pozne

Multumim, Miruna!

Tu ce făceai când aveai 10 ani?

Am auzit tare des zicala Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari. Dar de la înălțimea problemelor noastre legate de introducerea oliței, a pătrunjelului în alimentație și a grădiniței în programul zilnic, ne imaginam că mai greu de atât nu există. Dar astăzi am aflat că vârsta inițierii consumului de droguri a scăzut în România până în jurul vârstei de 10 ani. 10 ani !!??!! Adică în 5-6 ani pot începe să mă întreb dacă fiul meu consumă sau nu droguri, dacă se injectează sau doar fumează, dacă știe să folosească ace sterile, dacă nu cumva ia legale/etnobotanice crezând că dacă se vând la magazin nu prezintă niciun pericol?

Mihai și colegii lui de la ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor) vor să organizeze o campanie de informare și prevenire în rândul copiilor expuși acestui risc. Pentru ca proiectul lor să fie finanțat, au nevoie de voturile voastre. Nu trebuie să donați doi euro, ci doar să acordați acestei probleme un minut din timpul de citit bloguri. Aveți mai jos pașii de urmat. Dar mai intâi, iată povestea unui copil care a avut odată 12 ani:

“Aveam 12 ani când am consumat prima dată droguri. Plecasem de la şcoală şi împreună cu unul dintre colegii mei am fumat marijuana. Mi-a placut şi mi-am dorit să repet experienţa. Nu ştiam ce e aia dependenţă, nu ştiam la ce riscuri mă expun şi nu credeam că îmi fac rău. Am început să îmi injectez heroină. În spatele blocului, cu prietenii de atunci. Am făcut asta timp de 5 ani. În tot acest timp, am ajuns să îmi cresc doza. Corpul îmi cerea din ce în ce mai mult şi nu mă puteam opri. Am abandonat şcoala, am vândut tot ce am găsit prin casă şi în cele din urmă am ajuns pe străzi. Mama a încercat să mă ajute, însă în zadar. Nici ea nu ştia cui să ceară ajutor. În urma unei supradoze, am ajuns la spital. Atunci am aflat că eram infectat cu hepatita B şi C. Aproape de fiecare dată când mă injectam împărţeam acul cu prietenii mei consumatori. Ar fi fost oare altfel viaţa mea dacă ştiam mai multe despre ce înseamnă consumul de droguri?“

(Alin, 20 de ani, consumator de droguri)

 

Bucureştiul reprezintă o zona cu risc foarte mare în ceea ce priveşte consumul de droguri, în ultimii ani, numărul consumatorilor şi deţinătorilor de droguri crescând în permanenţă. De asemenea, un segment important de posibili consumatori de heroină/opiacee, alcool, medicamente, marijuana aleg substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, așa numitele „etnobotanice”, despre care se cunosc foarte puține lucruri și pentru care nu există un protocol terapeutic standardizat.

Ținând cont de faptul că în ultimii 4 ani, vârsta de iniţiere a scăzut la 10 ani, iar vârsta medie de consum este de 15 ani, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) a dezvoltat un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor şi profesorilor din 3 școli aflate în zone defavorizate din Municipiul Bucureşti.

Consumul de droguri există, face parte din societatea noastră şi se întamplă de la cele mai fragede vârste. În condițiile în care eradicarea consumului de droguri reprezintă un obiectiv nerealist, iar rata de recuperare a consumatorilor de droguri este extrem de mică, informarea este primul pas pe care îl putem face în direcția prevenirii consumului de droguri.

Informarea corectă poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

Proiectul ALIAT a trecut de primele doua etape ale Programului de granturi oferite de Raiffeisen Comunităţi. Pentru a putea primi finanţare pentru acest proiect, contează numărul de voturi primite.

