Nu aș putea uita niciodată lumina galbenă furișându-se prin crăpătura ușii, cu particulele de praf paralizate într-o plutire ireală, cuprins de infantila emoție că aș putea asista la un miracol gata să se producă sau că aș putea participa în vreun fel de neînțeles la propria-mi devenire. Nu am avut sentimentul revelator că aș fi primul care a descoperit breșa amniotică, de deasupra părții caudale a unui corp embrionar, în esența lui hiperemotiv, posibil al meu, dar la fel de bine și al tău și, începând de aici, aș putea accesa absolut la întâmplare momente dintr-un viitor comun, un fel de transplantări bizare pe membranele unei istorii schizoide, care nu îmi va aparține niciodată. O amintire bizară, reziduală, fixată undeva la întâmplare pe orbitele concentrice ale complexului embrionar, care îmi vine minte, dacă mă întrebi când am fost fericit pentru prima dată.
Tata a pus totul la cale, eu doar căram pușca și visam cu ochii deschiși ziua în care o voi descărca în Sandu. Vedeam cum îl ochesc pe Sandu, calm, așa cum tata ochea vrăbiuțele care se spălau în praf, anunțînd o ploaie care nu avea să mai vină.
Despre cum am fost pentru prima dată fericit, cum am împușcat primul om (și ultimul), dar și despre reapariția unui cîine mare și negru care mi-a bântuit copilăria, în Almanahul fericirii, de astăzi la tarabe.
4 comments:
bun teaser, mihai! bravo
alo, bre nea badica, las-o bre mai moale ca ne incurci de tot! ce te-a apucat? parintii tai stiu cu ce te ocupi? embrioni, jargoane, trairi de astea, complexe! tu nu ai citit sadoveanu cand erai mic? nu te-a influentat cu nimic? eu ma duc sa citesc cartea aia cu patrocle, ca m-ai bagat de tot in ceata. eu nu am bani sa dau pe almanahul ala al mogulului SOV, dar sper sa publici si restul pe blog. te pup, ai grija ca oamenii sunt rai si invidiosi.
o doamna nu vorbeste cu bre si nea. care sunteti? dima? lefter, tu esti? aoleu, ciprica? de unde pesimismul asta la tine?
da, recunosc ca sunt pesimist, dar totusi, sunt o doamna. cu "d" mic.
Trimiteţi un comentariu