Mama, am răgușit!

În mintea lui Beat Takeshi

Chiar când mi s-au terminat filmele de Takeshi Kitano şi căutam altele de descărcat, am găsit asta. O expoziţie la Paris, chiar în perioadă în care noi, în format complet, ne vom petrece luna de miere. Şi aşa mi-am stabilit primul obiectiv turistic, dintr-o listă pe care sper să o umplu până plecăm. Am pus pe listă şi o retrospectiva a studiourilor Toei, cu multe filme despre yakuza, intrarea 4 euro, pe care sper să-i plătească naşul.

Fotografiați seara acasă!

Răspuns vizual Bogdanei.

Klingonieni în curtea instituției

Pentru tatele din lumea întreagă la cap!

La mulţi ani, nedormitule!

De adaugat la raport

După un raport de weekend plăcut a urmat un weekend şi mai plăcut, din care m-am trezit abia cum, cu o idee fixă, inspirată probabil de un post de pe sociological images, dar şi de un film de takeshi kitano. Ideea fixă este că de azi înainte mă declar partizanul mamelor care stau acasă cu copiii lor! Fac asta pentru că abia acum, după câteva luni de stat cu Vlăduţ, mi-am dat seama cât de greu este să împaci oboseala care se acumulează de la o zi la alta cu puternica dorinţă de a-ţi schimba viaţa, cel puţin în ritmul cu care îţi schimbi lenjeria intimă şi asta ar trebui să însemne foarte des.

Disperarea conştientă de a trăi o viaţă ferită de pasiuni şi decepţii, în linişte, visând că vei face cutare lucru, fără să-l faci vreodată sau monotonia plăcută peste care nu bate umbra plictisului nu se potrivesc cu rolul hiperactiv al femeii care alege să reprime orice pornire de autorealizare şi să dedice în exclusivitate îngrijirii copiluşului!

Odată cu marea fericire de a deveni tată, care stă acasă cu copilul lui, mi s-a întâmplat această tragedie, pe care am înţeles-o abia acum şi care, fără să vreau, mă apropie, trecând peste barierele de sex, de mamele casnice. Mi-am pierdut fericirea de a trăi de pe o zi pe alta, exterior, fără a mă gândi la nimic, capabil să resping viaţa reală, pe care o vedeam ca pe o condamnare impusa de cei din jur. Acum, deşi mă bucur că fac şi eu parte dintr-o mare familie, mă las câteodată pradă amintirilor din vremea când îmi trăiam viaţa pe locul de la geam, în personalul de Tulcea.

Pentru mamele din lumea întreagă, care au ales vreodata să rămână acasă cu copiii lor, vreau să dedic următoarea melodie!

Raport de weekend plăcut

La cerere, voi încerca, ca tată ce mă aflu în concediu de maternitate, să încropesc un mic raport despre nivelul de dezvoltare la care am ajuns la optsprezece luni, dar și despre presupusele probleme cu care ne batem capul în ultima perioadă. Am să încep, bineînțeles, cu un deci, adică o concluzie, care ar fi că nu avem nicio problemă majoră de dezvoltare, ci doar mici dificultăți tehnice, care țin de dispoziția noastră zilnică.

La un an și jumătate, Vlad este într-o etapă de maxim negativism și de subminare, sub orice formă, a autorității mele, dar și de testare a toleranței și răbdării, care mă definesc, de altfel, în tot ce fac. Avantajul lui cel mai mare este perseverența, iar al meu, răbdarea, așa cum v-am și lăsat să-nțelegeți. De exemplu, într-o zi normală, îi spun cam de 130 de ori să nu deschidă frigiderul pentru că nu are voie. De ce nu are voie? Pentru că acolo, noi avem beri puse la rece, iar copii nu beau bere, pentru că se strică frigiderul, pentru că sunt lucruri mult mai interesante de făcut în camera noastră de joacă, pentru că o să vină bunicii în vizită, etc. Nu contează asta, pentru el e important să vadă de câte ori sunt în stare să spun Nu face asta, fără să răcnesc. Discuțiile astea stereotipe și absolut alienante pentru orice adult se desfășoară referitor la linsul prizelor, la lovirea laptopului cu obiecte contondente, la dat cu capul în oglindă, la aruncatul diferitelor obiecte în veceu sau pe geam.

În ceea ce privește crizele de afect, acestea aproape au dispărut, fără o strategie din partea noastră, ci doar cu un fel de indiferență binevoitoare, adică un fel de zâmbet absent și fals sau, așa cum am mai spus, prin ieșirea din raza lui vizuală. Rareori, când e foarte obosit mai recurge la una, dar nici el nu este foarte convins de utilitatea lor.

