Mame şi mineri

Am citit multe povesti cutremurătoare pregătind expoziţia despre mineriade. Aveam zile când nu mai suportam să citesc nimic despre mineriade şi mă întrebam de ce nu mă ocup şi eu de ceva frumos, de ce nu fac expoziţii despre lucruri pozitive, bune, frumoase, despre copii talentaţi, despre muzicieni celebri, de ce nu fac emisiuni de dans ca Bogdana, de ce nu plantez copaci ca Dragoş, de ce nu compun muzică ca Sabina? Îmi treceau nervii, mai citeam un calup de atrocităţi. Răspunsul la întrebare încă nu îl ştiu.

Dar de când am terminat expoziţia am mai citit mărturii care m-au lovit în plin. Prima este un comentariu pe blogul Simonei, al doilea este un fragment de interviu cu Ana Blandiana.

“Alti doi prieteni, tot arhitecti, se plimbau cu copilul in carucior pe Bd. Pache Protopopescu, vizavi de sediul PNTCD. Nu mai stiu exact cum, insa au fost amandoi cotonogiti de mineri, apoi bagati intr-o duba si luati de acolo. Copilul a ramas singur, in carut, pe trotuar. norocul lor a fost ca militenilor li s-a facut mila si, pe la Calea Mosilor, i-au dat jos din duba si i-au lasat sa plece. s-au intors cu mare fereala pana la locul unde lasasera copilul in carucior – un binevoitor domn in varsta pazea copilul. si ei sunt azi tot in Franta.”

“In faţa Teatrului Naţional erau culcaţi mineri şi, prin faţă, trecea o femeie tânără, mică de statură, însărcinată într-o lună foarte înaintată, încât părea aproape rotundă. Mai avea un copil de mână. Întorcea capul spre mineri şi le spunea ceva, iar ca răspuns doi mineri au alergat spre ea, au smuls-o de lângă copil, au doborât-o şi au început să o lovească în burtă cu picioarele.”

Poate sunt doar o gravidă excesiv de sensibilă la poveşti cu mame şi copii, şi pe cuvânt că mă opresc acum din citit grozăvii, dar trebuia să le zic că altfel mă bântuiau doar pe mine. Na, luaţi-le voi şi faceţi ce ştiţi cu ele!