Metroul budapestean, un tramvai mic, galben şi introspectiv

Nu ştiu câţi dintre voi au mers cu metroul la Budapesta, dar mie mi s-a părut o experienţă unică. Probabil că aşa cred şi autorităţile maghiare, altfel nu se explică supracontroalele permanente şi zecile de filtre, imposibil de trecut, chiar şi sub escorta unui ghid extraordinar, cum este Vlad. Metroul ăsta este de fapt un tramvai galben şi cochet, în care e absolut imposibil să păstrezi distanţele intime faţă de ceilalţi călători, si nu doar te duce la destinaţie, cum ar fi Suborek tér, o piaţă imensă unde se vinde un fel special maghiar de suborek, ci îţi conduce şi mintea în locuri în care nu credeai că ai să te opreşti vreodată.

Odată ajuns la destinaţie, ajungi şi la un fel de concluzie de mare importanţă personală.

Pe lângă această trăsătură cel putin ciudata pentru un mijloc de transport (în comun, până la urmă) - de care controlorii maghiari au habar, altfel nu ţi-ar zâmbi cu subînţeles la intrare - mai există un amănunt pe care vreau să-l menţionez. Nu se poate fuma, în călătoria subterană! La cât costă, eu am considerat normală înlăturarea acestei restricţii şi am fumat, neştiind în ce mă bag. Dar nu asta vreau să vă spun. Călătorul trebuie să înţeleagă că preţul nu contează. Tulburătorul tramvai introspectiv nu mai pare scump când ieşi la suprafaţă. Când păşeşti la suprafaţă şi ştii că în spatele tău se cască marea prapastie, haul, abisul, cei 320 de foforinţi par o nimica toată. Merită plătit fiecare bănuţ pentru răspunsurile pe care crezi că le-ai primit, dar mai ales pentru pofta de mâncare cu care rămâi după.

Lăsaţi-mă să vă explic!. Azi de dimineaţă, după patru zile în Budapesta, ieşit din faza amuzamentului lingvistic, adică formarea de cuvinte noi care să se termine în kek, ter si nem, chiar mi-am dorit să înţeleg ce-a spus controlorul, când s-a uitat dezabrobator la ghidul de 1 an şi 8 luni, care stătea foarte cuminte şi se uita pe geam. Ştiţi şi voi că atunci când eşti complet dezorientat, lingvistic, dar şi în general, se instalează un fel de nervozitate care te face să traduci tot ce ţi se spune într-un fel bizar, care să probeze parcă propria nelinişte. Sau poate este tot efectul tramvaiului subteran, nu ştiu. Cert este că eu am tradus ce mi-a spus aşa You are young and life is long. Am zâmbit şi i-am răspuns cu cel mai curat accent maghiar de care am fost în stare Kosonem Kek kek Suborek tér, ceea ce, într-o traducere aproximativă, ar însemna Mulţumim frumos domnule controlor, dar nu suntem interesaţi. Mergem să mâncăm un suborek şi să ne uităm la calul lui Istvan. Îl amuză teribil pe ăsta micu’! A ridicat din sprâncene, i-a tras fesul de pe faţă lui Vladut, l-a studiat cu atenţie, aplecându-se uşor peste cărucior şi, uitându-se fix în ochii copiluşului, a fluierat a mirare. A plecat, dând dezaprobator din cap. Tremurând iluminaţi, am ieşit în fugă la suprafaţă, cu maţele ghiorţăind la unison a suborek maghiar.

Şi ar mai fi ceva. Tramvaiul galben dă dependenţă de la prima călătorie. Noi am ajuns în faza în care coborâm zilnic pentru o călătorie introspectivă către Suborek tér, unde înfulecăm cu poftă câte o porţie din specialitatea maghiară, uitându-ne ca proştii la calul lui Istvan.

Am înţeles, tot datorită tramvaiului subteran, că e mai mult decât turism ce facem noi. De exemplu, azi de dimineaţă, la controlul de rutină, o controloare ce nu părea trecută de 19 ani mi-a spus, în cel mai curat grai românesc, privind melancolic la biletele noastre Mă gândesc la tot ceea ce am avut şi nu voi mai avea niciodată, la tot ceea ce am fost şi nu voi mai fi niciodată şi m-apucă aşa o tristeţe ...

Am fost atât de fericit să întâlnesc un compatriot şi aş fi vrut să-i răspund că eu reuşesc să-mi amăgesc tristeţea dacă îmi trec mâna prin părul blond al puştiului-ghid şi să-i mărturisesc că până nu demult, îmi treceam mâna prin blana deasă şi aspră a câinelui meu mare, negru şi imaginar, ascultându-i paşii siguri, cum răsună în decorul real, contaminându-l, parcă, reuşind să îndepărteze orice ameninţare ar fi putut apărea. Era prea târziu, ghidul meu alerga pe scările de ieşire strigând entuziast Suborek, borek, kek kek ...