathrow. Cu Monika și tanti Jana.

la ICR Londra

fotografii: Ana Iuga

Între timp, acasă, se întâmplau fapte reprobabile; sau regretabile?

Lăsați copiii să vină la film!

Varza călită cu mămăligă la bufetul muzeului. Gânduri negre, gri şi căcănii. Deodată trei copii de vreo 12 anisori fiecare se aşază cu mine la masă şi încep să pălăvrăgească despre filme, jurizare şi varză călită. Nu mi-e tare greu să îi trag de limbă şi să aflu că stau la masă cu nişte vedete. Nu numai că împărţeam varza călită cu distinsul juriu al festivalului Kinodiseea, dar tinerii juraţi erau la rîndul lor actori pe care îi admir demult. Marian din Lampa cu căciulă (de vazut!) şi Timotei/Lalalilu din Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii.

Gândurile gri au mai plecat odată cu mămăliga şi neaşteptata întâlnire cu tinerii actori şi vă scriu pentru a vă invita la film. Film pentru, cu şi despre copii. Între 22 şi 27 septembrie, la MŢR şi Cinema Gloria, la festivalul internaţional de film pentru copii Kinodiseea.

Pe langa filme, „Festivalul include si o serie de ateliere interactive (regie, actorie si efecte speciale) pentru elevii bucuresteni, sustinute de cineasti tineri, cu experienta atat in domeniu, cat si in lucrul cu copiii. Un concert de deschidere, un bal mascat si spectacole de teatru se numara printre celelalte evenimente ale festivalului.“

Mommo Trailer from kinodiseea on Vimeo.

Cine se incumetă să meargă singur la pipi?

Aceste două animale feroce ne-au asediat în seara asta, pe mine și pe Vlăduț, undeva pe granița cu Ucraina. Suntem amândoi foarte speriați pentru că lighioanele astea scot niște grohăituri înspăimântătoare, iar Simina a plecat dup-o vodcă cu piper și nu mai vine. Slavă Domnului că avem internet! Unde ai plecat pescărușule? Unde?

Mâine încercăm setcile vecinului, așa că stați reveniți pe recepție! Cea mai mare captură o va primi Vlăduț, deci o veți vedea și voi! Noapte bună!

de ascultat noaptea sau cand vreti voi

La multi ani!

Astăzi, idolul nostru își serbează ziua de naștere! Am tras la rame de nu îmi mai simt mâinile să pot posta urarea asta în timp util. La mulți ani, Simona Tache! Tu ești pentru noi ce au încercat alții și n-au reușit! Trebuie să recunosc că am plâns în hohote cu Pescăușul, ne-am strâns în brațe, doi adulți și-un copil, revăzând cele mai frunoase momente de peste an. Felicitări realizatorilor și scuze Nedormitului pentru că nu i-am răspuns la telefon, dar intrasem pe kiev star și, în plus, noi la pescuit nu vorbim!

Stai liniștită Simina, Vlăduț a învățat să curețe pește, să conducă mașini de teren, cu muzica dată la maxim, să bea must, să prindă broaște râioase, să își exploateze bunicii și pescărușii, să înjure în rusește, să își pună singur lipitori, să storcoșească râme negre (care miros foarte tare a căcat), să râdă de copiii care se întorc beți în prima zi de școală și să arunce cu găleata în rățoi.

Sevraj de mamă

Toată lumea are copii. Mă uit după ei cu ochi hulpavi. Cei de vârsta lui Vlad mă chinuie cel mai tare. Dar şi ceilalţi. Îi caut în mulţime, mă uit după ei prin cărucioare, îi sorb din priviri. Aş fura unul. Îmi trebuie al meu.

Încep să înţeleg cum aş putea să o iau razna.

SOS! Bădică la Londra!

Fug ca un turist japonez si fotografiez tot. Din cand in cand ma mai opresc sa si privesc. E ca în filmele englezești, vă jur!

Gata, am fugit din nou. Am întâlnire la coloana lui Nelson. 

Voi nu fugiți: urmează relatarea uimitoarei călătorii la Hamleys, cel mai mare și mai tare magazin de jucării din galaxie!

de plecat din București (în sfârșit)

Un membru al familie a plecat deja, iar ăștia doi care am rămas facem bagaje pentru o călătorie mai lungă decât de obicei. Plecăm la pescuit! Așa că dacă nu vă răspundem la comentarii înseamnă că nu suntem contectați la internet. Îl luăm și pe pescăruș cu noi, așa că s-ar putea ca nici el să nu vă răspundă la comentarii. La revedere! Spor la treabă! Weekend ușor!