În această perioadă, obiectivul nostru principal este disciplina, pe care încercăm să o instituim fără pedepse, doar cu vorba bună, chiar și pe un ton ridicat. O altă regulă pe care încercăm să o instituim, eu și mama copilului, este consecvența, străduindu-ne pe cât se poate să menținem comportamentele interdictive sau de recompensă, indiferent de dificultatea situației, fără negocieri sau compromisuri.

La capitolul alimentație, putem spune că suntem foarte mulțumiți. Vlad manâncă bine, de patru ori pe zi, mâncare gătită de mine, fără să comenteze. Îi plac sarmalele, salata de boeuf, ciorbele dulci, fără borș, orezul sârbesc, friptura de vită, grătarele de porc, iar dintre fructe, preferă rodii și mandarine, bananele ajungând în ultima vreme pe ultimul loc. Mănâncă singur, cu furculița și bea singur din cană, strângând după masă, resturile rămase și aruncându-le la gunoi. Aștept cu nerăbdare ca el să crească și să ajungă la chiuvetă pentru a spăla vasele murdare, care o deranjează extrem, așa cum ați văzut, pe mama lui.

Somnul. Vlad doarme zilnic aproape trei ore la prânz, fără să se trezească, indiferent de zgomotele infernale produse de musafiri, părinți, muncitorii din construcțiile de peste drum sau chiar din casă, iar noaptea, are un somn de aproape 12 ore, fără accidente. Copiii cresc în somn, iar eu știu asta și sunt foarte mândru de cât de bine doarme Vlad. Foarte rar se trezește noaptea și mai cere lapte. La capitolul ăsta, mi-e greu să spun ceva, pentru că eu nu mă trezesc noaptea de niciun fel, mama lui e specialistă.

Limbajul. Vocabularul lui este redus la mama (mamă), titi (țâțe, dacă preferați, sâni), ditea (puța, sper să preferați așa cum am zis eu), bubo (buba), apa (apă, zăpadă, suc, cafea, alte lichide), ham (câine), di (cal), vrum (mașină, aspirator), iha (tata, mihai), muu (vaca), miau (pisica) și diferite onomatopee, fără propoziții, formule de politețe sau expresii celebre în alte limbi. În schimb, are o mimică de o expresivitate ieșită din comun, asemănătoare cu cea a unui cimpanzeu adult.

Abilități motorii. Și la astea stăm bine. Copilul aleargă toată ziua, de parcă ar fi incapabil să meargă normal, se cațără pe scaune și mese, de unde cade destul de profesionist sau sare de bunăvoie, dansează, adică se învârte ca un titirez, dar asta o face doar pe muzică rock. Când ieșim la plimbare, a renunțat să mai fugă de mine, preferând să se plimbe cu mine și să-mi fie ghid în această zonă a orașului, pe care eu o cunosc destul de puțin.

Separarea. Când îl mai lăsăm la străbunica lui, ne penalizează, arătându-ne că e supărat pe noi sau făcând rapid toate lucrurile interzise, pe fondul relatărilor frustrante ale străbunicii referitoare la cât a fost de cuminte peste zi.

Jocul simbolic nu a apărut încă, adică nu se folosește de păpuși, ursuleți sau alte animăluțe de pluș pentru a imita personaje reale. Ne străduim cu niște figurine să demărăm și această etapă, dar nu dă vreun semn că ar fi interesat. Conștiința de sine, în schimb, a apărut. Zilnic, repetăm experimentul lui Michael Lewis, murdărindu-ne pe față cu ciocolată și ștergându-ne, apoi, în oglindă.

Lateralizarea. Știm cu precizie că Vlad este dreptaci (întinde mâna dreaptă ca să dea noroc, să manânce, să lovească, să apuce etc.), deși acum câteva luni, eram ferm convinși că este stângaci. Cine știe, poate era, noi nu am făcut niciun efort pentru a-l descuraja.

Deprinderea igienei. La acest capitol stăm așa cum ne-am și ocupat. Prost. El face în pempărși, în continuare, nici vorbă de oliță, darămite tauletă, dar ne place să ne concentrăm pe lucruri cu care să ne mândrim, cum ar fi: independența, încrederea în sine și dentiția perfectă.

Știu că acest raport este incomplet, poate și din cauză că mama copilului nu a contribuit, iar eu m-am plictisit să scriu numai de bine. Singurul lucru pe care l-aș adăuga ar fi că Vlad nu percepe realitatea ca pe o formă a iluziei, iar episoadele contemplative sunt aproape inexistente la vârsta lui. El persistă cu tenacitate în activități pe care noi adulții le găsim inutile, cum ar fi datul cu aspiratorul de jucărie, iar activitatea lui preferată rămâne curățenia. Zilnică, ritualică, îndeplinită în termeni de totul sau nimic, arătând că nu s-a împotmolit în zbaterea pentru nevoile cotidiene, iar deruta progresivă a vieții de adult îi este complet străină.