Îmi propusesem ca de la începutul acestui nou an, să redevin simpatică și sensibilă (așa, cam ca Simona Tache), capabilă de sentimente profunde și durabile, să mă preocup de lucruri frumoase și să mă dedic cât mai mult vieții de familie. Să resuscitez un proiect mai vechi, teza mea de doctorat, pe care cu puțin noroc să o și susțin la sfârșitul acestui an. Nu știu cum, dar nu mi-a reușit nimic din ce mi-am propus. Parcă spăl, fără pauză, vasele murdare rămase după revelion, dau cu un aspirator de jucărie, nu cu unul real, pentru că nu se observă nimic și strâng după zecile de invitați, tone de gunoi menajer. M-am săturat de acest coșmar, în care împachetez saci de gunoi, pe care îi târâi până la ușa de la intrare, cu speranța că cineva se va încumeta în imensitatea albă și goală de-afară și îi va duce la ghenă. De partea cealaltă a baricadei, nimic nu pare să tulbure jocul de-a cinema-ul la tine acasă. De fapt, nu e chiar un joc, Mihai și Vlad stau și se uită, foarte pătrunși, la un televizor de jucărie, care învârte o bandă cu peștișori verzi. Din când în când, mai apare câte un căluț de mare (de fapt, e același căluț de mare) și amândoi scot sunete ascuțite, de mirare și surprindere, într-o armonie care mă scoate din sărite.
Din cauza acestei interminabile munci casnice, în mintea mea, totul are tendința să se transforme într-o goană după altceva, un fel de lipsă de răbdare a mea cu mine însămi. M-am săturat să enunț, cu răbdare și atenție, diferite teorii de optimizare a vieții de familie, numai pentru ca apoi să acționez împotriva lor. Poate că nu mă înțelegeți. E ca și cum ai cumpăra cărți scumpe ca să nu le citești sau ți-ai mai lua un part time doar pentru că urăști munca și ești într-o avansată stare de oboseală cronică. Acum când m-am așezat la calculator, cu mâinile învinețite de la atâtea vase spălate (spăl cu apă rece, pentru că Mihai crede că doar așa vom face economie la gaze), m-am gândit să scriu un post interesant despre depresia la copii, inspirat de un articol pe care l-am citit de dimineață în drum spre muzeu, dar nu mi-a ieșit decât această confesie, și ea scrisă cu minuție și indiferență, dându-mi seama că viața la casă mare, nu prea are farmec fără menajeră, bonă și, bineînțeles, un contabil.
16 comments:
http://www.realitatea.net/parodie--manolea-ataca-energetic-facebook-ul_696112.html
tare de tot. a prins-o si pe simona subiectul. pe mine, care n-am tv, mai putin. nu cred ca e fals. tu l-ai facut. mi-a placut aia cu ritul movaic. nu trebuie sa raspunzi la comentariul meu. poti sa ma suni. astept.
de la zapada ni se trage.
sau, vorba francofonului, (ca tot il vazui pe fratele tau in episodul "Buna ca viata" cu ambasadorul Frantei) "on peut pas avoir le beurre et l'argent du beurre..."
deci are dreptate domnu' trei, nu e nici vis, nici paranormal. eşti necredincioasă, doamnă.
de ce sa fiu necredincioasa? de ce? ca ma plang? ce sa zic...sunt, dar sufar din cauza asta.
esti mult mai simpatică decat Simona Tache, dar, daca vrei sa te bagi in vase si gunoi este greu sa fi in acelasi timp capabilă de sentimente profunde și durabile, să te preocupi de lucruri frumoase. Uita de ele, incearca sa te regasesti. casa mare te face sa te pierzi. DAca este mica esti aproape de tine și te poti dedica mai mult vieții de familie.
e o etapa si asta, veti ajunge la un fel de ritm. orice schimbare de locuinta ne afecteaza mai mult decit credem sau mai mult decit (ne)putem justifica. luni bune, la inceputul mutarii noastre aici, tomberonul de la poarta se umplea numai cu recipiente goale de bautura. deci arunca aici ce nu-ti convine, asa cum arunci si sacii jos. acum ma gindesc ca te-am lasat cu toate pe cap vineri, dar asa e cind pleci primul, chiar daca e tirziu. curios lucru, chiar reflectam azi asupra tonelor de vase de spalat care se aduna zilnic la noi, fiind doar 3 si avind si masina de spalat vase. curios lucru, e ceva paranormal in anul asta, in fiecare dimineata ma intimpina aceleasi mormane de vase din/de linga chiuveta.
facem schimb de cuiburi, dc il avantajeaza si pe mihai sa fie mai aproape de socrii
cred ca te inteleg :-), din ce observ si la noi si in jurul nostru la cuplurile mai nou pricopsite cu un copil - apar frustrari, nemultumiri, dorinte fara sanse mari de realizare din cauza de lucruri practice de rutina. noi incercam - desi tragind cu dintii si de multe ori nereusind - sa avem un timp al nostru in care stam fara copil (fie ca e o masa in oras, sau o mica plecare); sa fim si doi chiar in trei; sa ne luam fiecare timp separat de ceilalti doi pentru activitati mici dar doar ale noastre. si eu am momente de disperare, momente in care parca jobul ma relaxeaza ca macar acolo sunt doar eu si nu TREBUIE sa fac nimic, in care fumez ca disperata pentru ca sunt doar eu si tigara mea si timpul meu. sper ca asta e temporar ...
wow, tu vrei sa-ti termini teza pana la sfasitu anului, pai esti tare :D, eu cred ca pana in octombrie 2011 nu reusesc :D
in rest, casa mare,munca nesfarsita
ok, daca incepeti discutia cu vasele murdare perpetue ma apuca si pe mine depresia; simina draga, la garsoniera e si mai si; praful e cocoloase peste tot dupa 2 zile de aspirat si dat cu mopul, rufele murdare imi rad din masina si din cosul supraaglomerat, bucataria e mereu plina de aceleasi trei tigai pe care ai impresia ca nu le speli niciodata, florile udate sunt mereu uscate; deci sa nu incepem, da? e de la zapadaaaaaaaaaaaaaa!!!
Eu nu am casa mare, am in schimb un copil de trei luni si traiesc si eu senzatia ca nu fac altceva decat sa hranesc, schimb, spal, adorm si plimb copilul, asa ca, da, eu as angaja o bona. Si, fireste, si rezolutiile mele de an nou de genul sa citesc mai mult, sa mai traduc ceva, sa termin teza de doctorat s-au dovedit iluzorii pana acum. Dar e doar o etapa in cresterea unui copil, nu-i asa, si vor reveni vremurile in care voi mai face si altceva decat sa ma ocup exclusiv de el? Spune ca da, te rog, dat fiind ca ai mai multa experienta intr-ale puericulturii! Am uitat: uneori imi mai gasesc timp pentru treburile domestice care nu sufera amanare, asa, ca lectura sau ca sentimentele nobile si profunde.
eu va rog sa angajati o bona buna, de moravuri relativ usoare, si atunci vei fi mai fericita. vei avea mai mult timp pentru tine, iar prietenii betivani ai lui mihai vor fi mai linistiti, atentia lor fiind acaparata de catre ea.
Eu, sensibila, ma intreb si acum, dupa ce l-am citit, exact ca in timp ce il citeam, cine a scris acest text care pare scris de doamna, dar as baga mana-n foc ca n-a fost scris de ea, ci de cineva care i-a imprumutat identitatea. Ma duc la spalat vase.
Trimiteţi un comentariu