Specificul vînătoresc în psihoterapie

Colegelor mele, mamelor și prietenelor, vouă

Vineri m-am trezit târziu, după un somn foarte agitat și fracturat de un vis ciudat în care soțul meu nu mă mai iubea și făcea parte dintr-o organizație secretă care pusese la cale furtul statuii simbol al stațiunii Căciulata. Probabil că ați auzit și voi, dragele mele, despre asta. Dispariția bustului s-a petrecut săptămâna trecută și i-a șocat pe locuitorii stațiunii, dar se pare că și pe mine m-a impresionat suficient încât subconștientul meu să-și propună descoperirea vinovatului. În vis, îmi apărea un tânăr înalt, bronzat, de o frumusețe rară, care căra în spate o placă de surf și pe al cărui tricou scria Fiți trecători. Tânărul aducea bine cu Isus și îmi zâmbea seducător. Când îl întrebam dacă a observat ceva suspect sau dacă l-a întâlnit cumva pe soțul meu cărând bustul cu pricina, el zâmbea seducător, de tremurau chiloții pe mine, în vis, dar e foarte posibil să se fi întâmplat și în realitate, își muta placa de surf de pe un umăr pe altul și pleca mai departe. Este inutil să vă mai spun cât de tare m-a tulburat visul. Este cu neputinţă ca un om să încalece pe doi cai sau să întindă două arcuri în acelaşi timp, şi este cu neputinţă ca un slujitor să slujească la doi stăpâni căci îl va cinsti pe unul şi îl va dispreţui pe celălalt, mi-a spus frumosul din vis, după care și-a dat drumul cu placa pe dealul din fața hotelului Cozia din Căciulata.

Precum un monoman, obsedat de ideea lui fixă, am continuat cercetările și după trezire, am căutat prin lucrurile soțului, prin buzunare, printre prosoapele curate, unde știam că obișnuiește să-și păstreze banii și alte chitanțe importante, am căutat chiar și în coșul cu rufe murdare, m-am oprit plângând în hohote după ce am descusut câteva tivuri suspecte care îmi păreau că ascund atât de prețioasa dovadă că Mihai a participat la furtul bustului-simbol, o lucrare monumentală de peste 12 kilograme după cum s-a spus în presă.

Mihai muncește mult, din ce în ce mai mult pentru ca eu să pot sta singură acasă cu copiii. Știți foarte bine ce vreau să spun. Dar de când el lipsește cu zilele de acasă, eu am luat decizia să mă preocup responsabil de igiena mea mentală și să merg la un psihoterapeut. Nu am căutat mult timp până am descoperit unul care să-mi placă. L-am găsit după câteva telefoane. M-a atras vocea lui caldă și blândă, tonul relaxat și familiar. Nu aveam nimic mai bun de făcut așa că am stabilit o programare și l-am vizitat pe terapeutul meu, despre care vreau să vă spun câteva lucruri. Nu știu ce fel de psihoterapie practică, dar cabinetul lui are și un loc de joacă pentru copii, astfel ca părinții să se poată preocupa în liniște de detartrajul psihic, timp în care cei mici se joacă și învață diferite lucruri utile. Cabinetul are un specific vânătoresc, însuși terapeutul, care este un om extraordinar, nu vă îndoiți de asta, poartă în loc de binecunoscutul halat alb, un costum vânătoresc complet. O pană de fazan plutește ușor și delicat, prinsă de capișonul reglabil, de un verde de-a dreptul vânătoresc, autentic. Capişonul este dotat cu plasă contra țînțarilor. Asta le arată pacienților, bolnavilor, nebunilor până la urmă, că stilul lui este unul delicat, nondirectiv, absolut deloc intruziv. Vesta cu fermoare multifuncționale ascunse are un guler comod și moale, dar ridicat pentru a-i asigura o notă de distincție și a nu-i știrbi autoritatea terapeutică. Pantalonii au căptușeală interioară cu plasă de aerisire – dragele mele, vă rog să nu mă-ntrebați de unde știu asta, pur și simplu știu - și se echilibrează cromatic cu o cartusiera roz Deerhunter pentru a susține ideea unui stil terapeutic blând și centrat pe persoană. Uitam să vă spun că Leo, așa-l cheamă pe terapeutul meu, poartă o pereche de bocanci Jahti Jakt Premium, absolut superbi care mie, cel puțin, îmi dau un sentiment de siguranță și de ancorare în realitate. Discuțiile se desfășoară într-un cadru plăcut și relaxant. Nu se stă pe fotolii, ci în ascunzători camuflate bine, identice cu cele improvizate în vânătoarea de mistreți, din câte am înțeles. Din când în când, prin cabinet trec diferite animale sălbatice, deoarece acesta este strategic amplasat pe drumul spre singura sursă de apă potabilă pe o rază de câțiva kilometri. Așa că uneori discuția terapeutică se întrerupe spontan, iar eu - da, eu - pot admira căprioare sprintene, familii de iepurași și cupluri de cocoși de munte în drumul lor prin pădure. Este absolut minunat. Reconstrucția mea psihică a început, vă dați seama, cu reîntoarcerea la natură. Ora de terapie trece pe nesimțite, nu am grija copiilor deoarece știu că Vlad și Toma se joacă cuminți și fericiți în camera cealaltă, cu puști de vânătoare cu lunetă, cuțite dintre cele mai ascuțite, lațuri și alte capcane pe care oamenii le-au inventat în istoria noastră contradictorie pentru a vâna animale sălbatice și a le mânca.

Ședința de vineri a fost superbă, ca toate celelalte de altfel. Pentru asta, vreau să îți mulțumesc din tot sufletul, Leo! Psihoterapeutul meu a știut încă o dată să mă plimbe prin hățișurile interpretării viselor, anxiolitic și antidepresiv, conducându-mă la o concluzie terapeutică pe care nu aș fi intuit-o nici în o mie de ani și relevându-mi un adevăr care m-a eliberat. Nu, soțul meu nu a furat bustul-simbol de peste 12 kilograme, iar surferul nu era Isus, deși semănau bine, iar vorbele pe care le spunea le puteţi găsi în Evanghelia după Toma. Vulpile își au vizuinile lor unde își cresc puii împreună, la fel și păsările își au cuiburile lor, unde își clocesc ouăle, fiul omului însă nu are loc unde să-și rezeme capul și să se odihnească dacă nu își regăsește sufletul pereche, a spus. Se pare că îți lipsește mult soțul, Simina. Am început să plâng. La un moment dat, Camelia, o vijla maghiară de o frumusețe aparte care îl asistă pe Leo în demersurile lui terapeutice vânătorești, a intrat în cabinetul-foișor și a mârâit înţelegătoare şi suportivă Timpul dumneavoastră doamnă a expirat, ne vedem data viitoare. Leo deja alerga, vesel și încrezător, după un Scolopax rusticola, absolut superb ...