Una din cele mai bune decizii luate în ultima vreme a fost să
îl ducem pe Vlad la grădiniță. Zic să îl ducem și greșesc, căci de fapt soluția
inovativă a fost să NU îl duc eu, ci taică-su. O chestie bărbătească, până la
urmă: de dimineața bărbații pleacă la serviciu iar femeile și copiii rămân
acasă. A funcționat. Vlad merge de aproape doua luni la grădi (Waldorf-ul de
stat de pe Popa Nan) si nu a plâns în nicio dimineață. E evident că îi place și
se simte foarte bine acolo deși nu, încă nu vorbește așa că nu ne poate povesti
ce face la grădi.
Am mai avut o încercare în primăvară, când l-am dus eu vreo
săptămînă și a fost traumatic. Și pentru mine și pentru el. Mi-e destul de clar
acum că am o problemă personală cu instituțiile gen creșă și grădiniță și i-am
transmis și lui Vlad temerile mele.
Mi-a luat ceva timp să mă conving că nu îmi abandonez
copilul la grădiniță și că el chiar are nevoie acum de compania altor copii.
Acum câțiva ani am întreprins o călătorie terapeutică în propriul
trecut. Am vizitat creșa din spatele blocului copilăriei, creșa în care am
crescut între 1 și 3 ani. Nici nu am trecut bine pragul institutiei, am zărit
prima sală pe dreapta, renovată și totuși la fel și m-a cuprins un plâns cu
hohote. Educatoarea care mă lăsase să intru a fost complet luată prin
suprindere iar eu nu știam să îi explic de ce plâng și nu mă pot opri.
Nu am amintiri de la creșă, poate câteva de la grădiniță,
iar plânsul ăsta e singurul indiciu pe care îl am ca să înțeleg de ce mi se
strânge inima de fiecare dată când e vorba de dus copilul la creșă, grădiniță,
grupa mică, foarte mică, cea mai mică...
4 comments:
Te-ai gândit dacă o să-l dai pe Vlad şi mai departe la şcoală la Waldorf? Noi suntem acum în pragul unei decizii importante şi nu ştim ce să alegem :)
nu m-am gandit inca... toate la vremea lor! dar ideea de scoala romaneasca multa si proasta ma sperie deja...
interesant, exact acelasi lucru mi s-a intimplat mie cu Toma, pina la urma am reusit exact ca voi, alegind sa il duca tati, ceea ce a functionat de minune. nu m-am gindit la vremea aia decit ca are legatura cu desprinderea de mama si cu faptul ca tati duce copilul catre lume. citind asta la tine, realizez, ca e probabil si aspectul background-ului meu personal - in copilarie am avut parte de experiente horror la gradinita, cu batai, umilinte ... etc. multumesc :-).
Si noi am ales Waldorf, mai mult din instinct as zice, descoperind o altfel de gradinita impreuna cu el. Noua parintilor ne place asa de mult la "gradi", incat mergem cu el in gasca. Ne bucuram tare mult sa vedem ca de-abia asteapta sa ajunga acolo, mai ales auzind povestile de "adaptare" de genul : copilul meu a plans 2 saptamani in fiecare zi cand l-am dus prima oara la gradinita.
Trimiteţi un comentariu