Sarichioi 2

fotografii de Vlad Basca aka Pescarusu

Sarichioi

fotografii de Vlad Basca aka Pescarusu

copiii asfaltului

 

 Orasul, acest loc minunat in care ne crestem copiii.

 

Sfoara

Ne plac sforile: groase, subtiri, albe, colorate. Poate sa fie ata de cusut sau chiar un siret desperecheat. Sfoara sa fie. Vlad poate petrece zeci de minute in linste concentrata, infasurand sfoara in jurul cate unui animal de plastic sau plus, de preferinta elefant sau dinozaur. Ieri de dimineata l-a initiat si pe Toma in poezia sforilor.

La fabrica de crescut copii. Schimbul unu, doi si trei.

Nu exista privilegiu mai mare decat sa stai langa un omulet de cateva zile, apoi de cateva luni, apoi de cativa ani si sa il insotesti pe masura ce descopera lumea. (ei nu zau?)

7 ani in tibet sunt nimic pe langa intelepciunea pe care ti-o aduce viata de zi cu zi cu micul Budha nascut din tine. Ritmul sculatului si al trezitului, al alaptatului, schimbatul scutecului de cinci ori pe zi, spalatul si calcatul rufelor, baita de seara, somnul de pranz. Cand toate astea se fac la dublu, ritmul poate deveni innebunitor... (va amintiti de Chaplin in Modern Times?); senzatia ca ai devenit o masinarie superperformanta care face pentru trei oameni ceea ce acum cativa ani parca abia faceai pentru tine. Daca te opresti sa te scarpini, pierzi ritmul, daca n-ai mancat la timp, nu mai mananci, daca ai uitat cafeaua de dimineata, iti mai amintesti de ea la pranz.

Cata toleranta la frustrare, cate nebanuite resurse de rabdare, cate izvoare nesecate de management al furiei descopera tanara mama aruncata fara nicio arma in groapa cu lei. Va spun sincer, uneori mi se pare ca am doar doua cai in fata: ori intru in conexiune cu ordinea universala, incep sa levitez si infiintez secta mamelor care nu striga NICIODATA la copiii lor, ori il rog pe sotul sa imi pregateasca degraba actele de internare la un sanatoriu bun, tin eu minte unul pe langa Predeal de unde se vad frumos Bucegii.

P.S. Am inceput sa scriu acest post acum vreo 2 zile cand eram convinsa ca sunt destinata serenitatii depline; dar l-am incheiat azi cand a doua varianta imi pare mult mai plauzibila. Astept calea de mijloc!

Specificul vînătoresc în psihoterapie

Colegelor mele, mamelor și prietenelor, vouă

Vineri m-am trezit târziu, după un somn foarte agitat și fracturat de un vis ciudat în care soțul meu nu mă mai iubea și făcea parte dintr-o organizație secretă care pusese la cale furtul statuii simbol al stațiunii Căciulata. Probabil că ați auzit și voi, dragele mele, despre asta. Dispariția bustului s-a petrecut săptămâna trecută și i-a șocat pe locuitorii stațiunii, dar se pare că și pe mine m-a impresionat suficient încât subconștientul meu să-și propună descoperirea vinovatului. În vis, îmi apărea un tânăr înalt, bronzat, de o frumusețe rară, care căra în spate o placă de surf și pe al cărui tricou scria Fiți trecători. Tânărul aducea bine cu Isus și îmi zâmbea seducător. Când îl întrebam dacă a observat ceva suspect sau dacă l-a întâlnit cumva pe soțul meu cărând bustul cu pricina, el zâmbea seducător, de tremurau chiloții pe mine, în vis, dar e foarte posibil să se fi întâmplat și în realitate, își muta placa de surf de pe un umăr pe altul și pleca mai departe. Este inutil să vă mai spun cât de tare m-a tulburat visul. Este cu neputinţă ca un om să încalece pe doi cai sau să întindă două arcuri în acelaşi timp, şi este cu neputinţă ca un slujitor să slujească la doi stăpâni căci îl va cinsti pe unul şi îl va dispreţui pe celălalt, mi-a spus frumosul din vis, după care și-a dat drumul cu placa pe dealul din fața hotelului Cozia din Căciulata.

Precum un monoman, obsedat de ideea lui fixă, am continuat cercetările și după trezire, am căutat prin lucrurile soțului, prin buzunare, printre prosoapele curate, unde știam că obișnuiește să-și păstreze banii și alte chitanțe importante, am căutat chiar și în coșul cu rufe murdare, m-am oprit plângând în hohote după ce am descusut câteva tivuri suspecte care îmi păreau că ascund atât de prețioasa dovadă că Mihai a participat la furtul bustului-simbol, o lucrare monumentală de peste 12 kilograme după cum s-a spus în presă.

