Nu ticat apte

Stăm în casă, ne ștergem mucii și ne luăm temperatura (cu mâna că termometrul este unul performant care refuză să urce peste 38 de grade). Grădinița s-a închis și s-a deschis din nou, noi tot aici, încercând să corelăm programe de somn în așa fel încât să mai facem și puțină treabă.

La geam e o zi frumoasă de iarnă cu soare. La televizor, e prăpăd.

Vlad mi-a spus azi, Nu ticat apte. Găsise un biberon cu lapte sub pat si eu am vrut sa i-l iau, spunându-i că sta demult acolo și e probabil stricat. Cred ca e a doua fraza pe care o spune, dupa Nu nani puni de acum vreo doua-trei saptamani. Il uitasem pe puni (=insecta) la gradinita si incercam sa il conving ca puni o sa faca nani pana vine el a doua zi, dar el parea sa stie mai bine, Nu nani puni.

Toma pare născut să vorbească, imită tot ce spui, nu se sperie nici de cuvinte cu multe silabe: cocodil (crocodil), ciopopel (ciorapel), moco (morcov). E adevarat ca le uita repede si de folosit le foloseste doar pe cele simple: mama, tata, bebe, nani, apa, coco, caca (primul cuvant :), da, gata, dar are ureche muzicala (zic eu) si se bucura sa ”cante” dupa un adult.

Mare mister si cu vorbitul asta. Vlad parca se fereste, se impotriveste, cand vorbeste parca o face din greseala. Vad un potop de cuvinte in el pe care incearca sa le stapaneasca, sa nu le lase sa iasa. Iar Toma, Toma se bucura de cuvinte ca de ceva bun de mancare. Vorbeste si rade, spune tot ce spun eu, ce spune frati-su, ce spune oricine. Ma uit la ei si imi dau seama cat de misteriosi suntem pana la urma noi, oamenii. Frumosi si misteriosi.