Mă bucur și mă veselesc!

Mihai Ursachi se bucură și se veselește! De ce n-am face și noi același lucru? Iar asta este o poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe vremea când se credea pelican:

Un om din Tecuci avea un motor

Dar nu i-a folosit la nimic.

super distracție la mall!

Ne-am refugiat la mall luni seară. Pentru că ploua şi un Vlad agitat şi dornic de alergătură nu încape în camerele noastre mici şi două. Dar şi pentru eram curioşi cum se joacă copiii la mall. 

Vlad a uitat de noi timp de o oră jumate. S-a aruncat în mulţimea de jucării şi copii şi şi-a mai amintit de noi când i s-a făcut sete. Iar noi am stat ce-am stat, încercând să îi atragem atenţia cu tot felul de dansuri şi strâmbături, dar până la urmă ne-am retras la umbra unei cafele. 

A fost bine.

Ne e şi ruşine să spunem, na!: Ne place la mall. E super distracţie!

If in London...

... do as Londoners do.

Veniti la Festivalul Tamisei și veți vedea ce nici cu gândul nu pipăiți:

Cele mai mândre straie româneşti îşi vor găsi locul pe sforile de rufe întinse de Muzeul Ţăranului Român la Festivalul Tamisei ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni,12-13 septembrie, la Londra.

Expoziţia se compune în jurul conceptului de primenire a zestrei păstrată peste an în camera bună. De două ori pe an, preţioasele ţesături îngrămădite în camera bună sunt aerisite, spălate, călcate şi întinse la uscat în văzul lumii. Este momentul lor de glorie şi şansa noastră de a le observa în toată splendoarea lor: covoare, ţoluri, cergi, păretare, ştergare şi ştergărele, catrinţe şi fote, cămeşi, marame, oprege şi câte alte minunăţii!

foto: Aurel Bauch, Înnălbitul pânzei, © Muzeul Țăranului Român, Arhiva de Imagine.

Dacă aveți ochi să căutați printre țoluri și cergi o veți găsi și pe madam treibădică, despărțită temporar de familie dar mândră nevoie mare de așa expoziție gândită cu gândurile și mânuțele ei.

Ne vedem la London!

Detalii aici si aici.

Primul pas: Intră în pielea personajului preferat!

Ne pregătim intens pentru o lungă incursiune în Delta Dunării. Legăm cârlige, vopsim plute, sortăm cele mai potrivite accesorii vestimentare, citim ultimele știri de la pescarii de pe brațul Chilia și așteptăm. Trebuie să știți că această călătorie insinuantă ne-a fost prevestită de vânzătorul de la magazinul de articole sportive din piața Ferentari, care ținea în mână o floare de mușețel pe care o mirosea din când în când într-o atmosferă de calm absolut, ca Ultima Bătălie, în care inteligența va fi înfrântă de o haită de câini turbați semisălbăticiți. După ce mi-a dat ultimele cârlige de somn pe care le mai avea, m-a tras într-o parte, să nu audă Vlad, și mi-a zis că nu avem nicio șansă dacă nu iau și căruțul cel mare cu noi. Căruțul portocaliu cu copertină și plasă pentru țânțari. Asta mic o să obosească foarte repede, trebuie să se odihnească undeva, mi-a șoptit. Și caută scoici, toamna somnul ală mare trage la scoică, nu uita să ai tot timpul la tine haine uscate, uită-te la filmul ăsta înainte să plecați, instruiește-l p-ăsta mic, a mai apucat să-mi sufle și și-a dat ochii peste cap, intrând într-un fel de transă, hipnotică sau și mai bine-zis, flegmatică. Nu am așteptat să iasă din transă, am luat caseta, cârligele și am întins-o fără să plătim. Am văzut filmul aseară și am înțeles că nu este o partidă oarecare de pescuit, este o mare vânătoare turbată și sângeroasă, din care nu vom scăpa decât dacă ne vom purta ca Lone Wolf, assassin with wife and son.

Gafencu Ana, fii căpitanul nostru!

O zi din viaţa unei femei muncitoare în R.P.R. (Scânteia, decembrie 1949)

Tovarăşa Gafencu Ana muncitoare la F.R.B. e şefa unei echipe de întreţinere la ringuri. E un lucru de  migală să ai grijă de fiecare cilindru dela ring pentruca firul să se desfăşoare regulat pe sul. Dar tovarăşa Gafencu Ana pune mult suflet în lucrul său. Ea ştie că dacă lucrul e mai bun şi mai mult şi traiul ei se îmbunătăţeşte. Iat-o aşezând cu grijă cilindrii pe ringul plin cu suluri de bumbac.