 

Ce trebuie să faci pentru a vota acest proiect:

1. Intri pe site-ul Raiffeisen Comunități;
2. Creezi un cont de utilizator;
3. Pe adresa de e-mail vei primi un raspuns pentru a activa contul;
4. Dupa activarea contului, pe harta site-ului selectezi Bucureşti, iar la secţiunea "Educaţie" vei găsi proiectul "Ştiu că pot – prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor din şcoli aflate în zone defavorizate din Bucureşti".
5. Bifezi proiectul şi apoi apeşi butonul "Votează" din josul paginii.

 

 

La cererea publicului, scara măgarului (cu Neni)

Cititorii și prietenii noștri ne tot bat la cap să schimbăm domeniul blogului Treibădică, căci de un an și 10 luni suntem de-a dreptul PatruBădică. Și au dreptate! Dar nici nu ne-am obișnuit bine cu patru, că uite că suntem cinci. Dragii noștri, v-o prezentăm în premieră blogosferică pe..... NENI BĂDICĂ.

Vă întrebați cît de mare e Neni? Cam atât:

Sau vreți să știți poate cât de albastră este Neni? Foarte:

Pentru orice alte întrebări, revenim cu noi postări. Poate între timp ne lămurim și noi cum și când am ajuns din patru cinci.

Scara măgarului (cu pisică)

foto: Vlad Bâscă

Știți o grădiniță bună în Constanța?

Am o prietenă care caută de multă vreme o grădiniță decentă în Constanța pentru băiețelul ei de aproape patru ani. O educatoare blândă și care să știe să se joace cu copiii, mâncare decentă, comunicare deschisă cu părinții, în fine, un loc în care să ai curaj să-ți lași copilul. Stat sau privat, program lung sau program scurt, dacă aveți o recomandare, e mai mult decât binevenită!

Reparăm orice, satisfacție garantată

Pentru că bunicul (aka Muni aka Bunica) repară tot ce vrei și tot ce nu vrei, ne oprim lângă fiecare mașină bușită de pe stradă și în tânguielile lui Vlad (oooo, e ticată buuuuma!!! e ticată!!), Toma găsește soluția: (R)epa(r)ă bunica!

Dar uite că mai nou s-au apucat și cei mici de reparat. Să nu credeți că pansamentele sunt doar de frumusețe. Roata era chiar ruptă iar Vlad al meu cel deștept a găsit imediat soluția:

Meșter mic la 4 ani și 2 luni:

Am auzit că nu poţi să dormi şi am venit să-ţi citesc o poveste

Poveștile sunt făcute să fie citite. Cu voce tare sau cu voce șoptită, la ceas de seară când se face liniștea aia bună. Mihai scrie povești pentru oameni mari. Și uneori și oamenii mari au nevoie să le citim o poveste.

”Ocolesc lacul Ciuperca. E amenajat modern. În mijlocul lui, a apărut o fântână care aruncă apă de culoare mov la treizeci de metri înălţime. Urc obosit dealul până la spital, trec de barieră fără să bag pe nimeni în seamă. Intru pe la Urgenţe. Etajul IV. Secţia medicală 1. Ajung în faţa rezervei. Întind mâna spre clanţă, dar uşa se deschide brusc şi în faţa mea apare o femeie înaltă care are un batic negru pe cap şi lacrimi în ochi. Mă priveşte lung. Nu o cunosc. Îi fac loc să treacă şi intru în rezervă.

— Ce frumoasă eşti!

— Ce cauţi aici? Mergi acasă şi nu mă mai supăra.

— Am auzit că nu poţi să dormi şi am venit să-ţi citesc o poveste.

Bag mâna în buzunarul de la pantaloni şi scot romanul cu autograful autorului. În celălalt pat, o femeie stă într-o rână şi mă priveşte fix aşteptând probabil să o salut. Nu ştie cine sunt. E îmbrăcată într-o pijama portocalie. Are şosete albe, foarte curate. Ochii îi strălucesc ciudat în fundul capului.

— Uite, am adus cartea asta.

— Ce carte, măi! Mergi acasă.

— Nu vreau!

— Atunci stai acolo, dar să nu-mi faci probleme. Auzi? Că îţi dau vreo două poveşti după ceafă de nu te vezi.

