Mama - punctul de echilibru al familiei

O lume minunata?

Incepe One World Romania, editia a 4-a a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului, cu un spot care ne aduce aminte ca nu toti copii copilaresc asa cum ar fi bine si frumos in ”lumea minunata” pe care noi adultii am pregatit-o pentru ei.

Spot One World Romania 2011 from OneWorld Romania on Vimeo.

Bona fuse si se duse

De vreo cinci luni ne fandosim mic-burghez: avem bona. Dar pentru ca rolul nu ne prinde, nici bona n-a fost ce trebuia sa fie. Pe scurt, bona spala si calca toata ziua si eu aveam grija de copii. In plus, mie imi revenea rolul de a consola bona: ca o resping copiii, ca nu e bun fierul de calcat, ca ce greu e cu banii, ca baietii ei nu o respecta, ca se cearta cu maica-sa, ca restul lumii o persecuta, si tot asa. Sincer, vinerea, ziua in care bona nu venea, era ziua mea de relaxare. E drept ca Vlad nu mai iesea in parc si eu eram oarecum inchisa in casa dar macar era liniste. Ma bucuram in ultimele saptamani ca Vlad era din nou de acord sa mearga cu ea in parc si simteam un fel de echilibru instalandu-se. I-am spus chiar lui Mihai sa mai amanam mersul la gradinita ca am intrat intr-un ritm destul de bun cu Vlad, Toma si bona.

 

Dar miercuri dimineata, bona ma suna sa imi spuna ca sa nu o mai astept, ca ea nu mai vine “o perioada”. Ca mama ei e in spital si trebuie sa stea noaptea cu ea. Bine, tanti Ana, zic, haideti sa mai vorbim diseara sa imi spuneti ce inseamna  perioada asta. Peste cateva ore, ma suna o vecina a bonei care ma intreaba direct, Aveti nevoie de o bona? Ca ii spusese ei tanti Ana ca ea nu mai vine la noi si ii daduse si telefonul sa sune sa isi ofere serviciile. 

Incep si eu sa ma prind ca femeia nu mai are de gand sa vina deloc si nici macar nu intentioneaza sa ne spuna direct chestia asta. A doua zi, gasesc cheile ei in cutia postala. Wtf? I-am gresit cu ceva? Am jignit-o? Am speriat-o? A doua zi dupa salariu.... hm. Astazi m-a sunat din nou vecina, cea care vrea sa fie noua bona, pe care elegant am refuzat-o si imi spune confidential ca tanti Ana nu sta noptile la spital cu mama ci s-a decis sa mearga la munca in strainatate!

Nu stiu de ce a ales sa dea bir cu fugitii in loc sa ne spuna civilizat ce are de gand; dar incep sa ma intreb daca nu avem noi cumva o karma negativa la bone si gradinite... Pai, sa recapitulam. Prima gradinita a lui Vlad, acum aproape un an, s-a inchis la o luna dupa ce l-am inscris pe Vlad. Tot asa.... De maine nu mai veniti, va anuntam noi cand redeschidem. Si n-au mai redeschis (si nici banii dati in avans nu i-am mai vazut). A doua a durat tot o luna, din motive de abuz emotional si copil isterizat. Si apoi tanti Ana. Nu ca m-as fi atasat de ea dar prea se schimba totul, intr-una si suntem intr-o continua adaptare la noi conditii.

Acum avem o noua idee. Nu mai vrem babe agramate care stiu sa dea cu mopul dar nu se pot juca cu copiii. Vrem sa gasim o fata tanara, studenta de exemplu, care sa stea 3 ore pe zi cu Vlad, sa il duca in parc, sa se joace, sa vorbeasc cu el.... daca aveti vreo (alta) recomandare, ascultam cu drag. Noi suntem deja la capatul imaginatiei.

Cum se joaca fratii

Pare greu de crezut, dar Vlad si Toma au inceput deja sa se joace impreuna. Cel putin o data pe zi, Vlad il implica pe Toma in unul din jocurile lui. De exemplu, ii aduce jucarii in patut sau ii umple scaunelul cu carti de joc cu animale. Mai uimitor este felul in care cei doi baieti par sa inceapa a avea conversatii. Uneori imi pare ca se inteleg mai bine intre ei decat ne intelegem noi cu fiecare in parte. Vlad ii explica chestii lui Toma pe limba lui, iar Toma ii raspunde gangurind. Vlad il mangaie pe fata, ii baga degetele in gura, iar Toma rade de incantare. Toma plange la el in scaun, iar Vlad imi arata sa ii deschid centura de siguranta. Dar cel mai frumos e atunci cand Vlad se scalambaie la Toma, rade, se incrunta, isi ridica sprancenele, iar Toma ii raspunde asisderea. Noi, adultii, citim carti despre cum sa ne jucam cu bebelusii, pe cand copiii stiu; in mod natural, instinctiv Vlad comunica cu Toma ca in tratatele de puericultura.

2 ani si 8 luni vs. 3 luni si jumatate. The future looks bright!

DSN

As avea nevoie tare de cateva argumente PRO desene animate. Stiu prea bine de ce NU e bine sa se uite la desene, innebunesc cand il vad intepenit cate o ora uitandu-se fix in ecran, nu imi dau seama ce si cat intelege si asta ma sperie. Si totusi tot noi il punem in fata calculatorului cand nu mai stim ce sa facem cu el si vrem o ora pauza. Incerc sa fac un program, sa stabilesc o limita, nu mai mult de o ora pe zi. In zilele in care nu se uita deloc la desene ma simt o mama buna. Cand vede doua filme unul dupa celalalt si tot mai cere, intru in depresie puericulturnica (gand automat: sunt o mama jalnica!). Singura bila alba pe care mi-o acord este ca nu se uita la televizor ci la laptop, asa incat stiu exact ce vede si evit reclame/ imagini violente/ stirile de la ora 5.

