Ninge viscolit. O puteți vedea pe colega mea care a dat în mintea copiilor și acum se aruncă cu capul înainte în nămeții uriași. Nu cred că mai e ceva de făcut. Nu schimbați canalul. E atît de frig încît o bunică și-a mîncat nepoțelul! Așezați-vă cât mai comod în fotoliile dumneavoastră. Înghețați în fotolii, dacă vă convine mai mult așa. Dați televizoarele la maxim și ascultați-mă. Doar ascultați-mă. Închideți ochii și încercați să vă vedeți în cea mai plăcută stare de relaxare. Rămâneți așa. Nu-i așa că-i mai bine? Acum deschideți ochii cu intenția clară de a vedea adevărul și numai adevărul. Nu Traian Băsescu este persecutorul nostru, ci cruda realitate, iarna necruțătoare care aleargă pe străzi ca o fantomă care nu s-a săturat la prânzul totemic. Ne va mânca pe toți. Chiar și pe Dan Diaconescu. În direct de la orele 19.00.
Rămâneți în case! Nu ieșiți! Nu e nevoie de dumneavoastră afară, ci în fața televizoarelor. Chiar în aceste momente, câțiva protestatari rebegiți sunt devorați de realitate. Avem imagini șocante. Nu schimbați canalul! Dacă vreți să transmiteți ceva rudelor acestor amărîți, puteți trimite sms-uri cu tarif normal. Nu ieșiți! E îngrozitor ce se întâmplă afară. Un anonim ne-a trimis o înregistrare cu un poet care cântă Suuufleteeeele topesc zăăpeeezile, fără să știe că ploaia înghețată se apropie cu repeziciune de el. Imediat vom vedea împreună ce va păți acest nefericit. Suntem informați că patronul unui club bucureștean a pus filme porno la o petrecere unde erau și copii. Se pare că viscolul i-a luat mințile. Cel mai bun reporter al nostru a plecat într-acolo sfidând pericolul. În curând vom avea imagini în direct. Nu vă dezlipiți de televizoare. Vă vom ține la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Senzațional! Iată că realitatea abominabilă nu iartă pe nimeni. Cel mai iubit jurnalist român a ajuns în stare gravă la Spitalul Floreasca, după ce a fost descoperit de colegii lui de redacție tastând schizofrenic. Despărțea greșit cuvintele, ignora regulile de gramatică, mânca litere și semne de punctuație încercând să descrie pentru noi realitatea devoratoare, iarna flămândă de afară. Primul-ministru a plecat spre spital pentru a se asigura ca iubitul nostru jurnalist va fi tratat cu mare atenție de medici.
Vă avertizez. Stați în case! Nu vă riscați! Vă iubesc. Vă implor, nu ieșiți! Vă mulțumesc. Trist, dar senzațional! Putem vedea în imaginile următoare că urșii polari au ocupat Piața Universității. Niciun marginal nu a supraviețuit. Urșii polari au mîncat pînă și pancardele amărîților. La rugămințile ministrului de interne, cei mai pricepuți ’’branconieri’’ din țară s-au pornit către București. Doamne ajută!


3 comentarii:
deci ne vedem in piata :))))))
un individ a profitat ca protestatarii au plecat prematur si a sutit vodca.(cica era la pret de producator - facuta pe loc, in exclusivitate, in subsol). PACAT
pai asa dom'le
Trimiteţi un comentariu