Drumul lung și dureros de la femeie la mamă (foileton, desigur)

Am încercat să-mi amintesc, în scris, ce am simțit în primele luni de maternitate, în primele luni cu Vlad. Știu ca scriam si atunci pe blog, dar cred ca scriam mai mult ca sa ma incurajez. Am deschis acum borcanul bine sigilat cu sentimente abia murmurate si am gasit multa tristete, frustrare si frica. Inspaimantator este ca toate sentimentele astea sunt inca acolo, si dor, desi a trecut atata timp de atunci. Imi spunea mie cineva ca sentimentele, mai ales alea sigilate in borcan, nu dispar nicaieri, ele raman exact acolo unde le-ai lasat, probabil chiar in apartamentul in care am petrecut primele noua luni cu Vlad. Si cand ma gandesc in cate apartamente am locuit in orasul asta, imi imaginez cate sentimente bantuie si acum pe-acolo, singurele si netinute de mana de nimeni.

”Zilele si saptamanile de dupa nasterea lui Vlad mi le amintesc ca prin ceata. Stateam in pat mai tot timpul, in pijama, corpul ma durea, sanii ma dureau, dormeam mult dar fara sa ma odihnesc, bebelusul parea multumit dar eu nu mai simteam mare lucru. Stiam ca trebuie sa am grija de el, ca trebuie sa ii dau lapte, ca trebuie sa il schimb, sa il spal, dar totul parea atat de greu, de repetitiv, cu incetinitorul. Imi amintesc cu precizie momentul in care am facut primul dus acasa, dupa nastere, si m-am privit in oglinda mare din baie: nu recunoasteam corpul pe care il vedeam in oglinda, pur si simplu nu era corpul meu. Era urat, era diform, era al altcuiva: sa fie femeia asta mama lui Vlad? 

Nu cred ca devii mama la nastere. Devii mama in saptamanile, lunile si anii de dupa nastere. Devii mama cand ajungi sa cunosti nu numai bucuria de a fi mama ci si tristetea, tristetea de mama, tristetea de dupa nastere, nelinistea, indoielile, necunoscutul. Ce inseamna sa fiu mama lui Vlad? L-am crescut in corpul meu noua luni, l-am adus pe lume, iar in urma lui a ramas un gol, un corp care nu mai e nici al lui, nici al meu. Al cui e oare corpul acesta pe care nu il mai recunosc? Ale cui sunt gandurile acestea care nu mai izvorasc parca din mintea mea?”

Textul integral poate fi citit pe totuldespremame. 

Va urma.

Nu ticat apte

Stăm în casă, ne ștergem mucii și ne luăm temperatura (cu mâna că termometrul este unul performant care refuză să urce peste 38 de grade). Grădinița s-a închis și s-a deschis din nou, noi tot aici, încercând să corelăm programe de somn în așa fel încât să mai facem și puțină treabă.

La geam e o zi frumoasă de iarnă cu soare. La televizor, e prăpăd.

Vlad mi-a spus azi, Nu ticat apte. Găsise un biberon cu lapte sub pat si eu am vrut sa i-l iau, spunându-i că sta demult acolo și e probabil stricat. Cred ca e a doua fraza pe care o spune, dupa Nu nani puni de acum vreo doua-trei saptamani. Il uitasem pe puni (=insecta) la gradinita si incercam sa il conving ca puni o sa faca nani pana vine el a doua zi, dar el parea sa stie mai bine, Nu nani puni.

Toma pare născut să vorbească, imită tot ce spui, nu se sperie nici de cuvinte cu multe silabe: cocodil (crocodil), ciopopel (ciorapel), moco (morcov). E adevarat ca le uita repede si de folosit le foloseste doar pe cele simple: mama, tata, bebe, nani, apa, coco, caca (primul cuvant :), da, gata, dar are ureche muzicala (zic eu) si se bucura sa ”cante” dupa un adult.

Mare mister si cu vorbitul asta. Vlad parca se fereste, se impotriveste, cand vorbeste parca o face din greseala. Vad un potop de cuvinte in el pe care incearca sa le stapaneasca, sa nu le lase sa iasa. Iar Toma, Toma se bucura de cuvinte ca de ceva bun de mancare. Vorbeste si rade, spune tot ce spun eu, ce spune frati-su, ce spune oricine. Ma uit la ei si imi dau seama cat de misteriosi suntem pana la urma noi, oamenii. Frumosi si misteriosi.

