De mic mi-am dorit să fiu director. Aveam un unchi la București care era director. Când venea la noi la Tulcea mă uitam la el plin de admirație. Avea pălărie, nu căciulă de astrahan, avea geantă diplomat, nu își căra lucrurile în sacoșe de rafie și în plus avea un aer distins și zâmbea întotdeauna cu superioritate ca și cum le știa el pe toate. Eu credeam că le știe pe toate. Credeam că directorii le știu pe toate. Așa mi-am ales un model în viață și mi-am propus să ajung director. N-a fost să fie. În scurt timp, o țigancă i-a ghicit mamei că o să fac carieră în armată, așa că s-a dus în pizda mă-sii visul meu. Toate eforturile familiei s-au concentrat în direcția carierei militare. Vă dați și voi seama, bani, pește, icre, pile, relații, educație rigidă, cu toții ținteam un grad de ofițer. Au trecut mulți ani de atunci, dar eu nu am uitat că visam când eram copil că voi ajunge director.
Din când în când, îmi amintesc de asta și mă întristez foarte tare. Visez cu ochii deschiși cum vin acasă cu geanta mea diplomat, îmbrăcat în costum bej, cu pălărie pe cap și toți se îngrămădesc în jurul meu pentru a-mi pune întrebările la care nu au găsit răspuns peste zi. În ce an o să vină sfârșitul lumii? De ce? O să scape vreunul din familia noastră? Eu? Le zâmbesc cu subînțeles. Simina știe de visul meu și ca să îmi demonstreze că viața nu e chiar de căcat se poartă cu mine ca și cum aș fi un director și ea o secretară. Face tot ce ar face o secretară adevărată. Se îmbracă sexi, zâmbește complice, este obedientă, dar ce îmi place cel mai mult este că își notează ce zic. Are un carnețel de secretară în care notează, țuguindu-și buzele, plină de seriozitate absolut tot ce spun eu. Jucăm jocul ăsta în fiecare miercuri, așa am ales noi, pentru a fractura stresul săptămânii lucrătoare. Ne relaxează foarte tare pe amândoi sau mai bine zis ne relaxa foarte mult până miercurea asta când am auzit un fost coleg în parc spunând, Ia uite, bă, iar și-a lăsat Bădică secretara gravidă!
Din când în când, îmi amintesc de asta și mă întristez foarte tare. Visez cu ochii deschiși cum vin acasă cu geanta mea diplomat, îmbrăcat în costum bej, cu pălărie pe cap și toți se îngrămădesc în jurul meu pentru a-mi pune întrebările la care nu au găsit răspuns peste zi. În ce an o să vină sfârșitul lumii? De ce? O să scape vreunul din familia noastră? Eu? Le zâmbesc cu subînțeles. Simina știe de visul meu și ca să îmi demonstreze că viața nu e chiar de căcat se poartă cu mine ca și cum aș fi un director și ea o secretară. Face tot ce ar face o secretară adevărată. Se îmbracă sexi, zâmbește complice, este obedientă, dar ce îmi place cel mai mult este că își notează ce zic. Are un carnețel de secretară în care notează, țuguindu-și buzele, plină de seriozitate absolut tot ce spun eu. Jucăm jocul ăsta în fiecare miercuri, așa am ales noi, pentru a fractura stresul săptămânii lucrătoare. Ne relaxează foarte tare pe amândoi sau mai bine zis ne relaxa foarte mult până miercurea asta când am auzit un fost coleg în parc spunând, Ia uite, bă, iar și-a lăsat Bădică secretara gravidă!
8 comments:
Fiecare ofiţer poartă în raniţă bastonul de director
hai, cand iti scoti angajatii la o bere?
like-la comentariu de mai sus si la post
cum de nu ne-am gandit? pe langa secretara care noteaza tot ce spune, mihai ar avea mare nevoie de un fotograf care sa pozeze tot ce face. O sa pun chestiunea pe agenda urmatoarei sedinte. Va cautam noi, domnu Pescarusu!
:) like
nu-i timpul pierdut
viata in general (e) frumoasa
like, poke si tag dam si noi:)) pune-l si pe facebok, asa doamna secretara mai prinde cate-un part-time, la scris, nu la facut copii.
doamne ajuta, de la dedi!
Absolut adorabil post!.. :)))
scuze pentru masii care e ma-sii. sotia nu mai corecteaza. e prinsa cu altele. sper sa iertati greselile viitoare.
like, like, like
Trimiteţi un comentariu