Nu exista privilegiu mai mare decat sa stai langa un omulet de cateva zile, apoi de cateva luni, apoi de cativa ani si sa il insotesti pe masura ce descopera lumea. (ei nu zau?)
7 ani in tibet sunt nimic pe langa intelepciunea pe care ti-o aduce viata de zi cu zi cu micul Budha nascut din tine. Ritmul sculatului si al trezitului, al alaptatului, schimbatul scutecului de cinci ori pe zi, spalatul si calcatul rufelor, baita de seara, somnul de pranz. Cand toate astea se fac la dublu, ritmul poate deveni innebunitor... (va amintiti de Chaplin in Modern Times?); senzatia ca ai devenit o masinarie superperformanta care face pentru trei oameni ceea ce acum cativa ani parca abia faceai pentru tine. Daca te opresti sa te scarpini, pierzi ritmul, daca n-ai mancat la timp, nu mai mananci, daca ai uitat cafeaua de dimineata, iti mai amintesti de ea la pranz.
Cata toleranta la frustrare, cate nebanuite resurse de rabdare, cate izvoare nesecate de management al furiei descopera tanara mama aruncata fara nicio arma in groapa cu lei. Va spun sincer, uneori mi se pare ca am doar doua cai in fata: ori intru in conexiune cu ordinea universala, incep sa levitez si infiintez secta mamelor care nu striga NICIODATA la copiii lor, ori il rog pe sotul sa imi pregateasca degraba actele de internare la un sanatoriu bun, tin eu minte unul pe langa Predeal de unde se vad frumos Bucegii.
P.S. Am inceput sa scriu acest post acum vreo 2 zile cand eram convinsa ca sunt destinata serenitatii depline; dar l-am incheiat azi cand a doua varianta imi pare mult mai plauzibila. Astept calea de mijloc!
7 comments:
nu cred că există o reţetă pentru aşa ceva, există o mână întinsă care te poate ajuta când ai obosit, un zâmbet larg pentru cearcănele din colţul ochilor, un cuvânt frumos pentru mirosul scutecelor.
acceptarea unei situaţii care îţi depăşeşte potenţialul momentan poate însemna câteva zile de nirvana, dar în cele din urmă se efectuează o chetă pentru găsirea unor elemente suport care să preia din atribuţiuni.
oricum nu pot să nu sesizez asemănarea cu o călătorie spirituală, renunţarea la tot şi la toate şi focusul pe un singur element. suntem oameni, trăim, simţim, trebuie să fim.
Nu dispera, apeleaza la: gradinita, bona part time, bunici full time :) exista solutii, gaseste-o pe cea care te avantajeaza si respira adanc... Si eu am un copil de 3 ani si unul de 1 an si de curand am reinceput si lucrul... Modern Times e nimic! :))
am doar un copil, dar rutina zilnica cu serviciu, catel si purcel (daca stau sa ma gindesc la ea) devine patologica. de exemplu azi am mai strins o plasa mare de supermarket cu excrementele ciinelui din curte. si unele erau foarte incapatinate.
asa ca un copil in plus sau in minus nu cred ca rezolva ceva, tot robotul ala devii pe masura ce trece timpul. hai sa ne relaxam cu o masa in familie, cind se face mai cald. fruntea sus, ca rabdare e destula.
Calea de mijloc e cea mai grea, Simina ... :).
Mijloc nu inseamna ca esti zen tot timpul, mijloc poate fi si ca azi ai scos flacari pe nari, dar maine esti calma si rabdatoare. Nimeni nu e perfect, oricat de uber parinti am incerca noi sa fim (in ton cu uber timpurile).
Cheer up, o sa fie din ce in ce mai usor. Pe masuar ce cresc se vor mai si juca impreuna, nu va fi mai fi aceeasi nebunie de strunit si mai ales vei reusi sa te intelegi cu ei omeneste, cu vorbe.
Zau ca devine mai simplu. Promit.
(Nu ca dispar problemele, alea sunt mereu acolo, diferite, insa creste puterea si viteza noastra de adaptare).
eu am doar un copil, aproape de 2 ani....si tot cred ca este super-duper greu cateoadata...si am renuntat sa fac multe lucruri in casa...si mai multe lucruri pentru mine...asa ca te cred si pot intelege prin ce treci!desi ma bucur de Mariuca mea...si tot ce tine si fac pentru ea...poate nu as simt greutate si frustrare daca as avea mai multe iesiri ca pentru oameni mari,chestii care sa le fac numai pentru mine..barem din cand in cand... daca cei din jur ar aprecia si constentiza ca a fi mama nu inseamna ori sa fii supra-om ori ca de la sine se intelege ca ti-ai facut copil, cresteti-l, ce imi pasa mie?!si esti "evaluata" parca permanent pentru cat de curat, ordine ai in casa+cat de cuminte, linistit,educat,este copilul+cat de tare esti si la serviciu!asa ca daca faci o asociatie a mamelor , i am in:))...pe mine nu ma ajuta deloc cand aud de super mamici cu 5copii, job corporatist in functie de conducere, aranjate si fericite...si iti zic ca "uite ca se poate!" ..doar ma enervez si mai tare!:P
Simina, fetele mele sunt cam de aceeasi varsta cu baietii tai. Cred ca avem un ritm asemanator. In plus micile mele proiecte mi se par din ce in ce mai imperative! :(( Iar primavara asta imi consuma resurse inexistente, oare am trecut la un nivel superior ?
I hear you sister! Am 2 fetite - una de 1 an si 5 luni (genul copil bionic) si una de aproape 3 luni. Si vreau sa duc la bun sfarsit si nu stiu ce proiecte editoriale de care m-am apucat anul trecut. Si bona m-a lasat de pe o zi pe alta - gen miercuri m-a anuntat ca vineri e ultima ei zi. Si si si... nu stiu, nu exista solutii sau poate primvara asta e de vina
Trimiteţi un comentariu