Povești pentru copii

Uite că ne întoarcem și la creșterea copiilor. Nu, ei nu se cresc singuri, așa cum și noi credeam acum câțiva ani. Trebuie să-i speli, să-i hrănești, să-i îmbraci, să-i ajuți, să le interzici, să le pui desene, să-i înveți sentimentul de vinovăție (despre asta într-un post viitor), dar indiferent ce alegi sa faci, trebuie să le torni întotdeauna povești.

Ce faci atunci când se termină poveștile? Dacă improvizezi mai mult decât poți duce, la un moment dat, personajele încep să treacă dintr-o poveste în alta, lucrurile se amestecă în capul tău, scufița roșie se crede cei trei purceluși, degețica devine prichindel și conduce o organizație teroristă, nepotul se crede bunic și tot așa. În plus, copiii te miros de fiecare dată când ești nesigur, așa că cel mai simplu este să te întorci tot timpul la sursă, la povestea originală.

Eu prefer să mă întorc aici, pe Povești pentru copii, pentru că sunt o groază de scenete, ghicitori, dar și un alfabetar foarte hazliu, plin de poezioare ușor de învățat.

Ca să nu credeți că vă mint, citiți ce e la K și la W și răspundeți la următoarea ghicitoare:

Câte kiwi în wolfram,

Plătește tata lunar

și primește un kilogram?

Dacă reușiți să răspundeți corect (îl las pe Vlad să jurizeze, când se întoarce mâine de la mare), încercați-o și pe asta:

Omul i se urcă-n spate

Şi-amândoi pleacă departe...

Hai ghiciţi, atât de-nalt

Cine e? Un ...

Nu trișați, fiți mame destoinice și neînduplecate și nu intrați pentru răspuns aici, aici și aici!