Luni m-a anunțat doamna educatoare că au un copil cu scarlatină în grupă. Peste noapte, s-au făcut zece! Am alergat cu probele de exudat faringian prin capitală către laboratorul de la Grigore Alexandrescu unde îți dau rezultatul în jumătate de oră. Peste doua ore (că doar nu era să dureze chiar juma de oră!) aveam și verdictul: cică nu avem mizeria de streptococ. Adică ei, plozii, nu au. Încă. Sau încă nu se vede în analize, sau le-am luat eu prost proba la prima oră a dimineții (nemâncat și nebăut tre să fie copilul).
Tot luni am aflat că de lunea viitoare sunt în vacanță. Cum fac mereu de uit de existența acestor miraculos de luuuungi și neașteptate vacanțe? Am vești proaste, îi spun soțului luni seara. Avem două săptămâni vacanță. Privirea lui panicată m-a liniștit: nu sunt singura care urăște vacanțele (copiilor), nu?
Dar pentru că m-am plâns în loc să fiu o mămică organizată și pusă la punct cu agenda grădinițelor, poftim, mai ia, a zis Marele Glumeț: grădinița s-a închis de azi la prânz din cauza epidemiei (două săptămâni și jumătate de vacanță, e mai bine așa?) iar noi ne aștepăm dintr-o clipă în alta să fim răpuși de febra violetă (scarlet fever îi mai zice scarlatinei).
Vă ținem la curent! Nu ne uitați!
2 comentarii:
auăleu, vacanța, am uitat de ea!!! ce fac cu el de luni???
ce ma bucur ca nu sunt singura surprinsa de ciclicitatea anotimpurilor. un fel de... mie de ce nu mi-a spus nimeni ca dupa toamna vine iarna?
Trimiteţi un comentariu