Un vis tare ciudat

Am avut un vis ciudat. Se făcea că sunt la o petrecere, dar nu stăteam acolo unde era toată distracția, ci într-un dormitor aglomerat de hainele invitaților, haine grele de iarnă, unele de blană, altele pufoaice; din grămadă mai ieșea câte o mânecă de fâș de ski, doar așa pentru reechilibrarea cromatică a grămezii. Puncte și punctulețe colorate, într-un contur de miceliu gigantic al unei ciuperci din haine de iarnă, o grămadă tremurată, indefinibilă, abstractă, care nu sugera sub nicio formă dansul subtil al hifelor compozite. Unele miroseau a tocăniță de cartofi, altele a fum și a parfum franțuzesc. Cu o mână legănam scaunul de mașină în care dormea Toma, cu cealaltă țineam o carte cu mesaje pozitiviste. Viața e frumoasă și bună cu noi. Să fim recunoscători pentru asta! În parcuri, zăpada încă nu s-a topit... Din când în când o auzeam pe soția mea râzând frumos și delicat, într-un acompaniament complice de voci masculine. Niște măgari, până la urmă, mi-am zis. Trebuie să gândești pozitiv, doar așa vei atrage în viața ta numai lucruri bune. Dacă reușești să faci asta, totul ar putea deveni o sărbătoare a luminii... Eram înghesuit pe un colț de pat, nedescălțat. Oare ce înseamnă asta? Să te visezi nedescălțat la o petrecere la care nu participi? Mă simțeam protejat de ciuperca gigantică din haine de iarnă. M-aș fi putut ascunde oricând sub ea. Pe peretele din fața patului, era atârnată o fotografie imensă cu un peisaj bucureștean, blocuri gri care zâmbeau știrb, cu ferestre galbene și portocalii, balcoane închise cu geamuri termopane, sub un cer albastru, înorat, cu o bucățică de lună albă. O auzeam pe soția mea râzând. Corpurile noastre sunt inteligente, vă asigur, domnilor. Sunt mai inteligente decât noi. Vocile masculine o aprobau în cor. Desigur, e foarte probabil. Cum să nu. Suntem creatorii propriului nostru univers, vă asigur. Bineînțeles, de ce nu, până la urmă suntem liberi să facem ce vrem, răspundea corul masculin. La un moment dat, ușa s-a deschis și un băiat din cor m-a întrebat binevoitor Ce faci? Citești? Nu vrei să mergi și tu dincolo? Ai putea să ne spui și nouă despre ce ai citit. Mi s-a părut că mă ia peste picior. A dat să iasă, dar s-a întors și mi-a spus Armonia este o problemă filozofică, de fapt. Este unitatea conținutului și a formei. Nu te mai gândi! Nu există memorie celulară, dacă există, sigur e o falsă memorie. Mi-a zâmbit și a ieșit. Am închis cartea și m-am uitat la copertă. Am citit titlul. Infecții cu stafilococi. Aici, m-am trezit. Soția îmi zâmbea binevoitoare de pe marginea patului. Hai să mergem. În parcuri, zăpada încă nu s-a topit...