Mihai muncește mult, din ce în ce mai mult pentru ca eu să pot sta singură acasă cu copiii. Știți foarte bine ce vreau să spun. Dar de când el lipsește cu zilele de acasă, eu am luat decizia să mă preocup responsabil de igiena mea mentală și să merg la un psihoterapeut. Nu am căutat mult timp până am descoperit unul care să-mi placă. L-am găsit după câteva telefoane. M-a atras vocea lui caldă și blândă, tonul relaxat și familiar. Nu aveam nimic mai bun de făcut așa că am stabilit o programare și l-am vizitat pe terapeutul meu, despre care vreau să vă spun câteva lucruri. Nu știu ce fel de psihoterapie practică, dar cabinetul lui are și un loc de joacă pentru copii, astfel ca părinții să se poată preocupa în liniște de detartrajul psihic, timp în care cei mici se joacă și învață diferite lucruri utile. Cabinetul are un specific vânătoresc, însuși terapeutul, care este un om extraordinar, nu vă îndoiți de asta, poartă în loc de binecunoscutul halat alb, un costum vânătoresc complet. O pană de fazan plutește ușor și delicat, prinsă de capișonul reglabil, de un verde de-a dreptul vânătoresc, autentic. Capişonul este dotat cu plasă contra țînțarilor. Asta le arată pacienților, bolnavilor, nebunilor până la urmă, că stilul lui este unul delicat, nondirectiv, absolut deloc intruziv. Vesta cu fermoare multifuncționale ascunse are un guler comod și moale, dar ridicat pentru a-i asigura o notă de distincție și a nu-i știrbi autoritatea terapeutică. Pantalonii au căptușeală interioară cu plasă de aerisire – dragele mele, vă rog să nu mă-ntrebați de unde știu asta, pur și simplu știu - și se echilibrează cromatic cu o cartusiera roz Deerhunter pentru a susține ideea unui stil terapeutic blând și centrat pe persoană. Uitam să vă spun că Leo, așa-l cheamă pe terapeutul meu, poartă o pereche de bocanci Jahti Jakt Premium, absolut superbi care mie, cel puțin, îmi dau un sentiment de siguranță și de ancorare în realitate. Discuțiile se desfășoară într-un cadru plăcut și relaxant. Nu se stă pe fotolii, ci în ascunzători camuflate bine, identice cu cele improvizate în vânătoarea de mistreți, din câte am înțeles. Din când în când, prin cabinet trec diferite animale sălbatice, deoarece acesta este strategic amplasat pe drumul spre singura sursă de apă potabilă pe o rază de câțiva kilometri. Așa că uneori discuția terapeutică se întrerupe spontan, iar eu - da, eu - pot admira căprioare sprintene, familii de iepurași și cupluri de cocoși de munte în drumul lor prin pădure. Este absolut minunat. Reconstrucția mea psihică a început, vă dați seama, cu reîntoarcerea la natură. Ora de terapie trece pe nesimțite, nu am grija copiilor deoarece știu că Vlad și Toma se joacă cuminți și fericiți în camera cealaltă, cu puști de vânătoare cu lunetă, cuțite dintre cele mai ascuțite, lațuri și alte capcane pe care oamenii le-au inventat în istoria noastră contradictorie pentru a vâna animale sălbatice și a le mânca.

Ședința de vineri a fost superbă, ca toate celelalte de altfel. Pentru asta, vreau să îți mulțumesc din tot sufletul, Leo! Psihoterapeutul meu a știut încă o dată să mă plimbe prin hățișurile interpretării viselor, anxiolitic și antidepresiv, conducându-mă la o concluzie terapeutică pe care nu aș fi intuit-o nici în o mie de ani și relevându-mi un adevăr care m-a eliberat. Nu, soțul meu nu a furat bustul-simbol de peste 12 kilograme, iar surferul nu era Isus, deși semănau bine, iar vorbele pe care le spunea le puteţi găsi în Evanghelia după Toma. Vulpile își au vizuinile lor unde își cresc puii împreună, la fel și păsările își au cuiburile lor, unde își clocesc ouăle, fiul omului însă nu are loc unde să-și rezeme capul și să se odihnească dacă nu își regăsește sufletul pereche, a spus. Se pare că îți lipsește mult soțul, Simina. Am început să plâng. La un moment dat, Camelia, o vijla maghiară de o frumusețe aparte care îl asistă pe Leo în demersurile lui terapeutice vânătorești, a intrat în cabinetul-foișor și a mârâit înţelegătoare şi suportivă Timpul dumneavoastră doamnă a expirat, ne vedem data viitoare. Leo deja alerga, vesel și încrezător, după un Scolopax rusticola, absolut superb ...