Cornelia, fetiţa ei, are acum cinci anişori. Ea e îngrijită cu atenţie şi dragoste la căminul fabricii. De câte ori mămica vine s’o ia, Cornelia îi sare în braţe şi-i povesteşte despre joaca, cărţile şi îngrijirea minunată dela cămin.

După ce a sunat sirena de lăsarea lucrului, Gafencu Ana s’a îndreptat spre cantină. Mâncarea e gustoasă: pire de cartofi cu carne şi macaroane cu nuci. Masa e îndestulătoare şi ieftină.

Acum trei luni, Gafencu Ana s’a înscris la cursurile şcolii de maiştri de gradul II. Cu toate că are de îngrijit copiii şi gospodăria, ea urmează cu regularitate cursurile acestei şcoli. După terminarea şcolii, ea va putea să lucreze la o muncă mai calificată mărindu-şi totodată câştigul.

Recunoașteți dalele?

dar copilul?

dar parcul?

Parcul Tineretului, după 20 de ani

Cu greu îmi vine si mie a crede, dar este exact locul unde alergăm zilele astea cu Vlad. Pe vremea aceea era ceva mai mult fier la locurile de joacă pentru copii.

Tineretului, Parcul

Am pierdut ceva ani din viaţă în parcul Tineretului. Ani din aceia despre care se spune că sunt cei mai frumoşi. În fine, unii chiar s-au bucurat să fie copii… Dar nu asta vroiam să spun. Ci că am ajuns să mai pierd şi din anii ăştia, mai brumării, prin parcul Tineretului.

Nu pot să îl recomand la superlativ cum face Ada cu noul ei birou, parcu Ho Shi Min. Tineretului e la fel de bătrânicios cum l-am lăsat acum vreo 10 ani. Dar noi tocmai de asta avem nevoie! Stăm pe iarbă, copilul mănâncă nisip, fugăreşte căţei, bunicile îşi ameninţă odraslele cu întoarcerea la domiciuliu dacă nu se po-to-lesc, noi tot pe iarbă, citim cu rândul câte o carte, o pungă de pufuleţi în trei şi nici nu ştii când au trecut două-trei ore şi copilul este rupt de oboseală. Dar noi, nu! Cumva se întâmplă că atmosfera pensionărească ne prieste si reuşim şi noi să ne relaxăm ieşind în parc cu copilul.

Este urât în Tineretului. Parcul. Dar dacă alergi după copil cu capul în jos, sau te uiţi în sus întins pe iarbă, nici nu-l vezi!

NU SCHIMBATI CANALUL, VA URMA: imagini inedite din Parcul Tineretului, la fel de urît si chelios, acum 20 de ani!

de văzut: Cea mai crudă moarte (documentar)

Nu recomandăm petrecerea serilor de familie în fața televizorului. Și totuși în seara aceasta vrem să stăm acasă și să urmărim asta:

"În această seară, de la 22.05, Reporter Special difuzează un documentar despre investigaţiile speciale ale Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului.

Este vorba despre efortul tenace, sumbru şi prea puţin cunoscut al echipelorICCC de căutare, deshumare şi identificare a celor care au fost asasinaţi de Securitate. Institutul estimează că ar putea fi vorba de 10 mii de oameni.

Rămăşiţele pământeşti ale unora sunt ascunse prin păduri, pe dealuri şi prin munţi. Torţionarii îşi aduc aminte cu greu pe unde şi-au împuşcat victimele - “poate în crângul ăsta, sau poate dincolo, după stânca aia…” De obicei, la locul unor asemenea operaţiuni de identificare apar săteni din împrejurimi - şi, uneori, rude îndepărtate ale celor ucişi. Se povesteşte, se rememorează, se aprind lumânări şi, cel mai des, se plânge încă o dată.

“Care este cea mai crudă moarte?” - se întreabă la un moment dat istoricul Marius Oprea, de la ICCC - şi tot el răspunde: “este cea despre care nu se ştie niciodată”."

via Petreanu.

Manifest neomămăist

Uneori mamele au nevoie a mai vorbi şi despre altceva. Nu vor să mai audă reţete de înălbit şi apretat lenjeria, soluţii de scos mucii copiilor şi secrete culinare pentru sarmale la minut. Nu vor să mai schimbe păreri îndoielnice despre antrenamentul pentru oliţă, sfaturi răsuflate în privinţa tratamentului constipaţiei la bebeluşi. Si nici despre copilul lu‘ Popeasca care a vorbit înainte de a merge şi de a-i ieşi dinţii nu mai vor să ştie.

