Am mai scris despre asta și cu alte ocazii. Viața în familie este un șir nesfârșit de frustrări și compromisuri. După ce te obișnuiești cu tortura deprivării de somn, după ce îți iei la revedere de la prietene, care te abandonează rând pe rând, după ce vezi cum îți zboară banii din buzunare fără să poți face nimic, înțelegi că de fapt nimic din ceea ce faci nu e lipsit de greșeală, iar asta ți se va reproșa peste ani, când copiii de astăzi vor da bani grei pe ședințe de psihoterapie ca să afle erorile pe care le-ai comis în creșterea lor.
În ultima vreme, am observat că îl întreb din ce în ce mai des pe soțul meu dacă așa înnebunesc oamenii, citind cu voce tare un pasaj dintr-o carte, discutând în același timp banalități cu partenerul de viață și calculând ratele la întreținere. Unde sunt copiii în scena asta? Nu se văd, doar se aud pe fundal, unul certându-se cu personajele lui Miyazaki, celălalt tânguindu-se în cea mai cruntă suferință pentru că nu reușește să-și bage degetele în priză.
Îmi doresc să dau timpul înapoi, sau poate înainte, până acolo unde realitatea își pierde sensul, iar viața redevine un vis frumos. Să trăim cu toții într-un pozitivism plăcut, călduț și relaxant, ca o baie în cadă. Vă amintiți de baia în cadă? Cu rățuște zâmbitoare și caravele în miniatură, cu pernuțe de șampon, în formă de ursuleți și steluțe. Nu vă amintiți? Nu-i nimic.
În timpul ăsta pe care îl visez, Omul de prisos nu mai există, munca nu mai există, banii nu mai există, sentimentul inutilității personale a fost eradicat cu o mie de ani în urmă, chiar și amintirea lui a fost ștearsă din memoria colectivă. Nici nu se știe dacă oamenii mai locuiesc în case sau corpurile-gazdă sunt depozitate într-un loc sigur, pe vârful unui munte sau pe fundul oceanului. Cert este că marea conștiință, care ar putea fi chiar Dumnezeu, voi ce credeți, proiectează decoruri liniștite și sigure în funcție de nevoile fiecăruia. Într-un astfel de decor proiectat s-ar putea derula și povestea mea.
Mă visez într-un cartier liniștit, Primăverii sau Cotroceni, într-o casă mare, cu multe ajutoare, mame, soacre, bone filipineze, specialiști în parenting și nutriționiști, care mă ajută să am grijă de Toma și de Vlad, cât Mihai este plecat într-o croazieră pe Mediterană. Pereții imaginari, nici nu știu dacă am voie să spun așa pentru că imaginarul este noua realitate, ai casei noastre cu etaj, din Primăverii sau Cotroceni, sunt împărțiți de tablouri grele în ulei, înfățișându-ne rudele de la 1800. Un portret al lui Tata Fănică semnat de Hans Arp, într-un colț, putem distinge, doar dacă ne dăm silința, bustul în miniatură al lui Petre Țuțea, la care vă mărturisesc că am ținut foarte mult, cu celebrul fes pe cap, așa cum a rămas el în conștiința universală, lucrat în marmură, mai mult ca sigur chiar de Józef Gosławski. Mă văd plimbându-mă liniștită prin casa mare din Primăverii sau Cotroceni, deloc infatuată, chiar modestă aș spune, în timp ce copiii participă la ședințe scurte de consiliere cu nutriționistul nostru. Sunt fericită, plutesc, îmbrăcată într-o rochie de seară, din mătase, în culori șterse de trecerea miilor de ani. Trăiesc în muzeul vieții mele. Mă expun. De mîneca stângă atârnă eticheta mare cu prețul exorbitant și însemnele Casei Charles Frederick Worth. Încerc să-l contacteze pe Mihai, care nu îmi răspunde la insistențele telepatice.
Sunt liniștită, nu mă îngrijorez, nu se poate întâmpla nimic rău. De mii de ani nu s-a mai întâmplat nimic rău...
Ai un copil? Nu mai ai viață! Ai doi copii? Parcă începi să te pui pe picioare! Cine știe? Poate chiar de Crăciunul ăsta!
15 comments:
Si totusi, nu ma convingi cu textul asta sa mai fac unul;). Mai ales dupa zile chiraitoare si urlete sfasietoare.
De ce sotul in croiziera? Hmmm...