Femeia în pijama portocalie zâmbeşte complice.

— Ce frumoasă eşti!

— Tu auzi să nu-mi faci probleme? Ia vezi! 

Respiră greu. Se enervează fără voce. Nu aud foarte clar cuvintele, dar ele mă lovesc cu putere în piept. Mă intimidează. Zâmbesc forţat şi răsfoiesc cartea cu autograf. Oxigenul bolboroseşte într-un borcan atârnat deasupra patului. Un ventilator împrăştie căldura în toată rezerva. Nu ştiu ce să-i zic. 

Trage aer în piept la fiecare şapte secunde. Număr o dată, de două ori, de trei ori. Nu mă înşel. Respiră la fiecare şapte secunde, oricât de repede sau de încet aş număra. Şuieratul respiraţiei îmi seamănă a păsări călătoare. Când eram copil, tata mă lua cu el în deltă să ascultăm păsările călătoare. Nu le vedeam, zburau prea sus, doar le auzeam. Nu ştiu ce să zic. O prind de mână şi migrez şi eu odată cu ea spre alte anotimpuri, spre alte locuri, într-o traiectorie nefirească, păsări albe, fără să lăsăm urme pentru cine-o vrea să ne caute. Migrăm împreună şi în acelaşi timp ascult cum migrăm ţinându-ne de mână. 

— Vrei să-ţi citesc?

— Lasă-mă. Ţi-am zis să nu-mi faci probleme. 

Femeia în pijama portocalie zâmbeşte înţelegător. 

— Vreau eu. Despre ce e cartea?

— Haideţi, vă rog, lăsaţi-l în pace! Nu-l băgaţi în seamă! Şi aşa e foarte cald… 

E un roman pe care am obţinut autograful autorului. Îi arăt. Pentru Mihai! Cu drag! Ai grijă de sufletul tău. Femeia în pijama portocalie citeşte dedicaţia autorului, dar nu pare foarte impresionată. Îmi întinde cartea înapoi. 

— Da, eu vreau! Nu-i aşa că vreţi şi dumneavoastră? 

Nu aştept răspunsul ei. Deschid cartea la întâmplare şi încep să citesc.”

Povestea întreagă vă așteaptă în b(âr)logul aricilor.

Ateliere Treibădică

Atelierele se desfășoară în general cu costume de protecție,

căci unii dintre noi, mai talentați, lucrează cu trei pensule deodată.

Toma a obosit mai repede, dar Vlad nu s-a lăsat până nu a produs două opere de valoare incontestabilă. Vă prezentăm deci lucrarea Bena (aka Balena)

și lucrarea Luna (aka Soarele)

Și pentru că suntem niște părinți cât se poate de normali, am înrămat deja o lucrare mai veche de-a lui Vlad realizată astă primăvară la atelierele Nuca Mica.

iar cu creta pe asfalt, tot vara asta, prima figură antropomorfă, Tata.

De ce nu mai scriem pe blog

peste drum de teatrul wienez pentru copii, toate șnițelele devin realitate, stau la o bere cu poetul genial, prozatoarea curvă, președintele româniei, un magician și isus hristos, în scurt timp apare și soția mea, xenoane îmi luminează fața albastru, râdem zgomotos, ne punem gheață în bere, mi se pare că încă mă iubește, amintiri și regrete aleargă pe stradă în pluton, un dependent cronic sever se desprinde și îmi cere o țigare, are fața plină de erupții ulceroase, toată masa râde în hohote de cuvântul injectabil, magicianul o întreține pe soția mea, îi scoate dintr-o ureche o eșarfă roșie, poetul genial face și el o scamatorie, își ascunde entuziasmul în chiloți, cu ani în urmă bunica mea foarte bolnavă mă ruga s-o hipnotizez ca să nu mai simtă durerea, trenul pleacă în câteva ore, pe stradă trece tatăl meu călare pe un cal alb strălucitor, mănâncă un măr, când ajunge în dreptul nostru ia o ultimă mușcătură și aruncă cu cotorul în noi, xenoane îmi luminează fața albastru, îl nimerește în cap pe isus hristos, îi strică freza, râdem zgomotos, toată lumea se uită la noi, am pulsul slăbit, pielea rece și lipicioasă, mă scuz și plec spre gară, soția mă însoțește doi pași în urma mea, la casa de bilete mă ridică pe umeri cât să ajung la ghișeu, un bilet fără loc, vă rog, pe peron își ia la revedere de la mine, dintr-o ureche îi flutură o eșarfă roșie

Housework rules!