La derută - 1 an și 3 luni

Toma și balonul roz

E dureros să te gândești la vară, mare și nisip în iarna asta geroasă, dar eu la asta mă gândesc de fiecare dată când mă uit cu jale la aparatul nostru de fotografiat căzut în lupta cu nisipurile de aur. Atât de fin a fost nisipul ca a intrat peste tot pe unde nu trebuie și în loc să mă duc cu el la reparat, îmi nedreptățesc copilul cel mic cu poze făcute cu telefonul. Of, of, mobilizare, la service cu mine!

Iarna televizată

Ninge viscolit. O puteți vedea pe colega mea care a dat în mintea copiilor și acum se aruncă cu capul înainte în nămeții uriași. Nu cred că mai e ceva de făcut. Nu schimbați canalul. E atît de frig încît o bunică și-a mîncat nepoțelul! Așezați-vă cât mai comod în fotoliile dumneavoastră. Înghețați în fotolii, dacă vă convine mai mult așa. Dați televizoarele la maxim și ascultați-mă. Doar ascultați-mă. Închideți ochii și încercați să vă vedeți în cea mai plăcută stare de relaxare. Rămâneți așa. Nu-i așa că-i mai bine? Acum deschideți ochii cu intenția clară de a vedea adevărul și numai adevărul. Nu Traian Băsescu este persecutorul nostru, ci cruda realitate, iarna necruțătoare care aleargă pe străzi ca o fantomă care nu s-a săturat la prânzul totemic. Ne va mânca pe toți. Chiar și pe Dan Diaconescu. În direct de la orele 19.00. 

Rămâneți în case! Nu ieșiți! Nu e nevoie de dumneavoastră afară, ci în fața televizoarelor. Chiar în aceste momente, câțiva protestatari rebegiți sunt devorați de realitate. Avem imagini șocante. Nu schimbați canalul! Dacă vreți să transmiteți ceva rudelor acestor amărîți, puteți trimite sms-uri cu tarif normal. Nu ieșiți! E îngrozitor ce se întâmplă afară. Un anonim ne-a trimis o înregistrare cu un poet care cântă Suuufleteeeele topesc zăăpeeezile, fără să știe că ploaia înghețată se apropie cu repeziciune de el. Imediat vom vedea împreună ce va păți acest nefericit. Suntem informați că patronul unui club bucureștean a pus filme porno la o petrecere unde erau și copii. Se pare că viscolul i-a luat mințile. Cel mai bun reporter al nostru a plecat într-acolo sfidând pericolul. În curând vom avea imagini în direct. Nu vă dezlipiți de televizoare. Vă vom ține la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Senzațional! Iată că realitatea abominabilă nu iartă pe nimeni. Cel mai iubit jurnalist român a ajuns în stare gravă la Spitalul Floreasca, după ce a fost descoperit de colegii lui de redacție tastând schizofrenic. Despărțea greșit cuvintele, ignora regulile de gramatică, mânca litere și semne de punctuație încercând să descrie pentru noi realitatea devoratoare, iarna flămândă de afară. Primul-ministru a plecat spre spital pentru a se asigura ca iubitul nostru jurnalist va fi tratat cu mare atenție de medici. 

Vă avertizez. Stați în case! Nu vă riscați! Vă iubesc. Vă implor, nu ieșiți! Vă mulțumesc. Trist, dar senzațional! Putem vedea în imaginile următoare că urșii polari au ocupat Piața Universității. Niciun marginal nu a supraviețuit. Urșii polari au mîncat pînă și pancardele amărîților. La rugămințile ministrului de interne, cei mai pricepuți ’’branconieri’’ din țară s-au pornit către București. Doamne ajută!

Gânduri bune de la părinți pentru părinți

Dacă te-ai putea întoarce înapoi în timp, la momentul dinaintea nașterii primului tău copil, ce ți-ai spune? Un dialog intim dar nu imposibil, plin de gânduri bune, speranțe, învățăminte și încurajări, înregistrat fotografic de Alexandra Dincă și srijinit de ANNA.

Nu cred că poate rezista cineva până la sfârșit (când ne veți zări și pe noi) fără o lacrimă în colțul ochilor. Greșesc?