Săptămâna 37. Dilatație unu. Versiunea mea.

Mi-am mai luat o zi suplimentară, în felul ăsta să stau cât mai departe de gravida cu toane. Fă aia, adu aia, ia uită-te pe geam și tot așa. Ce nume punem la băiețel? Ce ne facem? Ne trebuie un nume frumos... Săptămânile astea am auzit nume dintre cele mai ciudate. Artur, Trifan, Pantelimon, Vârlan, chiar și Augmentin. Ăsta nu e nume de medicament, am întrebat. Nu, mi-a răspuns Gravida, e de sfânt.

Aștept cu nerăbdare ca Gravida să livreze pachețelul vrăjit și să redevină femeie normală la cap. Vă mărturisesc sincer că visez pe ascuns cum îmi iau concediu de paternitate și a doua oară. Mai visez la sărbători de iarnă cu doi copii și o femeie normală și mulți prieteni, la egalitate socială, la o lume mai bună, în care nu se discriminează pe criterii de sex și vârstă și la cadouri scumpe de la toată lumea.

Dacă la prima sarcină am suferit de ceea ce specialiștii numesc Sindromul Couvade, făcusem și eu burtică cum le place gravidelor să se alinte, făceam pipi des, aveam pofte și grețuri; la a doua sarcină, am suferit de ceea ce prietenii mei numesc Sindrom Remoulade. Adică, mi-a mers mult mai ușor, aproape că toate au venit de la sine. M-am simțit mult mai liniștit. Am comandat mai multe șaorma cu de toate. M-am preocupat mai mult de mine. Am citit mai mult. Am ținut regim, am scăpat de burtă, mai am puțin și scap și de dinți. Am mers mai mult cu bicicleta. Am ascultat mai mult Pink Floyd. Am ieșit mai mult cu băieții. Am avut un peruș pe care-l chema Clint. Era să uit, am fost și mai creativ și am găsit un nume haios. Următorul Făurel, așa îl va chema pe frățiorul lui Vlad. Nu trebuie decât s-o conving pe soție că e nume de sfânt. Doamne ajută!