vineri, iulie 16, 2010

Mesagerul cu țepi

Nebunelu Sinistrelu trăiește experiențe foarte ciudate. Înconjurat de ape, dar fără apă de băut, doar cu țuică de corcodușe și acompaniat de iubitoarele lui găini, s-a suit pe casă pentru a-l saluta pe Emil Boc, Cel-mai-mic-premier-din-lume. Nebunelu nu face politică, în schimb e atras de ciudățeniile naturii pentru că se gândește că așa ne comunică Dumnezeu nouă, oamenilor obișnuiți, mesaje importante care să ne ajute în desăvârșirea spirituală și în revelarea conștiinței cosmice. Se pare totuși că iachtul premierului călca apa mai mult decât adâncimea uliței pe care a rămas izolat Sinistrelu, preferând astfel o rută mai sigură. Așa că Sinistrelu a stat degeaba cocoțat pe casă câteva ore bune. Dezamăgit, m-a sunat din vârful casei să-mi spună că Dumnezeu l-a ferit de întâlnirea cu Cel-mai-mic-premier-din-lume și că asta îl face să se simtă foarte vinovat, singur și nefolositor. După o convorbire telefonică de zeci de minute, în care eu am încercat să-i spun că el înseamnă foarte mult pentru noi, că și noi suntem într-un fel sinistrați la București, am renunțat și, gândindu-mă că l-ar ajuta pe Nebunel să depășească dezamăgirea de a nu-l vedea pe Cel-mai-mic-premier-din-lume, i l-am pasat la telefon pe Vlad. Discuția dintre ei s-a prelungit nepermis și la un moment dat l-am auzit pe nepot explicând bunicului că arta ne eliberează doar într-un mod iluzoriu de sordidul existenței practice. Bateria s-a terminat și au urmat alte două zile în care nu am primit nicio veste de la tatăl și bunicul nostru.


Azi, la prima oră, m-a trezit telefonul care recepționa mesaje restante din Delta Dunării. Am să încerc să rezum eu smsurile primite (zeci) și să extrag pentru voi esențialul.


După ce a coborât de pe casă, dezhidratat și deprimat, și-a mai pus o țuică de corcodușe și a încercat să se bucure de lucrurile aparent simple, cum ar fi un concert pe patru voci, dat în semn de solidaritate de cele câteva găini care au supraviețuit inundației. Spre sfărșitul celei de a 8-a zile de sinistrat dezhidratat și înfometat, a apărut un Arici epuizat. Înainte a vă anunța deznodământul, vreau să vă precizez că aricii sunt dușmanii cei mai mari ai Nebunelului pentru că i-au subminat existența de agricultor din ultimii ani, atacându-i găinile și uneori ciobăneștii carpatini pe care Nebunelul îi iubește ca pe proprii copii. Primul instinct a fost să lovească ariciul cu o sapă pe care o ține la îndemână pentru orice invitat nepoftit, dar de data asta a fost oprit de privirea rugătoare, aproape umană a Ariciului epuizat. Așa că s-a abținut și i-a turnat ariciului o țuică de corcodușe, dublând miza cu o ciupercă murată. Bunelul susține că monstrul țepos a oftat și s-a rostogolit pe spate, dându-și ochișorii mici și negri peste cap, refuzând tratația. Ce este măi ariciule? Nu ți-e foame? Nu ți-e sete? Ți-e somn? Așa că bunicul l-a luat în brațe, l-a dus în casă și l-a așezat pe lijeancă. Dormi câteva ore, o să te simți mult mai bine. Dar ariciul a oftat și l-a rugat să rămână cu el până adoarme, așa că bunicul sensibilizat, s-a așezat și el pe lijancă. Bunelul susține că după ce a adormit, jivina a început să se zvârcolească în somn, ciuruind cu țepii ei plapuma roz primită la prima căsătorie, de la străbunica mea. Uitându-se la superba plapumă roz în ce hal a ajuns și gândindu-se că poate nu a avut cea mai bună idee să invite așa un monstru în casă, l-a auzit pe musafir vorbind. Cea mai mare parte dintre monologurile somnanbulice ale ariciului erau de neînțeles, un singur lucru s-a auzit cu claritate, bunicul l-a înregistrat și a avut certitudinea că mesajul ăsta trebuia să vină prin gura Celui-mai-mic-premier-din-lume, dar din motive care ne depășesc capacitatea de înțelegere, a venit de la Ariciul epuizat. Animalul se zvârcolea și repeta într-una Dacă materia este iadul, atunci ce este vidul care ne înconjoară, raiul promis și niciodată atins?

4 comments:

sultana bp spunea...

sper ca Nebunelu va iesi cu bine si din experienta asta a inundatiilor. cit despre postare, asta-i textul care-mi place!
cit despre mesaj, am primit si eu unul azi-noapte. o veni apocalipsa ?

doamna de 3 x mihai spunea...

orice femeie serioasa puncteaza de trei ori! eu sper sa ne mai ierte apocalipsa cativa ani. macar sa-mi vad nepotii la facultate si tu la fel. tu ai sanse si pentru 1001 dalmatieni.

doamna x trei sisi spunea...

efextul ax3, xum ar veni...

arici potopici spunea...

să aibă grijă tribunelu să nu îi bea peştii ţuica