După trei zile foarte aglomerate, în care mi-am neglijat complet îndatoririle de tată care stă acasă cu copilul, a urmat o dimineaţă ca în filmele cu puşcaşi marini. În rolul sergentului inuman, juca Vlad care m-a pedepsit peste măsură, zic eu. Mi-a răsturnat macaroanele cu sos în cap, la prima oră de dimineaţă, nu a vrut să colaboreze la un puzzle cu delfini, foarte complicat de altfel, mâncând piesele, în loc să le aranjeze, mi-a vărsat cana cu cafea pe unde-a prins-o, nu a vrut să mănânce nimic, m-a bătut şi m-a scuipat până la somnul de prânz. Singurul lucru care ne-a reuşit împreună a fost antrenamentul de step, vreo douăzeci de minute de flap.
După ce l-am adormit, m-am prăbuşit pe canapea şi mi-am propus să mă gândesc la ceva relaxant pân-adorm. Sesiuni de pescuit, plimbări pe malul mării, apusuri departe de Bucureşti, nimic nu mi-a ieşit pentru că Ruki îmi repeta obsesiv că bărbaţii au percepţia alterată ca o conservă de ton lăsată deschisă două zile pe un calorifer... Am adormit până la urmă şi am avut un vis ciudat, aşa cum sunt în general visele din somnul de dup-amiază. Într-o sală imensă de dans, cinci bărbaţi, la bustul gol, dansează step pe Jah work de Ben Harper. Sunt atât de bine dotaţi, încât fustiţele albe, dantelate nu sunt suficiente pentru a acoperi intimităţile protagoniştilor, despre care am uitat să vă spun că poartă măşti populare.
M-am trezit îngrozit. Slavă Domnului, soţia revenise din perindările meţeriste, cu poftă de parenting, ceea ce mi-a permis să mai zac o oră, fără a mă implica în treburile casnice. Deşi Vlad a revenit la sentimente mai bune, eu am rămas terifiat de ce s-a întâmplat peste zi. Acum mă gândesc cu oroare că mâine, de dimineaţă, vom rămâne iar doar noi doi, singuri.


4 comments:
in sfarsit o reactie normala la cacaturile pe care le scriu! multumesc mihai, imi pierdusem speranta
da, ruki, mie imi plac. o sa-ti dau un premiu. de la o leapsa ...
m-as concentra mai mult asupra visului, decit asupra atitudinii copilului, perfect justificat(justificabila). de ce 5, de ce bine dotati ?
tot despre copii, vreau sa spun ca de citeva zile si al nostru scoate limba, face zgomot si improasca cu saliva. o fi ceva la moda, ce sa zic.
hahaha!
atunci multam fain si tie :)
Trimiteţi un comentariu