St Denis, je t-aime! Je t-aime?

Suntem de două zile la Paris, în St Denis mai precis, marea suburbie pariziană, despre care am aflat că este un oraș de fapt. Ei bine St Denis ăsta este o mare atracție turistică în sine. Ziua, un peisaj foarte animat și colorat, debordând de vitalitate și energie, în care toate mărunțișurile neînsemnate și naturale ale vieții de zi cu zi se combină într-un fel foarte seducător, iar noaptea, străzi goale și dealeri de crack, ba nu, armate de dealeri de crack și crackeuri, toate culorile de peste zi estompându-se într-un peisaj postapocaliptic, cu tot ce poate fi mai sordid și josnic într-o viață omenească. Ce a rămas din cea mai bună piață de crack din împrejurimile Parisului este chiar la colțul străzii pe care stăm. Și uite așa, am aflat și eu de picorette. Oameni, în patru labe, care în halucinațiile lor, culeg bile de crack inexistente, de pe jos așa cum ciugulesc găinile grăunțe. Am văzut mai demult un film japonez, în care un tată de familie este hipnotizat și începe să se comporte ca o gaină. La fell si baieții și fetele din sat sunt un fel de cocoșei și găinușe care ciugulesc biluțele strălucitoare și imaginare, pierdute în rigolele St Denisului. Asta se cheama picorette. Ciugulit.

Mamă, nu te speria! Există și o parte bună! Franceza mea se camuflează perfect în dialect antilez și aș putea să trec foarte ușor drept localnic. Culoarea pielii mă dă de gol, fiind singurul alb pe care l-am întâlnit zilele astea. Bilanț parțial la 48 de ore, minunile franceze de care treibădică se bucură să afle: Montmartre, Stade de France, picorette, lupta dintre Noul Partid Anticapitalist și Partidul Ecologist la Nord-Est de Paris, lookul Popeye (băieții și fetele cu antebrațele triple din cauză de Subutex, un substitut de heroină pe care și-l injectează) și o româncă de pe platz care a născut 21 de copii până la 43 de ani. Cu burțile pline de halal, nu putem decât să va urăm Bonne Anniversaire, dar promitem că vă vom ține la curent ...