Gastronomia deltaica

Vreau să semnalizez cu entuziasm apariția unui blog nou, unde veți găsi rețete deltaice absolut autentice. Este un blog despre natură, peşti, pescărie, preparate de peşte din Deltă şi de aiurea, ținut de un domn respectabil pe care îl cunosc și vă asigur că știe foarte multe lucruri despre cum se mănîncă în deltă. Așa că dacă vreti să pregătiți o ciorbă de pește, poate nu ar trebui să vă apucați de ea înainte de a da un click și pe Gastronomie Deltaică.

Prinţi şi prinţese, spor la poveste!

Daca aveti pofta de povesti, MaiMultVerde şi Cartea Copiilor ne invita la un concurs de poveşti cu prinţese şi oferă cinci cărţi ”Poveşti cu prinţese” ca premii pentru cei/cele mai iscusiţi/e povestitori şi povestitoare.

"Scrie-ne câteva rânduri despre prinţesa din viaţa ta - poate fi mama, sora, prietena, mătuşa sau bunica - şi trimite-o pe e-mail la editura@carteacopiilor.ro cu menţiunea Concurs de poveşti cu prinţese. Lasă datele de contact: numele şi prenumele, vârsta, localitatea şi adresa la care poţi fi găsit/ă şi un nr. de telefon(opţional). Dacă ai un blog personal, e minunat: scrie povestioara acolo şi trimite link-ul însemnării la aceeaşi adresă de e-mail.

Aşteptăm cu nerăbdare să încaleci câteva vorbe pe-o şa şi să ne spui povestea preferată cu prinţesa din viaţa ta! Povestioara trebuie să ajungă răvaş electronic până pe 22 martie 2011, adică peste 2 săptămâni, începând de azi. Vă urăm multă, multă inspiraţie, pasiune şi mai ales iubire (că-i mai bună decât toate)!

Iar răsplata va fi pe măsură, pentru că premiul ”Poveşti cu prinţese”, una dintre cele mai noi cărţi apărute la editura Cartea Copiilor, o să vă cucerească prin pofta de joacă şi înţelepciunea basmelor din toată lumea, repovestite de celebra autoare Caitlin Matthews.

Prinţi şi prinţese, spor la poveste!"

Ghidusii

Mama are chef de munca, ei au chef de ghidusii. Cine credeti ca cedeaza primul?

Basme și povești din copilărie

Mamelor din blogosferă, vă cer chiar de ziua voastră ajutorul. Să răspundem la câteva întrebări despre literatura pentru copii, pentru o prietenă care desenează basme românești la Londra. E adevărat că întrebările sunt foarte personale, dar cred că o să vă facă mare plăcere să vă amintiți de povestitorii din copilărie. În plus, nu cred că o să vă ia mult timp, iar întrebările sunt simple. Eu sunt pe cale să recunosc public că nu am beneficiat de asemenea tratamente, ci am ascultat mai mult viniluri. Muc cel Mic, Căpitan la 15 ani și Vrăjitorul din Oz. Asta nu s-a întâmplat pentru că părinții mei aveau voci pițigăiate, ci pentru că erau non-conformiști și moderni. Mai rușinat, recunosc că nici lui Vlad nu i se spun povești seara la culcare. Am încercat și nu s-au prins de el, am recidivat chiar și cu cronici mondene, dar nici astea nu au prins.

Hai că m-am lungit suficient. Întrebările sunt puse de Mădălina Andronic pe blogul ei personal. Ea desenează foarte frumos, dar probabil că știți asta. Mie cel mai mult mi-a plăcut fundul care iese din chiloți, pentru că, v-ați dat bineînțeles seama, m-am identificat cu personajul.

Iata si raspunsurile mele la intrebarile Madalinei:

1. Ați citit/vi s-au citit povești sau basme în copilărie? Poate chiar ceva românesc? Ce titluri vă amintiți sau v-au rămas dragi?

Sincer, nu imi amintesc sa-mi fi spus ai mei povesti. Ce imi amintesc cu siguranta sunt vinilurile cu Muc cel mic, asta si era preferatul meu. Imi amintesc si Capitan la 15 ani sau Vrajitorul din Oz.

2. Credeți că au avut vreun rol în dezvoltarea voastră, încă din copilărie, ca viitor adult?

Sigur ca da. Povestile astea erau de departe cele mai palpitante momente ale zilei. Imaginatia mea fugea după Muc cel Mic, realitatea prindea un pic de culoare. De fapt, copilaria mea se derula in jurul blocului, dar cand ascultam vinilurile, totul devenea colorat si interesant. Asa mi se intampla si acum, mai mult cu cartile.

