Gânduri și pisici negre (care sperie, bineînțeles)

Astăzi a căzut din cer o pisică neagră. Nu a căzut din copac sau de pe casă, nu a aruncat-o nimeni peste gard. A căzut chiar din cer. Stăteam de vorbă cu o colegă, care îmi povestea că bunicul ei practica magia și că a învățat-o și pe ea să facă să dispară lucruri. Bunicul ăsta al ei nu a murit până nu a reușit să predea acest dar supranatural cuiva din familie. Colega mea părea bucuroasă că nu a fost ea cea care să preia tainele practicilor magice, ci o mătușă. În același timp se mândrea că a mai învățat una-alta de la bunicul vrăjitor. Dacă poți să faci să dispară lucruri, atunci poți să faci să și apară lucruri, îi zic eu rânjind necredincios, gândindu-mă la un portofel plin cu bancnote mari. Nici nu termin bine de zis și deodată pleoșc. Chiar în fața noastră, cade din cer o pisică neagră. Ne-am căcat pe noi, am rămas muți, uitându-ne unul la celălalt cu gurile căscate. Era evident că pisica își rupsese un picior, se zvârcolea în mari chinuri și țipa de ți se sfâșia sufletul. Am sărit de pe scaune și am început să ne agităm, dar niciunul nu avea curaj să pună mâna pe ea. Absolut salvator, iese un coleg să fumeze și amândoi sărim pe el. Ia-o de acolo, nu vezi că moare. Ăsta o vede, luat prin surprindere, o ia și o pune pe un scaun lângă noi. Sărim ca arși în picioare. Pisica, contorsionată de durere, zbiera de mi s-a sculat părul în cap. Toți trei ne agitam în jurul ei, fără să o atingem, generând alternative și pufăind disperați din țigări. S-o ducem repede la veterinar! De unde a căzut, mă? Sigur are hemoragie internă! Fă ceva! Hai că mai are șanse! Pune-o în iarbă! Ba n-o pune, că o mănâncă cîinii! Nu vreau să văd cum moare! Ce neagră e! Deodată, pisica se oprește din zbierat și când mă uit mai bine la ea, văd că nu mai respiră. A murit? mă întreabă cu vocea sugrumată colega mea. Cred că da, îi răspund, dându-mi seama că sunt foarte trist. Aoleu, ia-o de aici, să n-o văd! A murit sub ochii noștri, spune ea printre dinți, la un pas să izbucnească în plâns și își face cruce de trei ori. Colegul ia pisica cu tot cu scaun și dispare. Fumăm câteva țigări una după alta, în tăcere. Nu mă pot abține și o întreb Îți dai seama că pisica asta a căzut din cer? Da, îmi răspunde fără să se uite la mine. Cred că trebuie să mergem să ne spălăm pe mâini, îmi zice ea. Nu avem de ce, îi răspund. Niciunul dintre noi nu a atins-o. Mai încerc o dată. Îți dai seama că pisica asta a căzut din cer și a murit în fața noastră, în timp ce tu povesteai de bunicul tău, care practica ocultismul și care nu s-a lăsat dus până nu a predat cuiva din familie darul blestemat? Ea se uită la mine speriată și în același timp dezgustată, dar nu zice nimic. Păreai bucuroasă că nu ai preluat tu moștenirea, îi zic, fără să îmi dau seama că o atac și zâmbesc mulțumit de spiritul meu de observație. Colega se uită lung la mine, își aprinde o țigare din care trage un fum puternic în piept și zice Așa este, dar tu ai chemat-o... Tu mi-ai zis că pot să fac să și apară lucruri, nespecificând ce anume. Aoleu, mă trezesc zbierând. Deci așa funcționează și încerc să mă liniștesc, dându-mi seama că deja mă simțeam vinovat. Fără să realizez, devin imediat foarte furios. Nu aveam de ce să mă simt vinovat. Încerc să mă scuz. Nu am cerut eu să cadă o pisică neagră din cer. Mă precipit și îi spun rapid, chinuindu-mă să fiu asertiv, în realitate, bâlbâindu-mă Nu sunt eu vinovat. De ce nu ai făcut să apară un portofel plin cu bani? Pentru că nu ai precizat asta, mi-o taie ea scurt. Simțeam că îmi vine s-o strâng de gât. Păi dacă așa merg lucrurile, putea să cadă din cer cursa București-Paris, i-o arunc eu inteligent. Putea, dar n-a fost să fie! Eu cred în minuni, în învierea lui Isus, o aud pe colega mea cum sîsîie cu sânge rece. Eu nu am nevoie să comunic cu spiritele sau să fac să cadă din cer pisici negre. Poftim? Nu-mi venea să cred ce auzeam. Dintr-odată, eu eram cel vinovat pentru moartea pisicii. Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer, o aud spunând, de data asta cu o voce de babă evlavioasă. Ce-i asta? E din Biblie? apuc să mârâi, dându-mi ochii peste cap. Evanghelia după Matei, îmi răspunde dând din cap, atotștiutoare. Slavă Domnului, nu putea să demonstreze nimic. Nu existau martori, mobil, consecințe. Nimic. Doar o pisică neagră căzută din cer. Poate căzuse dintr-un avion, cine știe? Atâta vreme cât nu apărea stăpânul pisicii, nu se putea demonstra nimic. Mă mai liniștisem, îmi aprindeam a nu știu câta țigare, când apare colegul care plecase cu pisica. Părea vesel. Ce-ai făcut cu ea, îl întrebăm amândoi în același timp. Nimic, zâmbește el. Cum nimic? ne mirăm noi. Am închis-o în biroul meu, era foarte bine, a sărit de pe scaun și s-a ascuns sub fotoliu. Incredibil. Aș fi pus pariu că murise, nu mișca, nu mai respira. Mă uitasem foarte atent. Cea mai la îndemână explicație era că pisica are nouă vieți. Totuși, asta căzuse din cer. Orice ar fi, eu nu pot să lucrez în condițiile astea, mi-am zis și am luat decizia s-o roiesc acasă și să analizez pe îndelete întâmplarea. Mi-am luat la revedere de la ei, i-am mai aruncat colegei o privire care se vroia cu subînțeles și am plecat. Am încălecat pe bicicletă și când să ies pe poartă am auzit-o strigând Acum înțelegi de ce păream bucuroasă că nu am preluat eu darul bunicului? Toată copilăria mea a plouat cu pisici negre, băi...

Pe drum, pedalând, m-am mai liniștit. La semaforul de pe Moșilor cu Carol, mi-a trecut un gând năstrușnic prin minte. Să vezi că se duce ăla să vadă ce face pisica și n-o mai găsește în birou.