Pensionari, conserve de pește și povești de adormit copiii

Azi de dimineață, am avut o discuție absolut fascinantă cu un bătrân. Un bătrân? Mă plimbam cu Vlăduț printre rafturi la MegaImage, holbându-ne și minunându-ne la zecile de sortimente de conserve. Sardine, macrou, ton, șprot, pești despre care nici nu știam că există, cum ar fi Megalomycteridae în suc propriu sau Mirapinnidae în sos tomat, icre bătute la malaxor, somon în folie și rechin afumat. Un bătrânel cocoșat, care purta o pălărie de detectiv celebru s-a apropiat de mine și mi-a șoptit la ureche. E al tău ăsta micu? Vlad dezlipea tacticos eticheta unei conserve de macrou în sos propriu. Da, i-am răspuns, fără să-l bag prea tare în seamă și ușor defensiv, de teamă să nu mă trezesc într-o discuție interminabilă despre cei șapte ani de acasă. Tu știai că elefanții au un ciclu de gestație de 22 de luni? Cum? M-am întors și l-am măsurat cu mai mare atenție pe moșuleț. Nu am apucat să întreb ce legătură avem eu și Vlad cu treaba asta. În viitor o să naștem noi bărbații și o să fim gravizi ca elefanții, câte 22 de luni. Ce face? Vladut se oprise și el din decojit conserve și ar fi vrut să intre în discuție, dar nu găsea momentul propice. Istoria o să repare nedreptate ontică la care am supus femeile lăsându-le gravide și obligându-le să ne poarte copiii în pântece câte 9 luni. M-am uitat mai atent, nu cumva Simina deghizată în pensionar demențel vroia să îmi dea o lecție? Nu e posibil. Ar fi recunoscut-o Vlăduț. Poate imaginația îmi juca o festă? Un atac de panică? Vezi dacă ai stat până la 3 să vezi Inception, mi-am zis, dându-mi seama că îmi este dintr-o dată foarte cald. Mă simțeam vulnerabil, așa că l-am luat pe Vlad de mână și ne-am îndreptat grăbiți spre ieșire. Vlad a simțit că ceva nu e în regulă și m-a urmat fără să protesteze. Abia a apucat să colecteze o pungă de jeleuri și ne-am trezit în dreptul casei de marcat. În fața noastră același bătrânel pe care tocmai îl lăsasem în urmă la raionul de pește ne fixa, de data asta, cu o expresie plină de admirație. Eu și Vlad ne așteptam liniștiți speriați rândul. Este admirabil ce faceți, mi-a spus zâmbind și dând din cap a încurajare. Un fel de Hai, zi și tu ceva. Hai să intrăm în vorbă, să fim prieteni... Nu am putut să articulez nimic, am încercat să zâmbesc, dar nu mi-a ieșit. Tremuram tot. Mă vedeam cum ies în fugă din MegaImage, cu Vlad în brațe și imediat, în spatele nostru, ușa magazinului e făcută țăndări de flăcări. Suflul exploziei ne aruncă pe amândoi câțiva metri... Nici nu ne tragem bine sufletul și bătrânelul scapă și el din flăcări cu pălăria lui de detectiv celebru, nemișcată pe cap...