Mi-am descoperit o nouă adicţie, un viciu dubios şi netrecut in cataloagele de specialitate: sunt dependentă de poveşti de naştere. Am citit pe nerăsuflate în ultimele 2 zile cele 20 de poveşti de naştere ce formează cartea Nasterea. Istorii traite, coordonată de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir la editura Polirom. Femeile nu sunt atât de diferite pe cât s-ar fi vrut; majoritatea sunt femei cu educaţie, cu o scriitură exersată şi multe cu un bogat background de teorie feministă.
Ceea ce m-a cucerit a fost intimitate în care aceste femei te lasă să pătrunzi, chiar dacă unele încearcă teoretizări şi explicaţii. Nu ai cum să povesteşti despre momentul naşterii fără să lasi să se vadă puţin din vulnerabilitatea maximă a acelui moment.
Femeile nu sunt foarte diferite dar naşterile sunt! Fie ca se pregătesc intens sau deloc, fie că ştiu totul despre naştere sau nu ştiu nimic, fie că au parte de doctori binevoitori si spitale prietenoase, fie ca se simt ca la Auschwitz (ah, am stiut cand citeam povestea asta ca e vorba de maternitatea Giuleşti unde prea moale nu ne-a fost nici nouă), nasterea le surprinde fara drept de apel. Emotii pozitive si negative de-a valma, neputinţă, beatitudine, disperare, fericire, furie, recunoştinţă, regăsire şi pierdere de sine.
Nu ştiu cui aş recomanda cartea asta. Mamelor care au născut? Mamelor care nu au născut? Taţilor curioşi? Antropologilor? Istoricilor? Medicilor? Nici nu ştiu dacă e carte necesară. E o carte care lipsea. Dar nu mă luaţi pe mine în seamă. Eu oricum sunt dependentă de poveşti de naştere.
2 comments:
si mie imi plac si mi-ar placea sa n-o uit pe-a mea :)de aceea m-am hotarit si eu s-o scriu, deci in curind, inca un material nou si vechi
pe noi ne-ai gasit de cititori, doar stii ca-s nebuna dupa povesti dintr-astea; abia astept s-o citim:)
Trimiteţi un comentariu