Moștenirea regnului animal. În episodul de astăzi, migrația.

O dată la câțiva ani, înainte de venirea iernii, ne cuprinde o neliniște ciudată care însuflețește familia noastră cu dorința de a se întoarce acasă. Strângem totul, adică ne asigurăm laptopurile ultra performante, unii ne încălecăm elefanții, alții ne punem ceasurile scumpe, cu toții ne tragem izmenele, ardem dovezile c-am fi fost vreodată plecați, ne dăm cu parfum franțuzesc, mascăm distrugerile făcute și o roim. Suntem foarte fericiți, doar ne întoarcem acasă. Ca și cum în sufletele noastre, trăiesc berze pe care le puteți vedea în fiecare an cum iau traiectorii bizare spre sudul însorit. La fel se ridică și treibădică, se îndreaptă de spate și umblă somnambulic prin București. Dă două ture în jurul casei pe care urmează s-o părăsească, în loc de la revedere, virează pe Calea Moșilor, face stânga pe Popa Soare și când ajunge la colțul cu Romulus, se oprește, dă sacii jos din căruță, face focul și se culcă la loc, visând c-a ajuns acasă.

O casă pentru Treibădică

Progamul Prima casă nu-i acasa continua. Treibădică isi cauta casa. Din nou. Si tot cu chirie. Si pentru ca am gasit cea mai grozava bona cu un post pe blog, credem ca am putea gasi si casa care ni se potriveste tot cu ajutorul cititorilor nostri.

 

Ce ne dorim? Incercăm un exercitiu de imaginatie, totul e posibil.

Ne dorim o casa frumoasa si aerisita cu macar 2 camere maaaari sau si mai bine cu trei, cu un picut de balcon/terasa/curte. Sa fi fost ingrijita la viata ei si locuita de oameni frumosi. Nu ne dorim finisaje si imbunatatiri moderne (faimoasele P+G+F) dar vrem sa il putem lasa pe Toma sa patruleze in patru labe peste tot. Ne dorim o casa cu personalitate, o casa care sa se potriveasca cu noi. Ne-ar placea un parc in preajma, ne-ar placea sa fie undeva cat de cat central (caci serviciul lui Mihai e la Rosetti si gradinita lui Vlad pe Popa Nan – de luni incepem!) dar suntem flexibili si obisnuiti cu drumul.

Am obosit sa cautam de unii singuri asa ca de data asta cerem ajutor. Ne stim de atata vreme incat suntem siguri ca daca ati vazut pe undeva casa lui Treibădică ati recunoscut-o si o sa ne spuneti si noua (ne puteti lasa un comentariu aici sau un mail la treibadica@gmail.com).

Ah, si bineinteles, ne-am dori ceva cu vedere la ocean!

Sfântul Toma cu făraș și măr

Ieri fuse si Sfantul Toma; cel din calendar, caci cel de acasa numai sfant nu e, asta ne-ar mai trebui! Si pentru ca avem neamuri la Stanford care mai scot la iveala poze de exceptie de asta-vara, iata una haioasa, de vineri dimineata. Sa-i zicem... Sfantul Toma cu faras si măr.

Ora de gătit

”Aveți nevoie de un miel de 5-6 kg, din care opriți partea cu cotletul și cu coastele. Picioarele din spate și din față trebuie îndepărtate, la fel și organele. Carnea trebuie ținută puțin în sare înainte. Partea cotletului, cu tot cu cap, va fi sub formă de dragon”.

Bătrânul stătea nemișcat într-un fotoliu, poziționat strategic cam la un metru în fața televizorului. Avea părul alb, o față osoasă, inexpresivă și umeri lați, de înotător. În fiecare noapte, urmărea emisiunea lui preferată, Secrete culinare. Televizorul era dat la maxim și de fiecare dată când bucătarul invitat în emisiune arunca ceapa în tigaia încinsă, aveai senzația că stropii de ulei sar în afara ecranului, distrugând sufrageriile telespectatorilor. Urmărea emisiunea cu interesul cu care un biolog ar studia o specie rară, nemaintâlnită. Nu era pasionat de gătit, ci de felul complicat în care funcționează mințile oamenilor. Muncise 30 de ani în psihiatrie, acum se pensionase și își deschisese o mică afacere. Nu putea să se plângă. Avea o clientelă atât de numeroasă, încât fusese nevoit să deschidă o listă de așteptare. Emisiunea culinară pe care o urmărea cu regularitate, nu era una obișnuită, din care gospodinele află rețete noi sau secrete ale bucătăriei orientale. Toți bucătarii invitați erau sadici. Fețele lor erau schimonosite de o plăcere bolnăvicioasă, iar reţele presupuneau batjocorirea în fel şi chip a unor animale pe care bătrânul le îndrăgea din tot sufletul. Miei, iepuraşi, purceluşi de lapte...