Mamele vor să vorbească despre ele. Să lase copiii şi gospodăria în grija celorlalţi (soţi, socri, părinţi, unchi, căţei şi pisici), să îşi comande un cocktail uşor de vară şi să vorbească despre ele. Însele. Însămi.

Despre singurătate şi neputinţa de a gasi un minut singură, despre rutină şi minunile de zi cu zi, despre bărbaţi surzi şi aceiaşi bărbaţi minunat de atenţi, despre frustrare şi împlinire, despre înţelegere şi ziduri înalte şi groase.

Mamelor din lumea întreagă, până când? Până când să n-avem şi noi un loc unde să ne vărsăm frustrările femeilor care eram înainte de a fi mame?

Propun o mişcare de guerilla. Grupuri, grupuri de mame, tinere, bătrîne, grase şi frumoase, să se întâlnească în grupuri mici, conspirative, nu mai mult de 3-4 şi să uite pentru 2 ore de copii, grădiniţe, caca moale şi angoase de separare.

Eu am făcut asta azi şi a fost tare bine. Aşa că dau şi eu vestea mai departe până-n fund la taxatoare.

Sursa imaginii: Scînteia, Organ al Comitetului Central al PMR, 1955.

Îmi doresc diferite obiecte (3)

Găsit tot prin Daddy Types.

Propunere de weekend

M-am hotărât acum câteva zile să nu mai gătesc, să mă emancipez, să redevin simpatic și fermecător. Să mă preocup mai mult de mine, de ce-mi place mie să fac. Adică operă, literatură argentiniană, dans și, bineînțeles, filozofie. Cum zicea și Simona Tache pe facebook, gata, m-am emancipat! Nu-mi mai place la cratiță! Vreau să trăiesc viața din plin! Vreau să redevin spontan! Așa că de azi arunc departe oalele de gătit și îmi propun ce și-au propus și alții acum ceva vreme. Să fiu sala de redacție și de baie a lui Dumnezeu care face în fiecare zi o baie în noi în tovărășia vidanjorului și doi, Să strig contrariul a ceea ce spune celălalt!

Dacă dați căutare pe Google cu Să fiu sala de ..., o să găsiți ASTA.

Veselia tainică și neclintită a femeii

Bărbatul, care bate ritmul cu tocurile, scoate strigăte sălbatice, tari și ascuțite, lungi și vesele, numite sapucay și care încep cu un urlet puternic și se termină ca o șoaptă. Așa m-am distrat ieri, de plictiseală, în camera din fundul curții, când Vlad dormea, sperând că soția mă aude de la locul ei de muncă și vine repede acasă. Nu s-a întâmplat!

Garmastanul și rănile vindecate alte trecutului

Ieri am trecut pe la Adfel, știți voi, festivalul de publicitate neconvențională. Ne-am dat și noi printre oameni, am primit sorcove, mere acre, hârtiuțe lipicioase care promovau cultura poloneză, am căzut bineînțeles în cap, ne-am schimbat de chiloți în văzul lumii, iar, după ce ne-am umflat un ochi, când să plecăm, am remarcat reclama la Garmastan. Alăptatul doare! Dă-te cu Garmastan! Este o reclamă premiată anul ăsta la Golden Hammer. Două pagini lipite care se rup pe gura copilului și pe țâța mamei, sugerându-ne cât de dureros este alăptatul și cât de folositor Garmastanul. Soția m-a trimis o singură dată să-i cumpăr și când a văzut cât costă, a strâns din dinți și a alăptat fără cremă în continuare (ne-a mai trimis și mama câteva tuburi, dar se consuma repede). Îmi amintesc cum îi băgam în cap că tehnica e importantă, nu crema sau ceaiul de nu-mai-țin-minte-ce și cred că dacă aș fi alăptat eu, m-aș fi dat cu orice, la orice preț, doar să nu mă doară. Acum că am văzut reclama, m-aș da preventiv cu Garmastan, doar să nu mă doară, să nu mă doară.

Parcul Bordei

La recomandarea unei prietene, ne-am dat săptămâna trecută în Parcul Bordei. Atracțiile principale sunt cele câteva specii de rațe și gâște, dar să nu uităm de lebede și de locul de joacă cu device-uri foarte speciale pe care nu le vezi în alte parcuri. Deși este prea departe pentru gustul nostru și nu sunt foarte mulți copii, este un loc bun de mers cu copilul când ai o oră de pierdut pe drum.