Sa avem Craciun fericit cu totii!
stii ce ma scoate pe mine din visele tembele cu cotroceniul? tembele sunt ale mele, de ale tale nu zic nimic :))) deci da, recunosc, am si eu, ocazional vise cu cotroceniul. cateodata cu floreasca si pe unul l-am traiat deja la marginea bucurestiului si mi-a ajuns :D
asa, deci ce m-a scos pe mine. o data un articol pe undeva [net, tv? cine mai stie?] despre o familie cu multi copii adoptati, sau luati in grija [oare la simona tache pe blog?], care mi-a ridicat caciulita consumerista de pe ochi. pentru ca, de fapt, e nevoie de mult mai putin sa fiu fericita.
si inca o data un episod din the good wife. cand ea, dupa ţspe ani de stat acasa, in puf, se intoarce la un job. da, da, e film, dar era un job misto pe care-l facea cu placere. si atunci m-a lovit ca exista viata si dupa copil. numa' ca nu chiar acum. nu acea viata.
@delia desi e visul meu, nici eu nu inteleg de ce e sotul in croaziera in mediterana. are cineva vreo banuiala?
@ diana, traiasca viata cu copil, dupa copil! the good wife e si pe lista mea de seriale, in viitorul cat mai apropiat!
si eu sunt posesoare de 2 copii si oi fi trecut si eu prin ce treci tu; mare mi-a fost insa mirarea ( si un pic panica) cand a aparut frati-miu cel din canada, in vacanta in romania, cuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
3 copii!la distanta de cate 2 ani unul de altul; cui sa-i dea sa manance mai intai ( unu-n poala la ma-sa, unu la ta-su si "cea mare"-vreo 5 ani, la vremea ceea, mamcand singura, sub (unul dintre) okii vigilenti ai parintior; cand esti singura cu 3 copii cum ii tii pe toti 3 de mana? si cu nelipsitele bagaje ce faci?
deci doamna: doi? parfum!
Mie cel mai mult imi place partea cu telepatia cu sotul in care cred profund pentru ca, uneori, chiar mi se intampla! Si uite asa, incet-incet, am observat ca pot sa las telefonul mobil in sertar.
Dar ce m-a izbit de fapt la postul asta a fost ca, pentru prima data, am remarcat pedanterismul diacritic de care da(t)i dovada, respect! M-am dus inapoi pe blog si am vazut ca a(t)i inceput sa scri(et)i cu diacritice de dupa postul ala care-mi place mie mult, stii tu care. Felicitari! Mi-ar placea si mie sa scriu virtual diacritic, nu numai in romana ci si in franceza, da' e tare complicat...
Musai ca pana la Craciunul viitor sa mai fac un copil....
daca reuseste simina cu cotroceniul, mai fac eu un copil pina la craciunul viitor. singur. fac orice, doar sa ma mut mai in centru :)
@delia, banuiesti ca nu e stilul siminei? ea m-ar fi vazut jucand minigolf pe terenul propriu si personal :)
Mihai, te banuiesc pe tine pt acesf post. Sau sa-l fi scris Vladut care nu vorbeste dar gandeste? Tot un mini-Mihai:).
Fie ca spiritul Craciunului sa ne faca mai buni si mai putini banuitori... cum asa, nu poate o sotie cu capul pe umeri si TSHul explodat sa isi doreasca soti in croaziere? poate l-am trimis doar sa prospecteze, sa vada daca e bine, daca sunt conditii, ca sa putem merge apoi cu totii, cu copiii, cu bonele, cu nutritionistii, antrenorii si maseurii personali.
in numele Craciunului va implor, incetati presecutia!
vom fi sinceri, nu vom ascunde nimic cititorilor nostri, revenim cu dezvaluiri si mai si, promitem.
L-am scris io.
Io am fost cu inspiraţia divină.
Robię świąteczne zakupy.
No, Gosławski, powiedziałem tysiąc razy nie trzymać nos w maju i gotują pot!
Nu face ce face Mihai, fă ce spune Mihai.
Viata cu copil dupa copil e ca si cand te-ai pensiona de boala: nici treaba n-ai, dar nici bine nu-ti e! Nici de viata dintre copii nu-mi amintesc, daramite de cea de dinainte. Cel mai bine mi-a exprimat sentimentele un tata super-geek: http://www.codinghorror.com/blog/2011/10/on-parenthood.html
Trimiteţi un comentariu