Ador să spăl vase, ador să întind rufe pe sârmă și să fac ordine în jucăriile copiilor, ador să strâng haine, chiloți, ambalaje goale, pantofi și ciorapi de prin toată casa și să le pun la locul lor. Apoi mă topesc de plăcere să pregătesc masa de două sau chiar trei ori pe zi, și apoi să și strâng toată mizeria produsă în jur (Toma, la 1 an și 9 luni mănâncă singur dar vă imaginați ce se produce pe o rază de 1 metru în jurul lui?). 

Ador să duc gunoiul și să dau cu spray de gândaci, ador să sortez rufele pentru spălat, îmi place la nebunie să schimb cearceafurile și să am grijă să fie mereu prosoape curate în baie. Ador să schimb pampersi cu caca, și cu pipi, dar mai ales cu caca. Nici spălatul oliței nu mă lasa rece, dar asta, vai, nu pot face decât o data, maxim de două ori pe zi, pe când schimbatul scutecelor e mult mai generos. Ador mătura și mopul, sunt prietenii mei cei mai buni. Și cel mai mult ador starea de agitație continuă care nu mă lasă să mă așez pe canapea cinci minute cu conștiința împăcată. Chiar dacă totul pare impecabil în jur sunt sigură, sunt convinsă că undeva, într-un colțișor ar mai fi ceva de făcut în loc să stau să mă odihnesc ca o loază. Toma, mamă, ai făcut căcuța din nou? Ce bine, doamne ajută! Hai să te schimb!

brandurile mele (nu doar ale mele, ci și ale unui pescăruș dement care momentan e plecat la arad)

dragă enel, în ultima vreme am constatat pierderi de energie, mi se scurge printre picioare, lipicioasă și urât mirositoare, se scurge pe scări, dar nu spre parter, ci spre ultimele etaje, se ridică, nu știu spre ce, dar cu siguranță e vorba de un furt, sper să descoperi tu, dragă enel, autorul

dragă marlboro, țigările din gama filter plus, care mie îmi plac cel mai mult pentru că nu sunt nici prea tari, nici prea slabe, se ard prea repede, mult mai repede decât acum un an de exemplu, când aprindeam una la cinci minute, în prezent aprind una la trei minute

dragă extraveral, mi-ar plăcea tare mult să relansezi folia de 24 de comprimate, nu mă pot obișnui de nici un fel cu asta de 20, deși concentrația e aceeași, minim 0,42% acizi sesquiterpenici exprimați în acid valerenic, supradozajul apare mult mai târziu, iar vorbirea incoerentă, confuzia mintală, încordarea, voma și greața de după se instalează mult mai greu

dragă tissot, am un model t 461 de care eram foarte mulțumit până când am observat că ultima oră trece mai greu cu o secundă, poate două, știu că un asemenea ceas nu rămâne niciodată în urmă, aștept cu nerăbdare noile modele care vor ține cont de asta

dragă jacobs, sunt deja câteva luni de când aroma ta irezistibilă îmi cauzează o lacrimație curativă, încep fiecare dimineață cu tine și observ că de la un timp s-a asociat un straniu efect catharctic, așa că zilele mele curg mult mai liniștit după cafeau de dimineață, îți mulțumesc

dragă mamă, au apărut tot felul de schimbări în viața mea de când nu te-am văzut, sper că nu te-ai schimbat și ai rămas la fel de sinceră și frumoasă