Intru regulat pe propriul blog, cu speranta vaga ca
altcineva a scris in locul nostru, ca cineva a mai postat ceva, orice, ca acest Treibadica a prins in sfarsit viata proprie si nu mai are nevoie
de degetele noastre zburand pe tastatura.
Dar nu ne aflam in povestea lui Pinochio, Treibadica e in
continuare cat se poate de virtual si dependent de inspiratia, timpul si
dedicatia noastra.
Am scris posturi intregi in cap in timp ce alaptam, spalam,
stergeam, scriam texte si mailuri profesionale, impingeam carutul sau stergeam
copilul la fund. Unde s-au dus toate posturile astea, de ce nu le-ai scris pe blog
Treibadica? Dumneata ce pazesti, domnule Treibadica si la ce folosesti?
Am scris despre cei doi frati, am scris despre incercari de
a merge la gradinita, am scris despre timpul din ce in ce mai scurt, mai
meschin, am scris despre bucurii si disperari. De ce nu vorbeste? De ce nu bea
din biberon? De ce nu doarme? De ce urla unul? De ce urla celalalt? De ce urla amandoi
in acelasi timp? De ce ma infior de groaza si nu de bucurie cand aud
Maaaaaaamaaaaa? Si de ce nu mai scrie nimeni pe blogul asta?
5 comments:
Chiar daca voi nu scrieti, noi tot va citim!
asteptam cu interes momentul in care cititorii nostri vor si scrie posturile pe care le citesc. tot inainte!
dati si voi macar cate-un copy paste de pe alte bloguri de oameni cu copii, cand vedeti ca oamenii aia au scris deja posturile voastre!;)
vom inaugura o nou categorie, posturi pe care am fi vrut sa le scriem noi, si vom fura cu nerusinare munca altor blogari.
proprietatea este furt! Ura!
Cat de mult ma recunosc la faza cu posturile scrise mental!!!
Trimiteţi un comentariu