4 saptamani cu ochii deschisi a mirare

prima poza in patru

Cat de bine se vede aici talentul fotografului de a suprinde esentialul! Iata-i, in sfarsit, pe cei patru badici facand fiecare ce stie mai bine. Ea, mama alapteaza iar Toma se lasa hranit. Tatal vorbeste (probabil ceva despre alaptare sau beneficiile nasterii naturale?). Iar Vlad se pregateste de atac, ochind, ca de obicei cuplul mama-sugar.

2 euro

Pentru ca si-au propus ca pana in 2020 sa inlocuiasca orfelinatele (leagane, camine, institutii) din Romania cu familii. Pentru cei 12000 de copii care isi traiesc copilaria (?) in aceste institutii. Pentru ca 2 euro nu inseamna nimic, dar pot insemna foarte mult cand se duc unde trebuie. Pentru ca timp de un sms si 2 euro, ma gandesc si la copiii care nu au avut sansa copiilor mei. Pentru ca mi-as dori ca la un moment dat sa pot face si mai mult de-atat, asa cum stiu ca fac cativa oameni, din ce in ce mai multi, in jurul meu.

Mama singura cu doi copii. Ajutor!

Vinerea e ziua fara bona. Bona a reusit ieri sa infunde veceul cu niste oase de pui si a plecat pana sa ne dam noi seama. Asadar, vineri dimineata, cu doi copii si veceul infundat. Am decis ca cea mai buna solutie e sa abandonez si eu domiciliul conjugal si m-am incumetat sa ies cu tineretul badica la plimbare.

E foarte greu sa iesi iarna din casa cu un copil. El trebuie imbracat in ultimul moment ca sa nu transpire inainte de a iesi afara. Daca e bebelus trebuie hranit bine ca sa nu il apuce foamea pe drum. Bagajelul de drum trebuie sa contina pampersi, servetele umede, biberon cu apa, biscuiti, jucarii pentru parc. Cu doi copii, e aproape imposibil sa iesi pe usa. Pana mananca unul, celalalt a intins iaurt in toata bucataria; cat l-ai imbracat pe unul, celalalt a facut caca si trebuie schimbat; cat il schimbi de caca pe asta, alauia mic i s-a facut foame ca de, au trecut doua ore de cand tot plecati de acasa.

In fine, plecam. E deja trecut de 11. Pe Toma il montez in wrap si amandoi ne strecuram in vesta de vreme rea a sotului. Arat si ma simt ca o gogoasa. Nu se vede ca am un copil legat de mine; s-ar putea banui la fel de bine ca am furat un sac cu cartofi. Pe Vlad il iau de mana si ma rog sa mearga asa pana in parc. Surprinzator, desi drumul dureaza juma de ora in pas de Vlad, reusim sa facem o plimbare de-a dreptul placuta. Vlad ma tine de mana tot timpul ceea ce n-a mai facut niciodata. Singura dificultate in parc este ca nu pot sa il iau in brate nicicum din cauza lui Toma. Asa ca la micul circ pe care il face la sfarsit ca nu vrea sa plece din parc, asist neputincioasa caci nu il mai pot lua pe sus.

Ajungem acasa cu un taxi; amandoi sunt flamazi, desigur. Noroc ca Vlad mananca singur de multa vreme (e adevarat ca in urma lui e dezastru!) asa ca dupa ce ii pun eu niste branza cu smantana (pe care el o mai completeaza cu niste crenvusti din frigider), pot sa il alaptez si pe Toma supraveghind doar cu un ochi multumit copilul cel mare care isi baga crenvusti in urechi. Si adormitul la pranz decurge surpinzator de bine: eu il adorm pe Vlad cu cantecele si povesti, Toma, ghiftuit, adoarme singur.

E trecut de ora doua si amandoi copiii dorm. As dormi si eu, da mai bine mananc ceva, spal vasele, desfund veceul, pun o masina la spalat si scriu si un post pe blog despre prima mea zi de mama singura cu doi copii.

Nu dati banii pe prostii, faceti poze la copii!

La lumina becului ecologic, la ceas de seara, cu camera laptopului, iertati granulatia nu tocmai fina!

Momente si sentimente materne

Cand ii vad dormind bustean, trantiti pe spate cu burtile pline, sforaind usor, ei bine atunci, abia atunci ma cuprinde un sentiment coplesitor de bine, de implinire, de lucru bine facut. Sa fie asta mult cautatul sentiment matern?

Ieri seara, la balul Catavencu, am fugit cu lacrimile in gat de langa bufetul cu mancaruri. Doi porcusori de lapte tronau bine rumeniti, iar unii dintre invitati, cine or fi fost?, nu asteptasera sa se taie din bietii porcusori (imi vine sa zic copilasi) si zgarmanasera cu furculita dupa o bucatica de carbe! Nu stiu daca in alt moment al vietii mai putin lehuzesc as fi reactionat altfel, restul lumii nu parea ingrozita defel, dar eu am crezut ca lesin acolo.

3 Mutre Tomesti la 3 saptamani

Avem mult mai multe mutre, dar internetul merge ca melcul, asa ca le pastram in familie, deocamdata!

