Uneori ma simt ca un cuier. Copiii se agață de mine, trag de hainele mele, vor amândoi în brațe în același timp, urlă, se încolăcesc in jurul picioarelor mele. Și chiar în timp ce mă simt o adevărată martiră, o mamă-eroină demnă de cele mai înalte decorații și mai ales de multă compasiune, mă întreb dacă nu cumva chiar eu încurajez tacit acest comportamnt. Dacă nu cumva îmi doresc să fiu premiul cel mare după care aleargă urlând copiii prin casă, dacă nu cumva vreau să fiu mama-eroină sacrificată pe altarul bunăstării copiilor. Ei bine, nu vreau! Și dacă am vrut vreodată, chiar și fără știrea mea, nu mai vreau! Acum mai rămâne doar să le conving și pe cele două maimuțele de chestia asta.
Și încep să citesc chestii dubioase, enervante, despre overparenting și implicarea excesivă a părinților în viața copiilor. Și rămâne undeva un cui, un gând. Și dacă mai puțin e de fapt mai mult? Unde e calea de mijloc? Cum să fac să mă simt ca o mamă și nu ca un cuier?
9 comments:
pai ai tai sunt mici. Foarte mici. inca nu s-au definit pe sine. Ei te cauta, nu tu le inabusi orice sansa sa isi psuna dorintele. Esti ok. Iti spun eu de la inaltimea usilor inchise, nenumaratelor lasa-ma in ăace, stiu mai bine cu ce sa ma imbrac, ma deranjezi nu vezi ca citesc/pictez/imi scriu temele samd.
Mie mi s-a părut c-o scaldă, nu-i nici laie, nici bălaie. Şi că în general, întîlnirile din cafenele sunt de evitat ...
pai cam asa e cu puericultura, nici laie, nici balaie. si o tot scaldam asa sperand sa trecem cu bine in etapa urmatoare...
@degetica, abia astept sa mi se tranteasca o usa in nas!
:) dar vine cu dramele aferente.
Dar a mea asta mare stie deja sa umble pe internet si nu mai pot sa ma descarc in vazu lumii :)
vai ce post asemanator pregatesc si eu! dar mi-e frica de mine, cea de peste cativa ani, sa nu cumva sa imi para rau pentru cele scrise!
si nu, nu esti cuier!
Mi se face dor de postarile voastre, despre sfaturile unei mamici tinere la inceput de drum ca si mine, de poze frumoase cu 2 copii frumosi.
Culmea, dupa 4 ani de cand v-am descoperit, ramaneti primul blog de puericultura pe care continui sa il citesc.
Nervi tari si sanatate multa!
PS: please keep on posting!
Carmen
bai nu stiu da din afara imi place freza (ta), imi plac dungile (voastre), canapeaua, atmosfera... so chic! :)
Maimutele mele (aka monstrii - sacri, desigur) au cate patru luni mai putin bucata, decat ale tale. Si tot cuier, pernuta de impuns, teether (cauciuc de ascutit dintii), suzeta, etc... ma simt si eu. Uneori ma bucur ca sunt sanatosi si demanding (ca ma-sa), alteori imi vine sa ma urc in masina si sa ma opresc cand se termina benzina. Cel mare era cu mult mai independent inainte de a aparea cel mic. Ma gandeam deunazi ce perspective diferete au: Toma e ofticat ca nu mai e buricul pamantului, Andrei n-ar putea sta fara frate-su ca nu stie altfel. Anyway, this too shall pass, si o sa fie pace! Serenity now! Mai scrie-te (ca doar nu noua ne scrii :) )!!!
Nu uita de Self Esteem
Trimiteţi un comentariu