3. Sunteți de părere că fenomenul povestitului, mai ales în mediul familial, are o funcție importantă în educarea copilului încă de la vârste fragede? (Mai) dezvoltă acesta anumite legături între membri și transmite valori morale elementare pentru educarea unui copil?

Da, e important. Pe de o parte, ritualic, marcheaza sfarsitul zilei, momentul in care ne linistim si ne pregatim de culcare. Pe de alta parte, stimuleaza imaginatia celor mici, dar are si un rol anxiolitic, aducand impreuna adult si copil in explorarea unui alt univers. Despre valorile morale, nu stiu ce sa zic. Probabil ca se intampla si asta, dar ma abtin, atata timp cat eu nu ii povestesc inca lui Vlad.

4. Citiți/ați citi povești copiilor dumneavoastră? Ați alege povești românești, basme din repertoriul internațional sau cele mai noi cărți pentru copii de pe piață?

Mi-ar placea sa-i citesc, dar nu se intampla asa. Improvizez povesti scurte despre familii de gorile care se retrag, la lasarea serii, in copaci si urmaresc luna plina, si pleoapele lor devin grele, din ce in ce mai grele, foarte grele ... As alege probabil povesti romanesti. Nu stiu de ce. Dar as alege si o versiune prescurtata a lui Thyl Ulenspiegel, daca exista asa ceva.

5. O carte inainte de culcare sau un desen animat?

In cazul nostru, un desen animat, dar nu suntem foarte mandri de treaba asta. As prefera o poveste. Suntem inca mici, nu ne-a expirat timpul asa ca cine stie ... Maica-sa se lauda ca ii livreaza o varianta soft a caprei cu trei iezi in care iezii sunt salvati de capră care ajunge la timp si il alunga pe lup.

6. Credeți că o poveste “din carte” stimulează mai mult imaginația unui copil și simțul său etic elementar decât alte metode care implică povești?

Categoric, aș prefera o poveste pentru că ne stimuleaza multisenzorial și ne lasă o mai mare libertate de imaginație. Lupul cel rău poate avea blana mov sau poate semăna cu Traian Băsescu atunci când ascultăm o poveste, pe când într-un desen animat el va arăta întotdeauna într-un anumit fel, ca Ion Iliescu. Pe de alta parte, copilaria noastra comunista, fara desene animate, cu cărți de povesti gri și lipsite de culoare imi pare acum saraca din punct de vedere vizual. Asa ca nu vreau sa dau la o parte nici desenele animate, nici cartile frumos ilustrate, nici cartile “fara poze”.

Griiiiiin

Nu stiu cine-i mai verde: copilul sau fotograful?

Unde-am fost, ce-am mai facut, cum ne mai merge

As zice ca ne merge bine, in ciuda frigului, in ciuda crizei, in ciuda piedicilor pe care destinul crud… Nu, nu, nu. Suntem ok. Fara prea mult chef de scris, ocupati sa alergam dintr-un capat in altul al casei, dintr-un capat in altul al orasul. Dar...

... Am scapat de baba deghizata in bona. Am angajat o bona tanara si simpatica, cu care avem ce vorbi si noi si Vlad. Ba chiar si Toma. Am ales cu greu una din multele fete dragute cu care ne-am intalnit sau care ne-au scris. Si cu ocazia asta ne-am si intalnit cu cativa dintre cititorii nostrii ceea ce ne-a crescut moralul: daca cititorii nostri sunt asa simpatici, inseamna ca si noi asisiderea… nu-i asa?

... Am reinceput sa facem miscare. Am descoperit pillates cu babysitting. Chiar asa! La Studio Pronatalita poti sa faci gimnastica in timp ce o bona dedicata are grija de copilul tau, asa ca dam si noi vorba mai departe caci locul e foarte prietenos si cred ca pregateste si alte surprize pentru mamici si pitici.

... Am incercat din nou teatrul pentru copii, cu si mai mare success decat prima oara. Am vazut Motanul Incaltat la Clubul Taranului cu Teatrul Zurli. Recomandam cu mare drag, Vlad a stat cu ochii holbati aproape jumatate din timp; cealalta jumatate a alergat prin sala si s-a batut cu un copchil mai mic decat el. In fiecare duminica dimineata sunt 2 reprezentatii. (Cand nu mai avem idei, aruncam un ochi la b24kids, gazeta culturala a copiilor intocmita de o mamica prietena).

Si asteptam si noi, ca si restul orasului, soarele, primavara, vanticelul cald...

Arta efemera

De vreo cateva zile infrumusetam toate jucariile de prin casa cu aplicatii de plastilina multicolora. Operatia cere multa rabdare si daruire, dar niciun sacrifiu nu este prea mare pentru Arta. MOMA, here we come!