P.S. Nu ma pot abtine sa nu ma laud si cu un kilogram in plus in aceste trei saptamani; dealtfel, e destul de vizibil, nu-i asa, burticelul ghiftuit cu lapte?

Alaptez si nu-mi pare rau

Atentie, continut explicit! Post despre alaptare!

Azi dupa-amiaza am avut pentru prima data parte de Toma in varianta “copil agitat care nu te lasa sa bei un pahar cu apa”. Si asta din cauza pauzei la alaptat. Din fericire, am revenit deja la Toma in varianta “copil cuminte care te lasa sa scrii posturi pe blog”.

Stiam ca sunt o adepta a alaptatului natural, dar nu una dintre cele mai incrancenate. Pot sa accept chiar si pareri feministe despre noua subjugare a femeii contemporane prin discursul pro-alaptat. Dar in dupa-amiaza asta am avut dovada puterii miraculoase a suptului la sanul mamei.

A fost cam asa. De la ora unu, de cand am plecat eu catre stomatolog (cum spuneam: extractie, anestezie, interdictie la alaptat) si pana la opt si ceva cand l-am alaptat la san din nou, Toma nu a dormit mai mult de jumatate de ora, s-a agitat, a urlat, atipea, se trezea, mai manca ceva, iar urla. Sa ne intelegem, foame nu ii era. Bea tot lapte de la mine, in cantitati pe care nu le divulg ca sa nu il dau de gol cat de fomist este, dar dat cu seringa si cu biberonul. Nu e suficient. Era evident ca nu foamea il rodea ci dorinta de a adormi molfaind linistit la sanul mamei. Cand in final am decis ca nu mai avem anestezic in lapte, Toma a supt vreo zece minute si a adormit dus. Doarme si acum. O mai fi fost ceva anestezic in lapte? Sau e doar anestezicul la purtator din dotarea oricarei mamici?

Cantece de lehuzie

Pentru ca si lehuza are momente de romantism, nostalgii inexplicabile, lacrimi venite de niciunde, nici din tristete si nici din bucurie, emotii profunde la gandul unor perdele albe agitate de vant si dedicatii muzicale la drum de seara de la un sot deja expert in mofturi lehuzesti.

P.S. Dar pentru ca nu traim intr-o lume perfecta cu perdele albe agitate de briza oceanului, lehuza are azi de efectuat o vizita lunga la dentist cu extractie de molar de minte, anestezie, interdictie la alaptat 8-9 ore. Sper sa nu declansam Valea Plangerii la noi in familie, am pus ceva lapte alb pentru zile negre la frigider, va trebui sa il hranim cateva mese pe Toma cu seringa (bleah, mi se strange inima numai cand ma gandesc!). Eh, ispravim noi si trebsoara asta, zice o vorba de pe vremea cand chiar ascultam mult Beatles!

shhhh.... facem nani!

Raport la două săptămâni și un pic

Se spune că plânsul copilului stimulează lactația mamei și nu invers. Problema e că noi avem doi copii care plâng, așa că mama, într-o compulsie animalică, lactează, lactează, lactează. Totul în casă poartă mărturia laptelui în exces. Pe pereți, pe costumele mele bune de functionar public, pe displayurile celor 4 laptopuri, pe telefoanele noastre scumpe, pe jos, pe tavan, peste tot, numai lapte de mamifer.

Amânăm nițeluș sezonul vizitelor, doar să facem o curățenie de toamnă, să zugrăvim și să aerisim temeinic.

În rest, totul e bine. Secretul unei vieți frumoase și liniștite în patru stă în petrecerea unui timp scurt, dar de calitate cu copiii și în lăsarea liberă a mamei în a administra cum știe ea mai bine instinctual treburile gospodăriei.

Vladuț se apropie mai mult, din ce în ce mai mult, foarte mult de tatăl lui și o pedepsește ritualic pe mamă, demonstrându-ne zilnic că e un băiat foarte sensibil și asta ne place. De vreo două zile și-a descoperit o plăcere care îl distrează teribil. Îi bagă degetul în ochi frățiorului mult așteptat. Toma doarme și mârâie în somn, dar când e treaz, o așteaptă pe mamă să dea lapte și ea dă, iar pe tată să se joace și el se joacă. Cu alte cuvinte, Toma face progrese, nu mai plânge doar de foame. A învățat să ceară atenție (dar tot cu mârâituri, fără urlete gorilești, așa cum ne așteptam). Posterul cu Takeshi îl atrage hipnotic pentru că e frumos colorat, iar vocea tatălui îl liniștește. Nu pare să le lipsească prea multe niciunuia dintre ei.

Uitasem de Simina. Și ea e foarte bine. Totuși, nu pot să nu recunosc că a doua naștere a avut efecte foarte ciudate asupra ei. Soția gătește. Șnițele, cartofi wedges, conopidă, ciulama, supă cremă de legume, mere la cuptor trase-n caramel, humus și multe altele. Ascultă Placebo cu Been smoking too long, pe repeat, când se plictisește trece pe Holocaust. Și vocea i s-a schimbat. Mi se pare că se aude de peste tot. Asta se întâmplă și când sunt plecat de acasă. Mă gândesc că toate se datorează schimbărilor hormonale petrecute în corpul ei. Sau în corpul meu?