Scrisoare neterminată pentru Moș Crăciun

Ii scriam lui Moș Crăciun câteva idei de cadouri pentru anul ăsta, cum ar fi niște carne tocată, o varză acră, poate și un pepene murat, hai doi (unul și pentru Alin Ionescu), un pliculeț de cimbru uscat, trei ouă de casă, poate și un cozonac dacă mai are loc în geanta lui de laptop în care ne aduce cadourile în ultimii ani, dar a trebuit să las neterminată această listă impertinentă pentru că a sunat tata să mă întrebe dacă am văzut știrile. Nu, nu le-am văzut. Am ajuns târziu și mintea mea umbla să completeze lista pentru a o putea trimite din seara asta. Un om s-a aruncat de la balcon în plenul Parlamentului. Glumești? Nu glumea. Caut pe net și găsesc imaginile cu Sergiu Nicolaescu acordând primul ajutor, găsesc și postul Gildei care mi-a plăcut, am dat like și îi pun și un link aici.

Nu mi se pare nimic exagerat în textul ei, cu atât mai mult cu cât rezistențele noastre sunt foarte mari când vine vorba de gesturi dramatice. E mult mai simplu să spui că avea probleme personale și să-ți continui shoppingul fericit că nu ești tu în locul lui. Gilda are dreptate, gesturile extreme nu sensibilizează și se uită rapid. Securiștii second-hand sunt noile modele de succes, shoppingul are efecte neuroleptice, iar românii își iau supradozele de frumos cu ore în șir de Dansez pentru tine.

Distanța de trecut pare cu atât mai mare, cu cât prezentul este mai aglomerat. Așa că pauza dintre lucrurile importante din viața noastră pare lungă, iar identitatea încețoșată. Toate întrebările se termină cu de ce, apelul la falsa memorie activându-se ataxic, fără vreun sens probabil al simptomului, iar confabulația de care am fost la un moment dat atât de mândri nu este decât expresia unei memorii zdruncinate de acest prezent aglomerat. Bursa omentală nu s-a format ca bursa de mărfuri, ci mult mai subtil și într-un timp suficient de lung, încât observația directă să fie imposibilă și, tot așa, nici noi nu vom putea înțelege de unde vine toată mizeria asta decât dacă am trăi o sută de ani în plus.

Asta nu e de ieri de azi, așa sunt românii de foarte mult timp, îmi amintesc scena din Patul conjugal, în care Dinică amenința că-și dă foc și taximeștrii de la Universitate așteptau impasibili, cu o curiozitate moderată. Nu am găsit-o, dar am găsit una și mai haioasă cu Partidul Democrației Originale ...