Ma intreb ce ma deranjeaza cel mai mult la desene si cred ca e pasivitatea copilului care le urmareste. Nu se joaca, nu participa, nu influenteaza ce se intampla pe ecran. E total nenatural pentru un copil de 2-3 ani sa stea nemiscat, timp de ora, doua, trei chiar uitandu-se fix la un ecran, fie el cu Tom si Jerry. Sau nu?

Raport de weekend

Am socializat din greu weekendul care tocmai trecu. Si ce sa vezi, deloc virtual. Trei petreceri si un protest civic, nu-i rau pentru un weekend in familie, nu-i asa? Vineri seara am fost la o petrecere de oameni mari, unde Vlad si Toma au avut delicatetea sa adoarma pe la 10.30 lasandu-ne sa ne vedem de ale noastre, chestii de oameni maturi, responsabili. Sambata si duminica am fost la petreceri de copii, unde noi am avut delicatetea sa ii lasam sa zburde in voie.

Deja mi-e dor de Piata Matache

Se demoleaza iar in Bucuresti. In graba, pe furis, fara acte in regula. Protestele sunt ignorate, ba mai rau nu primesc autorizatie. Deja vu, vor spune unii. Si totusi...

Sâmbătă 12 februarie, la ora 11, iubitorii de peisaje bucureştene vor veni să lucreze în Piaţa Matache. Participanţii la ora de peisaj au declarat pentru piatamatache.info că, deoarece Primăria nu a aprobat o solicitare de demonstraţie, protestul lor va fi unul mut, şi creativ, prin picturi, desene, fotografii. Ei îşi vor exprima speranţa că Hala Matache, monument istoric ameninţat cu demolarea iminentă, poate fi salvată. Semnul speranţei vor fi hainele, cocardele sau panglicile de culoare verde deschis. Pentru începători, va fi organizat un curs de desen (doritorii trebuie să aibă bloc de desen, creioane şi o carte într-o pungă de plastic, pe care să se poată aşeza). 

Botosei de iarna NanaBu

Nu-i asa ca avem o bunica talentata? Ce ziceti, ne lansam in afaceri?

Si mie mi-e dor de tine!

Vlad are o febra dubioasa care apare si dispare fara niciun alt simptom. Incerc sa il feresc pe Toma si sa ii tin in camere separate ceea este aproape imposibil cand sunt singura. Ar trebui sa imi angajez o dublura. Duminica noapte am dormit jumate cu Toma, jumate cu Vlad. Cand ne culcam, eu si sotul ne facem cu mana, peste unul sau doi copii si ne soptim tandru Si mie mi-e dor de tine!

Pingu Badica

Daca va intrebati cumva cum arata o zi in familia Badica, este de ajuns sa va imaginati ca suntem pinguini si sa urmariti cu atentie filmuletul urmator. Va puteti uita si cu copiii din dotare, e unul din desenele animate preferate ale lui Vlad.

Exista, desigur, mici diferente intre viata reala si film, dar sunt mici, infime, nici nu merita mentionate; in orice caz, va asiguram din nou, viata bate filmul!

Expect the unexpected

Daca te-ai putea intoarce in timp, inainte de a avea primul copil ce ti-ai spune?

Eu as spune asa:

Ai incredere in tine si copilul tau si nu uita sa te bucuri! Copiii cresc mult, mult prea repede.

Mi-as mai spune vreo cateva chestii, sa nu incerc sa controlez totul, sa ma pregatesc pentru neprevazut, sa nu uit ca sunt puternica, mai puternica decat credeam, sa am grija de mine macar 5 minute pe zi, sa nu am asteptari prea mari, sa stiu ca o sa fie greu, dar sa nu uit cat de frumos si cat de repede trece totul... dar se pare ca nu e voie decat o propozitie.

Tu ce ti-ai spune?

Inundatie

Aud ca se plange la greu pe filele blogului nostru, asa ca am decis sa mai inveselim atmosfera cu cateva poze la minut, proaspete ca painea calda.

de Sfantul Simeon

Noi astia cu nume mai dubioase nu prea avem sfinti, sau daca ii avem nu ii stie nimeni. Nu ne ramane asadar decat sa ne felicitam intre noi, la date alese arbitrar, cum ar fi astazi 3 februarie, Sfantul Simeon.

Intamplator, sau nu, sotul mi-a facut ieri cadou margele de sidef si am petrecut si o ora la telefon la barfe cu Parisul acolo unde primul, adevaratul si unicul Symeon se trezeste in fiecare dimineata pregatit sa testez limitele lumii (si ale parintilor)!

La multi ani, Symeon! La multi ani, Simina!

cu 2% mai mult teatru din Inima Copiilor

Inima Copiilor cauta ajutoare pentru campania de 2% de anul asta! Drept rasplata pentru harnicie, ofera in fiecare luna, pana in mai, bilete la teatru. Vrei sa stii mai multe?

Indragosteala

Fiecare copil e o noua poveste de dragoste. Ma uit la Toma si imi dau seama ca sunt din ce in ce mai indragostita de el. Cuvantul poate parea nepotrivit, dar mie asa mi se pare, ca nu e numai dragoste, e si indragosteala. Uneori am fluturasi in stomac daca imi zambeste, ne uitam lung unul in ochii celuilalt, ma trezesc dimineata grabita sa il vad pe Toma. Astazi implineste 3 luni si nu mai pot de bucurie ca am asa minune in preajma de 3 luni deja!

P.S. Si pentru ca fiecare poveste de dragoste are si un inceput, am sa postez curand si inceputul povestii noastre, nasterea lui Toma. Am scris-o zilele astea, poate reusesc chiar azi sa o termin.