”Crestați cotletul ca să se pătrundă. Dezosați partea din spate a cotletului și scoateți mușchiulețul de pe oase.Din acest mușchi faceți coada dragonului. Partea din șiră va fi folosită de asemenea la decor și din vertebre îi veți face la final gheare și coamă.”

Putea să recunoască un sadic și cu ochii închiși. Descoperise o mină de aur, o ascunzătoare de sadici. Uite de-aia afacerea lui mergea atât de bine. Din când în când, descoperea adevărate comunități de clienți. Zeci, chiar sute de potenţiali clienţi îl aşteptau să-i ajute. În tinerețe, nu prea avusese succes ca medic specialist. Într-un fel ciudat, norocul îl lovise la bătrânețe, de când își deschisese propria afacere. Câteodată, în nopțile în care somnul nu venea nici la chemările insistente ale medicației pe care și-o prescria singur, se gândea că ar fi putut să-și întemeieze o familie, dacă ar fi știut că o să-i meargă atât de bine.

  

”Desfaceți partea de mijloc de la fiecare coastă în mod simetric, după care le legați între ele. Coada o veți împleti și o veți prinde pe scobitoare. După acest proces, mai presărați puțină sare și puțin piper. Pregătiți tava de cuptor. Așezați mielul în tavă și fixați-i capul cu un băț de frigăruie. Și legați-i "aripile" cu sârmă. Adăugați câțiva căței de usturoi tocați, un pic de apă. Apoi introduceți tava la cuptor și lăsați-o la 200 de grade, o oră jumătate, două, ungându-l din când în când,” continuă bucătarul, cu un zâmbet care i-ar fi dat fiori pe şira spinării şi unui luptător din trupele speciale.  

Nu ar fi descoperit această comunitate de sadici deghizaţi în bucătari, dacă nu ar fi acceptat programul promoțional al companiei de cablu. 87 de programe Tv, internet și telefonie la prețul pe care el îl percepea pentru o singură consultație, mai corect, intervenţie. În realitate, evita să se gândească la el ca la un pensionar. Îi plăcea să creadă că a rămas un tip activ. Avea succes la femei mai tinere cu 15-20 de ani, lucra câte 10 ore pe zi, alerga 25 de km în fiecare săptămână și mergea la bazinul de înot o dată pe lună. Chiar dacă era pensionar, era unul atipic. Se ferea cât putea să ajungă un bunicuț cumsecade, din cauza asta își cumpărase o mașină sport foarte scumpă, la care cei mai mulți dintre fostii lui colegi de secție nici nu visau.

”Adăugați și legumele și la sfârșit frunze de busuioc cu tot cu semințele și niște boia de ardei. Cu acel sos arămiu va fi uns mielul. Pardon, dragonul”, adăugă bucătarul şi râse scurt.

Emisiunea se apropia de sfârșit.

”Când mielul este gata, scoateți-l din cuptor și dezlegați-l de sârmă, scoateți-i bețele de frigăruie, după care ungeți-l cu sos. Adăugați și o crenguță de busuioc, pe post de creastă pe spate. Adăugați și amestecul de legume și serviți.”

Bătrânul tuşi şi se ridică, luă un halat alb din cuier, cu care se îmbrăcă din mers și ieși din apartament. Coborî pe scări, fără să se grăbească, cele 4 etaje ale blocului în care locuia de peste 30 de ani, de când venise stagiar în București. Era deja 3 dimineața. Televizorul dat la maxim se auzea din fața blocului. Reclame la ulei de măsline extra virgin. Extra virgin striga isteric o voce de femeie tânără. Se sui la volanul unei dubițe albe pe care era scris în culorile curcubeului Lobotomobil și înainte de a demara spre studiourile PapaBunTV, aranjă cu grijă, pe locul din dreapta, o geantă mare din piele maro care semăna foarte bine cu o trusă de scule.