De adaugat la raport

După un raport de weekend plăcut a urmat un weekend şi mai plăcut, din care m-am trezit abia cum, cu o idee fixă, inspirată probabil de un post de pe sociological images, dar şi de un film de takeshi kitano. Ideea fixă este că de azi înainte mă declar partizanul mamelor care stau acasă cu copiii lor! Fac asta pentru că abia acum, după câteva luni de stat cu Vlăduţ, mi-am dat seama cât de greu este să împaci oboseala care se acumulează de la o zi la alta cu puternica dorinţă de a-ţi schimba viaţa, cel puţin în ritmul cu care îţi schimbi lenjeria intimă şi asta ar trebui să însemne foarte des.

Disperarea conştientă de a trăi o viaţă ferită de pasiuni şi decepţii, în linişte, visând că vei face cutare lucru, fără să-l faci vreodată sau monotonia plăcută peste care nu bate umbra plictisului nu se potrivesc cu rolul hiperactiv al femeii care alege să reprime orice pornire de autorealizare şi să dedice în exclusivitate îngrijirii copiluşului!

Odată cu marea fericire de a deveni tată, care stă acasă cu copilul lui, mi s-a întâmplat această tragedie, pe care am înţeles-o abia acum şi care, fără să vreau, mă apropie, trecând peste barierele de sex, de mamele casnice. Mi-am pierdut fericirea de a trăi de pe o zi pe alta, exterior, fără a mă gândi la nimic, capabil să resping viaţa reală, pe care o vedeam ca pe o condamnare impusa de cei din jur. Acum, deşi mă bucur că fac şi eu parte dintr-o mare familie, mă las câteodată pradă amintirilor din vremea când îmi trăiam viaţa pe locul de la geam, în personalul de Tulcea.

Pentru mamele din lumea întreagă, care au ales vreodata să rămână acasă cu copiii lor, vreau să dedic următoarea melodie!