Nu prea mă gândesc la cum trăiesc alți oameni. În ce condiții, dacă au tot ce le trebuie, de la duș la aragaz, covoare, carpete, tablouri în ulei de pictori celebri sau postere cu Megadeth, cai îmbrățișați sub clar de lună de Piliuță sau autocolante Ikea cu flori negre, dacă au tavane înalte, cu candelabre sau interfon video, dacă există o masă suficient de mare sub care să te poți ascunde atunci când nu te simți bine ori vrei să visezi fără să fi deranjat de invitații colocatarului. Ori nu mă interesează, ori nu pun mare preț pe asta pentru că viața mea minunată nu s-a desfășurat niciodată în mai mult de trei camere aglomerate de părinți, câini iubitori (singurul lucru care îmi lipsește în momentul ăsta), punkeri cu prietenele și prietenii lor, proprietari-amici care vin sa bea o cafea regulat sau vecini care investighează vreo scurgere în baie, vreo înșelăciune sau vreu stil de viață care tulbură liniștea publică. Zilele trecute m-am gândit, uitându-mă cu gura căscată la fotografiile unui kampong din Jakarta, în care era atârnat pe perete o poză cu o sondă spațială (fotografii făcute de Jonas Bendiksen). Ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat ne-am opri și n-am mai umbla din chirie în chirie... Cum ar fi? Tot a mango putrezit și a pempărși proaspeți ar mirosi în casa noastră? Laureta Postăvaru îmi spunea nu de mult, la o șuetă dată de casă nouă, cât de bine e să stai in chirie, lăsând la o parte travaliul mutatului, căratul în spate și toate cele, pentru că există (ne)șansa de a da peste o casă pe care nu ți-ai permite-o niciodată. Carpe diem, îmi zbiera în ureche prietena noastră, atractivitatea mutatului inițiatic prin București în asta constă, băi boule. În surpriza unui spațiu magic, care să rupă schemele statului în apartamente căcăcioase. Auzi? Căcăcioase, băi, și pe bani mulți, cum ar fi cele din Drumul Taberei sau Piața Chibrit, așa răcnea Laureta, cuprinsă de febra marilor întâlniri, adică cu oameni mulți, tineri, femei, studenți și sportivi cu studii superioare...
Citiți și voi Need and the standard of living sau intrați direct la sursă, aici.
3 comments:
iti multumesc pt acest articol, m-am mai trezit si eu, si cred ca mai rezistam vreo cativa ani in garsoniera; dc cumva ne inmultim, luam calea pe care ati luat-o si voi, chiria.deja ne gandim cum sa creeam un sistem stabil pt toti cei care n-au chef sa dea rate la banci si visam cum am putea imbunatati lumea chiriasilor intr-una fericita si sigura.
ar fi o treaba:))
Ma bucur mult ca sunteti si voi cititori de "socimages". Mie imi plac enorm. :)
Trimiteţi un comentariu